jumătate peste trupul plutitor al victimei sale. Tânărul nu-şi putu stăpâni un ţipăt de groază, văzând gura enormă a monstrului deschisă, gata să-l înghită. Se trase înfricoşat îndărăt, dar în aceeaşi clipă îşi pierdu echilibrul şi alunecă pe flancul caşalotului chiar în partea unde se afla narvalul.

   Deodată se auzi o detunătură. Se încleşta cu toate puterile de spinarea cadavrului şi încercă să se ridice, în timp ce ochii lui în cari lucea o scânteie de speranţă cercetau cu încordare zarea.

   Văzu la nici o sută de metri de el un tun mic şi un om, cari păreau să plutească amândoi pe undele mării. Crezu că visează, dar în clipa aceea răsună a doua detunătură şi bomba trecu şuierând pe lângă el.

   Auzi apoi în spatele lui o bubuitură înăbuşită, apa începu să clocotească şi să spumege in juru-i, văzu un trup negru enorm care părea că vrea sa-l cuprindă, simţi o izbitură grozavă în creştet şi în clipa în care îşi pierdu cunoştinţa, îşi mai putu da seama că se scufundă în adânc.

   III

   O REVEDERE NEAŞTEPTATĂ

   DOMNULE DOCTOR, domnule doctor, vino repede, uite că se trezeşte!

   Glasul pe care ÎI auzea ca de la mare depărtare i se păru cunoscut lui George. Deschise cu anevoie ochii, îl aţinti în tavanul de tablă de deasupra capului său şi rămase câtva timp nedumirit Unde se afla oare? Trebuia doar să se scoale devreme ca să intre ca ucenic la lăcătuşerie.

       Ba nu. Pornise doar cu Petre pe mare, vântul îi împinsese mereu spre nord şi nimeriseră in mijlocul unor bestii grozave. Îşi aducea acum bine aminte cum alunecase de pe spinarea balenei, în momentul când hidoasa „spaimă a mărilor" se repezea la el. Auzise însă mai înainte o detunătură, zărise un om şi un tun plutind pe unde, apoi simţise o izbitură grozavă la creştet.

   Ideile i se încâlceau în cap. Să fi fost vis sau aievea? Dar auzise parcă adineauri glasul credinciosului său Petre? Unde se afla acum? O umbra se aplecă peste el şi văzu un chip de om privindu-l cu încordare. George se gândi câteva momente, apoi zâmbi şi întrebă cu glas slab:

   — Doctore Bertram, unde ai fost in aceşti 23 doi ani? Ai dispărut odată cu Petre al nostru.

   — Aşa, George, acum văd că totul e în regulă, răspunse cu bucurie doctorul. O să te poţi scula în curând. Afurisită lovitură ţi-a dat îndrăcita aceea de dihanie.

   — Atunci... n-am visat? murmură tânărul. Am pornit într-adevăr cu Petre pe mare? Unde ne aflăm acum? Cine ne-a salvat? „El" a sosit în sfârşit — după cum zicea Petre?

   — Sst! Nu e voie să-ţi frămânţi atâta creierii, dragul meu, zise doctorul Bertram care îl cunoştea de copil. Acum trebuie să stai liniştit şi să dormi până ce te vei face bine de tot. Uite, Petre ţi-a făcut o supă minunată, după ce o vei sorbi, să faci bunătatea şi să mi te culci iar! Ai înţeles?

   În momentul acela apăru şi Petre cu o ceaşcă mare în mâini şi faţa îi râdea de bucurie.

   — Unde m-ai adus, Petre? îl întrebă tânărul zâmbind. În toată viaţa mea de până acum n-am trecut prin ce-am trecut în aceste câteva zile de când ai venit să mă iei.

   — Lasă că te-am adus eu unde trebuia, râse uriaşul. Numai că n-a prea mers cum aş fi vrut şi ne-au cam făcut de lucru dihăniile alea. Dar nu e nimic, a trecut şi asta. Ia poftim de soarbe niţică supă; o să-ţi lingi degetele, nu alta!

   George sorbi înghiţitură după înghiţitura ce era în ceaşcă. ÎI cuprinse deodată o oboseală plăcută; vru să mai întrebe ceva pe Petre, dar n-apucă să scoată un cuvânt că ochii i se închiseră şi adormi adânc

   Când se deşteptă din somn, privi uluit în juru-i. Se frecă Ia ochi, se ciupi de braţ ca să se încredinţeze că e într-adevăr treaz.

   Se văzu de data asta într-un fotoliu de trestie, deasupra capului său foşneau frunze de palmieri şi înaintea Iui, despărţită de o dungă lată de nisip, sclipea o întindere nesfârşită albastră.

   Era cald, dar o adiere uşoară de vânt care venea dinspre mare răcorea aerul. George privi câtva timp tabloul din faţa lui, se ridică apoi şi se uită curios în juru-i.

   Se afla într-o grădină bine îngrijită, îmbelşugată, cu vegetaţie tropicală. Alei regulate, presărate cu nisip mărunt şi mărginite de plante minunate duceau la o casă de lemn splendidă, împrejmuită de o terasă circulară plină de flori.

   Văzu coborând treptele o namilă de om în haine kaki. Era Petre, care zărindu-l şezând în fotoliu venea fuga spre el, strigând peste umăr:

   — Doctore, doctore, vino că s-a trezit.

   George îi întinse mâna şi-i zise zâmbind:

   — Să ştii că acum nu mă mai mir de nimic, dragul meu, chiar dacă ar fi să mă deştept data viitoare Ia polul nord. De altminteri, frumoase lucruri faci dumneata cu mine când dorm, Dar ia spune, unde ne aflăm acum?

   — Pe „Insula Odihnei", în mijlocul Pacificului, răspunse Petre. Ce bine îmi pare că te avem în sfârşit printre noi, domnule George! Şi dacă o spune doctorul că te-ai făcut bine de tot, te aşteaptă o mare bucurie.

   Se auziră paşi şi nisipul scârţâind în spatele lor. George întoarse capul şi văzu pe doctorul Bertram venind spre el cu mâna întinsă. ÎI privi adânc în ochi, apoi făcu un semn de aprobare lui

Petre.

   — Perfect, Acum poate suporta orice emoţie. Da, da, dragă George, n-ai prea fost bolnav în copilărie; ici colo un cucui în frunte, ori vreo tăietură la mână sau un picior scrântit la joacă; — de data asta însă... mi-ai dat de furcă şi nici n-am crezut că o să scapi din lovitura pe care ţi-a dat-o dihania aceea grozavă. Ai zăcut opt săptămâni de zile între viaţă şi moarte.

   — Opt săptămâni? se minună tânărul. Şi acum mă aflu în Pacific? Ştii că nu prea pricep eu cum vine asta, dragă doctore. Dar cu tata ce e? Petre