privirile ritmul senzual al feselor ei, că, de! Bărbaţi erau, şi apoi Casey se concentră iarăşi asupra lui Dan.

— Ceva progrese cu înţelegerea căilor lui Dumnezeu?

— Nu prea multe, răspunse Dan. Am vaga senzaţie că-i o treabă care va dura toată viaţa.

— Măcar azi de dimineaţă i-ai cerut să te ajute să nu te atingi de băutură?

— Da.

— În genunchi?

— Da.

— I-ai mulţumit azi-noapte când te-ai dus la culcare?

— Da, tot în genunchi.

— De ce?

— Pentru că nu trebuie să uit că băutura m-a îngenuncheat, spuse Dan, având convingerea că acesta era adevărul.

Casey dădu mulţumit din cap.

— Astea-s primele trei etape. Spune-mi acum varianta prescurtată.

— Nu pot eu să ţi-o spun, numai Dumnezeu poate. Dumnezeul înţelegerii mele.

— Pe care nu-L înţelegi încă.

— Da.

— Spune-mi acum de ce ai băut.

— Pentru că sunt un alcoolic.

— Nu pentru că nu te-a iubit Mami când erai mic?

— Nu.

Wendy avusese defectele ei, dar nu încetase niciodată să-l iubească – şi nici el pe ea.

— Pentru că nu te-a iubit Tati?

— Nu.

Cu toate că mi-a rupt mâna şi la sfârşit aproape m-a omorât.

— Pentru că e o chestiune ereditară?

— Nu, spuse Dan şi luă o înghiţitură de cafea. Deşi este. Ştii că este, nu?

— Sigur că ştiu. Dar mai ştiu şi că nu contează. Bem pentru că suntem alcoolici. Şi nu ne îndreptăm niciodată. Doar căpătăm păsuiri zilnice pe baza condiţiei noastre spirituale, atâta tot.

— Cum zici tu, şefule. Am terminat cu partea asta?

— Aproape. Te-ai gândit la băutură astăzi?

— Nu. Tu te-ai gândit?

— Nu, rânji Casey, iar zâmbetul îi lumină chipul, întinerindu-l la loc. E un miracol. Nu crezi şi tu că-i un miracol, Danny?

— Ba da.

Patty se întoarse cu o farfurie mare cu budincă de vanilie – cu două cireşe deasupra, nu una singură – pe care o aşeză în faţa lui Dan.

— Poftă bună. Din partea casei. Eşti prea slab.

— Cu mine cum rămâne, iubito? o întrebă Casey.

Patty pufni.

— Tu eşti cât un bivol. Dacă vrei, o să-ţi aduc o scobitoare într-un pahar cu apă.

Lăsându-l pe Casey cu gura căscată, femeia se îndepărtă agale de masa lor.

— Tot mai eşti cu ea? îl întrebă Casey pe Dan când acesta începu să-şi mănânce prăjitura.

— E o femeie încântătoare, răspunse el. Foarte sensibilă şi foarte New Age.

— Mulţam de descriere. Tot mai eşti cu ea?

— Am avut o relaţie de vreo patru luni, iar asta s-a întâmplat acum trei ani, Case. Patty e acum logodită cu un băiat de treabă din Grafton.

— Din Grafton, ce să-ţi povestesc! spuse indiferent Casey. Peisaje drăguţe, oraş de tot căcatul. Şi nu pare prea logodită când e în preajma ta.

— Casey…

— Nu, nu mă înţelege greşit. Niciodată nu mi-aş sfătui un pupil de-al meu să-şi vâre nasul – ori acadeaua – într-o relaţie existentă. Ăsta-i pretextul cel mai bun să te reapuci de băut. Da’… tu acum ai pe cineva?

— E treaba ta?

— Uite că e.

— N-am pe nimeni. A fost o infirmieră de la Căminul Rivington… ţi-am povestit despre ea…

— Sarah nu-mai-ştiu-cum.

— Olson. Chiar ne gândiserăm să ne mutăm împreună, dar a primit un post foarte bun la Spitalul Municipal din Massachusetts. Mai ţinem legătura prin email.

— Nu trebuie să ai nicio relaţie serioasă în primul an, asta-i legea nescrisă a abstinenţei, spuse Casey. Sunt prea puţini alcoolicii care o iau în serios. Tu ai luat-o. Dar, Danno, băiatule… a cam venit timpul să ai şi tu un suflet alături.

— Haida de! îndrumătorul meu s-a transformat în Doctorul Phil! se amuză Dan.

— Spune-mi, ai senzaţia că viaţa ta e mai bună acum? Mai bună decât era atunci când te-ai dat jos din autobuz, tremurând şi din gaura curului şi cu ochii roşii?

— Ştii că da. Mai bună decât mi-aş fi putut închipui vreodată că va fi.

— Atunci gândeşte-te s-o împarţi cu cineva. Atâta-ţi zic.

— Am luat notă. Acum, putem să vorbim şi despre altele? Despre Red Sox, poate?

— Mai trebuie să-ţi pun încă o întrebare în calitate de îndrumător. Şi după aia redevenim prieteni care tăifăsuiesc la o cafea.

— Bine…

Dan îl privi cu luare-aminte.

— Noi n-am prea discutat despre treburile pe care le faci tu la azil. Despre cum îi ajuţi pe pacienţii de acolo.

— Nu, recunoscu Dan, şi aş prefera nici să nu discutăm. Ştii ce se spune la sfârşitul fiecărei întruniri AA. Ce ai văzut aici, ce ai auzit aici, aici să rămână atunci când vei pleca. Exact aşa simt eu faţă de latura aia a vieţii mele.

— Câte asemenea laturi ale vieţii ţi-au fost afectate de băutură?

Dan oftă.

— Ştii răspunsul: toate.

— Deci?

Şi când Dan nu spuse nimic, Casey continuă:

— Angajaţii de la azil îţi spun „Doctorul Somn”. Ştii şi tu că zvonurile circulă repede, Danno.

Dan rămase mut. Nu terminase budinca, iar Patty urma să-i facă tărăboi dacă lăsa vreo bucăţică în farfurie, dar îi pierise pofta de mâncare. Probabil că ar fi trebuit să se aştepte la discuţia asta şi ştia că, după zece ani în care nu mai pusese picătură de alcool în gură (şi după ce devenise şi el îndrumătorul altora), Casey îi va respecta intimitatea şi nu va intra în prea multe detalii, dar tot nu voia să vorbească despre asta.

— Tu îi ajuţi pe oameni să moară. Nu zic că le pui o pernă pe faţă sau ceva de genul ăsta, nimeni nu-şi închipuie una ca asta, dar… nu ştiu cum faci. Se pare că nimeni nu ştie.

— Stau cu ei când vine clipa, atâta tot. Vorbesc cu ei. Dacă vor.

— Urmezi Paşii din program, Danno?

Dan s-ar fi bucurat dacă ar fi ştiut că îndrumătorul lui schimbase vorba, dar era convins că nu aşa stăteau lucrurile.

— Ştii că-i urmez, doar eşti îndrumătorul meu.

— Mda, ce să-ţi zic! Ceri ajutor dimineaţa şi mulţumeşti seara la culcare. În genunchi. Ăştia sunt doar primii trei Paşi. Al patrulea e prostia aia cu inventarul moral. Cum rămâne cu numărul cinci?

Erau cu totul doisprezece Paşi în programul Alcoolicilor Anonimi. După ce-i auzise repetaţi la începutul fiecărei întruniri la care participase, Dan îi ştia pe de rost.

— Să ne recunoaştem absolut toate greşelile în faţa lui Dumnezeu, a noastră înşine şi a unei alte persoane.

— Aşa, vezi?

Casey sorbi din cafea, privindu-l peste marginea ceştii.

— Pasul ăsta l-ai făcut?

— În mare.

Dan îşi dorea să se fi aflat acum în cu totul altă parte. Oriunde altundeva, numai aici nu. De asemenea, pentru prima oară după foarte mult timp, se