Ridică privirea şi îl vede pe fiul său, care stă acum în faţa lui, îmbrăcat într-o pereche de pantaloni scurţi şi un tricou. Băiatul se suie în poala tatălui său, îl ia de gît şi îşi lasă capul pe pieptul acestuia. Bunny pune o mînă temătoare pe spatele băiatului şi se uită în gol.

— Nu-i nimic, spune el.

Băiatul îl strînge tare pe tatăl său şi începe să plîngă.

— Sînt gata, anunţă confuz Bunny, fără să se adreseze cuiva anume.

Băiatul are impresia că tatăl său, care stă acum la masă şi îşi mănîncă micul dejun în restaurantul de la hotelul Empress, arată ciudat, dar e greu să-ţi dai seama, pentru că nu a mai arătat altfel de foarte mult timp. Ochii lui zvîcnesc în toate părţile: acum privesc încoace, apoi, imediat, dincolo, iar după ce au privit dincolo, se mută rapid în altă direcţie. Uneori priveşte fix peste umăr, se uită sub masă, verifică cine a intrat pe uşă sau îşi mijeşte ochii la chelneriţă, ca şi cum ar avea bănuiala că e deghizată, că poartă o mască, un voal sau aşa ceva. Îşi duce tot timpul mîinile la piept, îşi suge dinţii, tresare şi, în general, se strîmbă ciudat. Uneori face aceste lucruri în mare viteză, alteori cu încetinitorul. Bunny Junior are impresia că timpul îi joacă feste. De exemplu, uneori are senzaţia că ar putea creşte, ajungînd, dintr-un băieţel, un bătrîn zbîrcit doar în timpul în care tatăl său ridică ceaşca, o duce la buze şi bea o gură de ceai, iar alteori i se pare că tatăl său face toate lucrurile cumva accelerat, extrem de rapid, că, de exemplu, goneşte prin restaurant sau fuge la toaletă. Bunny Junior are impresia că „au întins-o de acasă“ de un milion de ani, dar îşi dă seama, speriat şi confuz, că asta e doar a treia zi.

Tatăl său vorbeşte întruna despre lista de clienţi, dar din cîte înţelege Bunny Junior, lista e aproape epuizată. Se întreabă ce se va întîmpla cînd nu o să mai rămînă nici un nume pe listă. Vor merge acasă? Vor lua pur şi simplu altă listă? Treaba asta continuă la nesfîrşit? Ce îi rezervă viaţa? Ce se va alege de capul lui? Există o viaţă alternativă, care aşteaptă să fie trăită? Apoi tatăl său îşi bagă în gură cu furculiţa un cîrnat întreg, iar băiatul nu se poate abţine să zîmbească în faţa acestei realizări cu adevărat impresionante. Asta e chestia cu tatăl lui, se gîndeşte băiatul: exact cînd eşti pe punctul de a te enerva foarte tare pe el, se apucă şi face ceva care te lasă cu gura căscată. Ei bine, îşi zice Bunny Junior, îmi iubesc tatăl, ceea ce e un lucru bun. Adică, se gîndeşte el, trebuie să recunoşti că ce-i al lui e al lui.

Bunny Junior urmăreşte cum o picătură de ketchup alunecă pe bărbia tatălui său şi aterizează pe cravată. E o cravată albastră precum cerul, cu un model cu iepuraşi de desene animate, care au, în loc de ochi, cruciuliţe brodate şi sar pe norişori albi şi pufoşi. Bunny e prea ocupat să dea roată cu privirea prin salonul de mic dejun ca să-şi dea seama ce mizerie face, aşa că băiatul întinde mîna peste masă şi tamponează pata cu un şerveţel umed.

— Acum e mai bine, spune el.

— Nu ştiu ce m-aş face fără tine, îi zice Bunny, rotindu-şi privirile ca şi cum ar avea capul montat pe un arc elastic, ce a luat-o razna.

— Ai fi un porc bătrîn, declară băiatul.

Bunny se ridică în picioare şi se uită sub scaun.

— Am spus „Ai fi un belit de porc bătrîn“, zice Bunny Junior ceva mai tare.

În timpul micului dejun a citit din enciclopedia lui şi, pe lîngă „apariţie“ şi „bîntuire“, a mai căutat şi „experienţa pragului morţii“.

Băiatul se uită spre tatăl său şi, fără nici un motiv anume, spune:

— Hei, tati, în enciclopedia mea zice că trăirea pragului morţii e un eveniment bizar, despre care povestesc cei care erau pe punctul de a muri.

Tatăl său se ridică brusc în picioare şi se loveşte de masă. Se aude un zdrăngănit de tacîmuri, iar vaza mică de porţelan, cu floarea ei tristă şi solitară, se răstoarnă. Cei doi se uită cum apa se îmbibă cu încetinitorul în faţa de masă. Bunny Junior ia floarea (e o margaretă englezească roz, de plastic) şi o pune la butoniera hainei tatălui său.

— Poftim, spune băiatul.

— Avem treabă, îi zice Bunny, dînd scaunul la o parte. Avem lucruri importante de rezolvat.

Bunny îşi ridică gulerul hainei şi îşi încolăceşte braţele în jurul său.

— E cumva aerul condiţionat dat prea tare? întreabă el, tremurînd.

— Cred că da, spune băiatul.

Apoi îşi ia enciclopedia şi iese în urma tatălui său din salonul de mic dejun al hotelului Empress.

La recepţie, Bunny