o aude pe o tipă drăguţă, turistă cu rucsacul din Australia, cu nuanţe de roz în păr şi o pudră translucidă pe pistrui, spunîndu-i prietenei ei:

— Hei, Kelly, ai văzut asta?

Arată spre un tabloid de pe tejghea.

Kelly are păr albastru şi poartă o rochie largă de şifon şi mărgele tibetane la gît. Se uită la tabloid şi vede fotografia Criminalului cu Coarne, flancat de doi poliţişti supraponderali. Bustul gol al ucigaşului e musculos şi mînjit cu vopsea roşie, mîinile îi sînt prinse în cătuşe şi încă mai are pe cap coarnele false, de magazin de gadgeturi pentru farse. Priveşte hotărît spre cameră. Titlul e „TE-AM PRINS!“

— Uau, Zandra, l-au prins pe tip! exclamă Kelly.

Zandra urmăreşte conturul trupului criminalului cu o unghie de culoarea prunei şi spune, cu ochii sclipindu-i:

— Totuşi e destul de drăguţ.

Kelly priveşte peste umăr spre Bunny, care s-a apropiat şi îşi lungeşte gîtul, încercînd să vadă prima pagină a ziarului.

— Cine? întreabă ea distrată.

— Tipul cu coarne de diavol, explică Zandra.

Kelly îi trage un cot Zandrei şi îi spune încet „Dumnezeule, fato, eşti incorigibilă!“, apoi se uită din nou peste umăr la Bunny.

— Dacă dai la o parte vopseaua de pe corp şi coarnele de plastic… reia Zandra.

— Fato, eşti dementă! îi zvîrle Kelly din colţul gurii.

— Mda, ştiu, spune Zandra.

Apoi îşi potriveşte rucsacul în spate, gemînd, şi adaugă:

— Nu m-ar deranja deloc să-i văd pantofii lîngă patul meu!

— Ssst… zice încet Kelly.

— Scuze, am vrut să zic copitele!

Kelly se întoarce şi-l priveşte pe Bunny în faţă.

— Ai putea să nu te mai înghesui în noi, te rog?

Bunny înalţă mîinile şi face un pas în spate.

— Scuză-mă, Kelly, spune el. Numai că eu cred că nouă ni se fură copilăria.

După aceea bărbatul se apropie de recepţioner, cel cu şuviţe de păr alb şi un nas dezastruos de cîrn, şi achită nota de plată. În timp ce dă să plece, recepţionerul întinde fulgerător mîna şi îl prinde pe Bunny de încheietură. Se uită la el prin cartela cu lupă şi arată spre ziar.

— Ai văzut? Zice că de fapt coarnele tipului nu sînt false. Sînt adevărate.

 

Cînd uşile automate se deschid cu un foşnet, Bunny Junior, uşurat că pleacă de la hotelul Empress, îi spune tatălui său:

— Trăirea pragului morţii implică de regulă o părăsire a propriului corp, timp în care oamenii călătoresc printr-un gol sau un tunel negru înspre lumină.

Soarele străluceşte şi din străzile ude şi sclipitoare se ridică aburi. Lumina răneşte ochii băiatului, care îşi pune ochelarii de soare şi se întreabă dacă nu cumva e mort. Se gîndeşte: Oare din cauza asta o văd tot timpul pe mama? Se ciupeşte de coapsă pînă îi dau lacrimile. Un nor de ceaţă condensată de deasupra mării pluteşte înspre ei ca o amintire nedorită.

— Oamenii povestesc că în timpul trăirii pragului morţii au întîlnit figuri religioase! strigă băiatul, ţopăind, frecîndu-şi ciupitura de pe coapsă şi gîndindu-se: Au, au, au! Îi poţi întîlni şi pe cei dragi care au murit!

Tatăl său continuă să meargă într-un mod bizar, bătîndu-şi hainele cu palma şi privind peste umăr, iar ceaţa continuă să se rostogolească spre ei ca un zid mare şi alb, ştergînd graniţa dintre lumea reală şi visul ei înceţoşat sau aşa ceva.

— Haide, spune băiatul, ajutîndu-l pe tatăl său, care a căzut pe trotuar, la picioarele sale. Uite ce-ai făcut.

Bunny Junior arată spre o ruptură mică şi triunghiulară de la unul din genunchii pantalonilor.

— Nu ştiu ce m-aş face fără tine, îngaimă tatăl său.

Bea îndelung dintr-o sticlă, deschide portiera Punto-ului şi se prăbuşeşte înăuntru, cu capul înainte.

Fiindcă maşina nu porneşte, tatăl său izbeşte în volan, apoi îşi împreunează mîinile a rugăciune şi cere ajutorul lui Dumnezeu şi al tuturor sfinţilor săi, iar rebelul Fiat Punto tuşeşte, scuipă şi revine la viaţă, ca şi cum i-ar fi milă de el şi i-ar promite că îl va duce oriunde va dori.

— O trăire a pragului morţii este adesea însoţită de puternice sentimente de linişte sufletească, tati, spune băiatul.

— Ia lista clienţilor, îi aruncă Bunny, lăsîndu-şi capul pe volan şi jucîndu-se cu gaura din pantaloni.

— Este… adesea… însoţită… de… puternice… sentimente… de… linişte sufletească, reia băiatul.

Se întinde, ia un şerveţel din torpedou şi curăţă amîndoi zgîrietura mică şi urîtă de la genunchiul lui Bunny.

— Aşa-i bine, zice băiatul.

 

Bunny parchează maşina în faţa unui bungalow distrus de pe dealul dintre Peacehaven şi Newhaven – locuinţa domnişoarei Mary Armstrong, ultimul nume de pe listă. Curtea din faţă e plină de buruieni şi de tot felul de gunoaie, tot soiul de aparate vechi sau stricate: un frigider, un aspirator, o maşină de spălat, o cadă de baie plină cu ziare îngălbenite, un caiac rupt, o canapea Chesterfield distrusă şi o motocicletă demontată şi uitată. În mijlocul