Cărți «Doctor Sleep citește cărți gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
— Aşa am să fac, promise Dan.
Când intră în camera lui din turn şi aprinse lumina, văzu un mesaj nou pe tablă.
Am avut o zi minunată!
Prietena ta,
ABRA
— Foarte bine, scumpo, şopti Dan. Mă bucur.
Bâzzzz. Interfonul. Se duse şi răspunse.
— Bună seara, Doctore Somn, se auzi vocea Lorettei Ames. Mi s-a părut mie că te-am văzut când ai intrat. Teoretic încă mai eşti în ziua ta liberă, dar ai chef să faci o vizită la domiciliu?
— La cine? Domnul Cameron sau domnul Murray?
— Cameron. Azzie a intrat la el imediat după cină.
Ben Cameron stătea în Rivington Unu. La etajul al doilea. Un fost contabil de optzeci şi trei de ani, cu insuficienţă cardiacă. Un bătrânel al naibii de simpatic. Jucător foarte bun de scrabble şi o adevărată pacoste la Parcheesi, unde ridica blocade peste blocade, înnebunindu-i pe ceilalţi jucători.
— Vin imediat, zise Dan.
În drumul spre uşă, se opri o clipă în faţa mesajului de pe tablă.
— Noapte bună, scumpo, şopti el.
Vreme de doi ani după seara aceasta nu a mai ştiut nimic de Abra Stone.
Tot pe perioada celor doi ani, ceva hiberna în sângele Legitimilor. Un dar de despărţire din partea lui Bradley Trevor, alias Băiatul care joacă baseball.
PARTEA A DOUA
DIAVOLII GOI
VII
„M-AI VĂZUT?”
1Într-o dimineaţă de august a anului 2013, Concetta Reynolds se trezi devreme în apartamentul ei proprietate personală din Boston. Ca în fiecare zi, primul lucru de care îşi dădu seama era lipsa căţeluşei încovrigate în colţ, lângă măsuţa de toaletă. Betty murise de ani buni, dar tot îi mai era dor de ea. Îşi puse halatul şi porni spre bucătărie ca să-şi prepare cafeaua de dimineaţă. Făcuse de mii de ori drumul acesta şi nu avea niciun motiv să-şi închipuie că de data aceasta va fi diferit. Cu atât mai puţin nu-i trecuse vreodată prin minte că va fi primul dintr-un lanţ de evenimente nefericite. Nu s-a împiedicat, cum să se împiedice? îi va spune nepoatei sale, Lucy, mai târziu, în aceeaşi zi, şi nici nu s-a lovit de vreo mobilă. A auzit doar un pocnet fără importanţă imediată de undeva, din jumătatea inferioară a trupului ei, pe partea dreaptă, şi după aia s-a pomenit pe jos, cu piciorul în flăcări de durere.
Rămase acolo vreo trei minute, uitându-se la reflexia ei în parchetul lustruit, aşteptând ca durerea să se diminueze. Şi vorbind singură. Femeie proastă ce eşti! Cum să nu ai tu un companion? De cinci ani te tot bate David la cap spunându-ţi că eşti prea bătrână ca să locuieşti singură şi acum uite ce-ai făcut! N-o să te lase niciodată să uiţi ce-ai păţit azi.
Dar o îngrijitoare permanentă ar fi avut nevoie de o cameră, iar asta ar fi însemnat să renunţe la cea aranjată special pentru Lucy şi Abra. Or, nu putea face aşa ceva: Chetta trăia pentru vizitele lor. Cu atât mai mult acum, că murise Betty, parcă o părăsise şi toată inspiraţia şi nu mai scria nimic. Dar, cu toate că avea nouăzeci şi şapte de ani, reuşise să se descurce singură. Şi se simţise bine. Probabil datorită genelor bune din partea femeiască a familiei. Oare nu îngropase momo a ei patru soţi şi şapte copii şi trăise până la o sută doi ani?
Deşi, dacă era să recunoască cinstit (şi numai faţă de ea însăşi), parcă nu se simţise în apele ei vara asta. Vara asta fusese… mai grea.
În sfârşit, când o mai lăsă durerea – puţin, foarte puţin –, începu să se târască pe holul mic spre bucătăria scăldată acum în lumina zorilor. Cu această ocazie află că îi era mult mai dificil să aprecieze cum se cuvine razele acelea trandafirii de la nivelul parchetului. De fiecare dată când durerea devenea prea insuportabilă, se oprea cu capul sprijinit pe braţul uscat, gâfâind amarnic. În timpul acestor halte de odihnă, medită asupra celor şapte vârste ale omului, la felul cum ele descriu un cerc perfect (şi absolut tâmpit). Exact la fel ca acum se deplasase ea cu mult timp în urmă, în al patrulea an al Primului Război Mondial, cunoscut şi sub numele – să mori de râs, nu alta – Războiul care va Pune Capăt Tuturor Războaielor. Pe vremea aceea ea era Concetta Abruzzi şi ieşea de-a buşilea din ferma părinţilor ei din Davoli, hotărâtă să prindă puii de găină care o întreceau fără probleme. După aceste începuturi petrecute în ţărâna Italiei, a ajuns să ducă o viaţă prolifică şi interesantă. A publicat douăzeci de volume de poezie, a luat ceaiul cu Graham Greene, a luat cina cu doi preşedinţi şi – lucrul cel mai minunat dintre toate – fusese binecuvântată cu o strănepoată frumoasă, inteligentă şi înzestrată cu un talent straniu. Şi la ce au dus toate lucrurile astea bune?
Înapoi la mersul de-a buşilea, acolo au dus. Înapoi la începuturi. Dio mi benedica. Doamne, apără şi păzeşte.
Ajunse în bucătărie şi se târî prin dreptunghiul de lumină spre măsuţa unde mânca de obicei. Acolo era telefonul mobil. Chetta se apucă de un picior al mesei şi o zgâlţâi până ce mobilul alunecă de pe ea şi căzu pe jos. Şi, meno male, ce bine! Nu se sparse. Formă numărul impus de asemenea situaţii de tot căcatul, apoi aşteptă ceva vreme o voce înregistrată ce rezuma toată absurditatea secolului douăzeci şi unu, explicându-i că respectiva convorbire urma a fi înregistrată.
Într-un sfârşit, lăudată fie Preasfânta Fecioară Maria, o voce de om adevărat spuse:
— Aţi sunat la Serviciul Urgenţe, ce problemă aveţi?
Femeia de pe jos, care pe vremuri se târâse de-a buşilea după pui de găină în sudul însorit al Italiei, rosti clar şi desluşit, în ciuda durerii care-i sfârteca piciorul.
— Numele meu este Concetta Reynolds şi