George se cam înspăimântă când văzu trupul acela uriaş, cel puţin de trei ori mai lung decât barca lor, apropiindu-se. Totuşi nu se putea opri să admire îndârjirea cu care cei trei tigri ai mărilor se repezeau la capul pradei lor neputincioase. Caşalotul deschise gura, şi George văzu, înfiorându-se de groază, cum ucigaşii îi apucară limba şi o smulseră afară.

   Nenorocita victimă izbi apa cu coada ei enormă, zbătându-se de moarte, în vreme ce vrăjmaşii lui grozavi se dădură puţin îndărăt. Dar aripile lor ascuţite biciuiau mereu marea învârtindu-se în cercuri mari în jurul caşalotului în agonie şi destul de aproape de barcă. De abia acum George îşi dădu seama de primejdia în care se aflau.

   Valurile ridicate de coada caşalotului se izbeau cu putere de flancurile bărcii şi până a avea timp Petre să se ferească, apa năvăli peste bord

   Şi caşalotul se zbătea mereu, mai aproape, tot mai aproape, în vreme ce înfricoşătorii tigri ai mărilor îşi micşorau cercul. George se temea acum ca ţinta lor să nu fie chiar barca în care se aflaţi ei, socotind-o drept un duşman neprevăzut. Nu era frică mai mare decât unul ca ei şi dinţii lor grozavi ar fi sfărâmat într-o clipită tăblia subţire de aluminium. Citise undeva că un narval înfuriat poate sfărâma în bucăţi o barcă oricât de trainică şi sfâşia pe cei aflaţi în ea.

   Petre prevăzuse o astfel de eventualitate, de aceea îi spuse să se roage lui Dumnezeu ca „El" să sosească la vreme pentru a-l scăpa din ghearele morţii. În mintea tânărului, se născu întrebarea: cine poate fi acel „El"? dar n-avu timp să cugete mai mult, căci la o depărtare de cel mult doi metri coada enormă a caşalotului în agonie biciui apa cu putere.

   Acum nu mai putea fi scăpare. Valurile aruncau trâmbe mari de apă în barcă. Aceasta se umplu repede, se aplecă într-o parte, şi când balena se linişti, barca se răsturnă încetişor şi rămase cu fundul în sus.

   Tânărul înţelese că totul sa sfârşit. Dacă valurile nu vor fi destul de îndurătoare ca să-i înghită de vii, ferocele animale îi vor sfâşia în bucăţi.

   Auzi pe Petre răcnind câteva cuvinte, dar nu le pricepu. Se simţi prins într-un vârtej grozav stârnit de zbuciumul caşalotului, apoi se cufundă în valuri.

   Deşi ştia bine că moartea îl pândeşte, începu să înoate din răsputeri ca să iasă la suprafaţă. Se izbi de ceva imens, mare, şi-şi dădu seama că era pântecele caşalotului. Pipai cu băgare de seamă, dar îşi trase mâna înfiorat, simţind rănile adânci din trupul uriaşului şi golurile lăsate de dinţii grozavi al narvalilor. Muşcătura unui astfel de animal trebuie să spintece un om drept în două.

   George scoase totuşi capul din apă şi privi cu teamă în juru-i. Deodată auzi pe Petre strigându-i:

   — Ieşi repede din apă, poate că vom reuşi să ne salvăm.

   În acelaşi moment se simţi apucat de mană şi tras la suprafaţă de Petre, care-l săltă în sus şi-l aşeză pe spinarea caşalotului mort.

   — Nu prea cred să-ţi fie la îndemână, zise credinciosul Iui prieten foarte calm, dar parcă tot mai bine decât în gura dihăniilor de acolo. Pesemne că stau să chibzuiască dacă să se apropie sau nu. Drept să-ţi spun, am fost eu şi alte daţi în situaţii destul de grele, ca acuma însă niciodată. Barca noastră — adică balena — o să se cufunde în curând şi atunci ne-am dus pe copcă, domnişorule. Aşa ori aşa... Da' parcă tot mai bine să mor înghiţit de valuri ca un marinar de treabă, decât să fiu sfâşiat de colţii lighioanelor alea afurisite.

   Tânărul se uită ca fascinat la spinările mari şi negre ale narvalilor cari se învârteau mereu în jurul caşalotului neînsufleţit. Oare să se fi mulţumit numai să-şi înlăture un duşman şi-acum se vor duce să-şi caute aiurea o nouă pradă? Ori vederea celor doi oameni călare pe spinarea victimei lor îi oprea să o sfâşie de tot?

Sau chibzuiau cum să-i tragă şi pe ei de acolo?

   George ştia că animalele acestea sunt de-o inteligenţă remarcabilă şi presupunerea aceasta din urmă, nu i se părea de fel imposibilă.

   Văzură barca lor plutind răsturnată la câţiva metri de ei. Dacă ar putea-o întoarce şi ar apuca să se urce în ea, ar fi mai la adăpost decât în spinarea caşalotului care mai ispitea poate pe ucigaşii lui.

   — Ştii ce, Petre? zise deodată George. Eu sunt de părere să încercăm să tragem încoace barca.

   — Vrei să te duci înot până acolo? Socot că „ucigaşii" au să se bucure grozav să mai schimbe niţel felul de mâncare. Aha. Uite-i că s-au hotărât. Acum, ce-o vrea bunul Dumnezeu!

   Una din bestii se desprinse din cerc şi venea încet spre caşalot. George vedea că i se apropie moartea, o moarte cumplită. Apucă mâna credinciosului său prieten şi zise cu glas sugrumat:

   — Petre, îţi mulţumesc pentru tot binele pe care mi l-ai făcut în viată. Văd că a sosit clipa din urmă. Poate că-l voi revedea în curând pe tata...

   — Aşa ar fi trebuit să fie, dar vezi că nu e cum vrea omul. Ah, afurisita lighioană!

   Unul din aceşti „tigri" trecuse pe lângă barca de aluminium şi se rănise probabil de vreun colt ascuţit, căci se înfuria grozav şi se repezi ca turbat la ea. O izbi cu coada, o apucă în gură şi o sfărâmă cu colţii în zeci de bucăţi. După aceea porni iar spre caşalotul mort şi se năpusti asupra Iui. Izbitura fu aşa de grozavă încât cu greu cei doi naufragiaţi se putură feri să n-alunece de pe spinarea netedă a uriaşului. Narvalul se roti iar în jurul lor, apoi se îndrepta cu şi mai multă furie spre ei.

   — Ura! Ura! Vine! răcni deodată Petre, cu înflăcărare.

   George crezu un moment că înnebunise de groaza morţii care

părea de neînlăturat. În clipa următoare narvalul se repezi iar cu atâta putere la caşalot încât trupul Iui enorm încăleca pe