— Ce magherniţă! bombăne Bunny. E din ce în ce mai rău.

Rămăseseră trei nume pe listă, dar celelalte două se dovediseră a fi din start nişte eşecuri şi o pierdere de timp.

Primul era cel al doamnei Elaine Bartlett, care locuia la etajul al patrulea al unui bloc din Moulsecombe. Pe podeaua singurului lift funcţional al clădirii zăcea întins un băiat drogat rău, cu un spray deodorant într-o mînă, o pungă de la Tesco în cealaltă şi o şapcă cu Burberry pe cap. În mod normal asta n-ar fi fost o problemă, numai că băiatul făcuse pe el în pantalonii scurţi, acum coborîţi peste gleznele lui mici şi slabe. Reuşise, în mod eroic, să deseneze cu spray verde pe peretele liftului „SÎNT O LABĂ TRISTĂ“. Bunny intrase în lift, apoi ieşise imediat, lăsînd uşile să se închidă automat. Meditase o clipă la posibilitatea de a urca pe scări cele patru etaje pînă la apartamentul doamnei Elaine Bartlett, dar, spre meritul lui, îşi dăduse seama că, în starea în care era, nici nu se punea problema, aşa că se întorsese, împleticindu-se, la maşină.

Următorul nume de pe listă, o anumită doamnă Bonnie England, care locuia peste deal, în Bevendean, nu era acasă, în cutia ei semidetaşată, placată cu cărămidă aparentă – sau cel puţin aşa susţinea tipul care deschisese uşa şi pretinsese că e soţul ei. Bunny şi-a dat seama că asta nu era deloc adevărat, căci femeia cu şorţul pătat de grăsime care stătea lîngă tipul ce deschisese uşa era în mod evident doamna Bonnie England. Bunny n-a insistat, în principal pentru că doamna Bonnie England era echivalentul însufleţit al liftului mizerabil din Moulsecombe – îţi întorcea stomacul pe dos cu proporţiile şi sex-appealul ei de clădire demontabilă. S-a scuzat doar pentru deranj (soţul era genul de tip super-nervos, cu faţa congestionată, iar Bunny se săturase să fie bătut), apoi s-a retras respectuos cu spatele şi a căzut peste tomberoanele de gunoi. Întins pe spate pe aleea de beton, Bunny s-a uitat cum doamna Bonnie England şi soţul ei se ţin de mînă şi rîd de el.

— Au! a spus el.

În timp ce şchiopăta spre maşină, a observat, spre imensa lui surpriză, silueta rotundă şi împlinită a lui River, chelneriţa din salonul pentru mic dejun de la hotelul Grenville, care mergea pe stradă în uniforma ei stacojie, în carouri, cu guler şi manşete albe. Bunny s-a şters la ochi, ca şi cum ar fi avut halucinaţii, ca şi cum femeia ar fi fost un miraj, o eroare vizuală sau ceva. River părea să fi coborît dintr-o altă epocă a vieţii lui, una mai puţin complicată şi mai fericită, iar scula lui zvîcni la amintirea ei, inima începu să-i bată ca o tobă militară, iar Bunny se porni pe plîns.

— Hei! a strigat el, alergînd spre River şi ştergîndu-şi lacrimile de pe obraji. Ce mai faci, River?

River s-a uitat spre Bunny şi a ţipat. S-a răsucit sălbatic, descriind un arc de cerc larg şi nesăbuit, şi a început să meargă mai repede, aruncînd priviri speriate peste umăr.

— Hei! a spus Bunny. Sînt eu! Bunny!

River a început să fugă, iar diversele părţi ale corpului ei tresăltau şi pulsau sub uniforma stacojie, în carouri.

— Hei, am avut nişte probleme serioase! a strigat Bunny, cu braţele ridicate în lateral.

— Nu te apropia de mine! a strigat ea. Nu te apropia de mine, dementu’ dracului!

— Dar, River, nu ne-am simţit bine împreună? a zbierat Bunny, însă o auzea cum plînge în timp ce galopează, iar paşii ei răsunau de-a lungul străzii ca nişte împuşcături.

— Ce era cu fata aia, tati? a întrebat Bunny Junior cînd tatăl lui s-a urcat din nou în maşină.

— Cred că are o problemă medicală, a spus Bunny.

În faţa bungalow-ului lui Mary Armstrong, Bunny se apleacă spre fiul său şi îi spune, cu un rîgîit inflamabil:

— Bun, aşteaptă aici. N-o să stau mult.

— Ce ai de gînd să faci, tati? întreabă Bunny Junior.

Bunny ia un gît din sticla lui plată şi o strecoară în buzunarul interior al hainei.

— Ei bine, fiule, acum vom scutura copacul cu bani, bine? Vom ţepui nişte fraieri şi vom mulge vaca, explică Bunny, băgîndu-şi în gură o Lambert&Butler. Ne ducem la mahări şi le luăm mălaiul. Curăţăm populaţia de firfirei. Cum se spune în branşă, violăm şi prădăm.

Bunny îşi aprinde ţigara cu Zippo-ul său, pîrjolindu-şi freza şi umplînd maşina cu duhoarea de păr pîrlit.

— Încercăm să strîngem ceva mălai! Înţelegi? Şi am o presimţire foarte bună în cazul ăsta.

— Da, tati, dar ce facem după ce strîngem mălaiul?

— Sîntem vampiri, băiete! Sîntem nişte vulturi hoitari! Sîntem un iureş de piranha care sfîşie un bivol de apă, un caribu sau ceva! spune Bunny, cu un zîmbet dement pe faţă. Sîntem nişte ştiuci-de-mare, ce dracu’!

Băiatul se uită la tatăl său şi are o revelaţie şocantă: vede acolo, în orbitele înspăimîntătoare ale ochilor lui, o groază încuibată, care îl face să tresară. În clipa aceea Bunny Junior înţelege că tatăl său habar