— Domnişoara Mary Armstrong? întrebă Bunny, făcînd un pas spre ea.

Fata tresare violent şi îşi înalţă capul, apoi spune încet, cu o voce răguşită şi găunoasă:

— Nu mai locuieşte aici. Ai venit să te vezi cu Dave Ciupercă?

Pleoapele fetei se închid şi capul îi cade din nou în faţă.

— Dave… Ciupercă… nu… e… aici… murmură ea pentru sine.

Bunny traversează camera, închide amplificatorul şi încăperea devine brusc tăcută şi magică. Bărbatul vede în jurul becului bobiţe de praf argintiu atîrnînd de tavan. Se duce şi se opreşte în faţa fetei. În jurul vîrfurilor degetelor ei pluteşte o panglică de fum albastru de ţigară.

Fata înalţă capul şi încearcă să-şi ridice pleoapele, folosindu-şi toţi muşchii frunţii. Îşi flutură mîna pe dinaintea ochilor, iar Bunny vede prin pielea subţire ca hîrtia oasele ca de pasăre ale degetelor ei. Scrumul de la ţigară se desprinde şi îi aterizează intact pe vestă. Fata are ochii verzi, de o intensitate feroce, chimică, iar pupilele ei aproape că nu există. Bunny face un pas în spate şi spune afectuos:

— Ah, scumpo, uită-te la tine!

Fata îşi lasă din nou capul în jos, cu mişcări scurte şi sacadate, pînă cînd bărbia ajunge să i se sprijine pe piept şi părul îi acoperă faţa. Bunny întinde mîna, îşi pune degetele sub bărbia ei, îi ridică din nou capul şi vede că afişul de pe uşă nu e deloc al lui Avril Lavigne, ci e o poză a acestei fete triste din faţa lui: acelaşi nas obraznic, ochii rimelaţi, părul drept şi castaniu, buza de sus nimfomaniacă şi trupul subţire, de căţeluş. Apoi simte, într-un mod foarte obscur, că asemănarea ei cu Avril Lavigne nu e una întîmplătoare, ci supranaturală. Cu sîngele pulsîndu-i violent, el se trezeşte aspirat într-un vîrtej de asociaţii, în cadrul cărora fata din faţa lui – cu buzele ei vineţii şi dîra de sînge de la cot, în timp ce pe măsuţa din faţa ei zace acel arsenal mortal, seringa şi lingura înnegrită – este chiar coliziunea accelerată dintre timp şi dorinţă, fuziunea tuturor particulelor centrifuge ale nevoii, asemănătoare bobiţelor de praf din jurul becului, trezite la viaţă de suferinţele vicioase ale lui Bunny. În această cameră întunecoasă şi izolată, Bunny a pătruns prin oglindă chiar în moarte: a ei şi, poate, şi a lui.

— Dă-mi mie asta, zice Bunny, luîndu-i chiştocul dintre degete şi aruncîndu-l într-o scrumieră plină cu vîrf. Nu vrem să dăm foc la casă.

Îngenunchează în faţa fetişcanei şi scutură blînd scrumul de pe materialul mototolit al vestei ei de un galben şters.

— O, Doamne! exclamă el.

Îşi aprinde o ţigară, trage cîteva fumuri din ea şi apoi o striveşte în scrumieră.

Îşi strecoară mîinile pe sub vesta ei de bumbac, iar trupul fetei zvîcneşte şi se destinde. Bunny pune mîinile pe sînii ei mici şi reci şi pipăie cu palmele lui julite perlele tari ale sfîrcurilor, ca nişte mici secrete. Simte cum ritmul inimii fetei muribunde scade treptat şi vede prin părul ei subţire şi lins cum pe pielea craniului înfloreşte o nuanţă albăstrie.

— Ah, draga mea Avril! spune Bunny.

O prinde pe după genunchi şi o manevrează cu grijă, astfel încît fundul ei să se sprijine de marginea canapelei. Îşi strecoară degetele sub elasticul uzat al chiloţilor fetei, întins peste oasele şoldurilor, îi trage pînă la glezne, îi îndepărtează încet genunchii şi simte din nou în ochi o fierbinţeală umedă în timp ce descheie un nasture şi un fermoar. E exact cum şi-a imaginat – părul, buzele, gaura –, aşa că îşi strecoară mîinile sub fundul ei topit şi intră în ea ca un ciocan pneumatic.

Vălul cel mare de ceaţă a trecut, iar Bunny Junior stă singur pe zidul de cărămidă şi se joacă cu Darth Vader. Chiar dacă fantoma mamei lui a plecat, băiatul încă mai simte pe pleoape urma răcoroasă a sărutului ei de rămas-bun, ca două promisiuni mici, gemene. Vorba cîntecului: ea e în el şi fără el şi peste tot în jurul lui. El e cel mai puternic, şi e protejat – asta a fost promisiunea ei. „Ah, promisiuni, promisiuni!“ se gîndeşte băiatul. Îşi leagănă picioarele, zîmbeşte, fredonează pentru el, îl face pe Darth Vader să ţopăie pe zid şi se uită cum un BMW vechi se apropie încet şi intră pe aleea din faţa casei cu multe gunoaie în curte.

Bunny Junior priveşte cum portiera şoferului se deschide şi un bărbat înalt şi zvelt coboară din maşina ca un set de cărţi de joc porcoase. Are părul blond, oxigenat, şi poartă nişte blugi strîmţi şi decoloraţi, un tricou negru şi pantofi roz. Băiatul observă pe gîtul bărbatului un tatuaj mişto cu un scorpion şi se gîndeşte că arată într-adevăr ca un tip foarte dur – o ştiucă-de-mare adevărată.

Bărbatul cercetează strada în dreapta şi în stînga, cu o privire reflexă şi rutinată, iar Bunny Junior vede cum tipului îi cade mănunchiul de chei, cum înjură, se apleacă şi le culege de jos. Apoi urcă treptele, aruncă ţigara în curte şi intră în casă, trîntind uşa în urma lui.

Bunny Junior îşi bălăngăne picioarele pe zid şi se gîndeşte la ce i-a spus mama lui, apoi zîmbeşte, gîndindu-se că, la urma urmei, e doar un copil şi asta şi trebuie să fie… un copil. Un copil căruia