crezut de mine, însă, dacă

În faţa-acestei dragoste-nfocate

Şi-n plin avânt — că vă mărturisesc

C-am prins de ea de veste chiar nainte

Ca fata mea să-mi fi vorbit de el —

Ce-ai fi crezut măria-ta de mine,

Şi scumpa-ne regină-aci de faţă,

De-aş fi făcut pe surdul şi pe mutul,

Ca un pupitru sau un catastif,

Făcându-mi inimii un semn cu ochiul

Şi-aş fi privit cu nepăsare totul?

Ce-ai fi crezut? Dar nu, m-am pus pe lucru,

Vorbit-am astfel, domnişoarei mele:

„Hamlet e prinţ, nu eşti de seama lui.

Ce-ar vrea el, nu se poate!"

Poruncit-am

Să-şi pună lacăt inimii şi uşii,

Să nu primească daruri, nici solii.

Curând culese-al sfatului meu rod.

Hamlet respins — să nu lungesc povestea

— Căzu-n tristeţe-adâncă, flămânzi,

De-aci-n nesomn, apoi în vlăguire,

De-aici în aiureală, lunecând

În nebunia în care-acum se zbate

Şi care ne-a-ntristat pe toţi.

REGELE

Crezi asta?

REGINA

Pare foarte cu putinţă.

POLONIUS

Aş vrea să ştiu de s-a-ntâmplat vreodată

Să spun eu cu tărie: este-aşa

Şi-altfel să fie?

REGELE

Nu, precât ştiu eu.

POLONIUS

(arătând spre capul şi umerii săi)

Desparte ce-i aici de ce-i aici,

Dac-o fi altfel. Şi dacă m-ajută

Împrejurările, aflu adevărul

De-o fi ascuns şi-n iad.

REGELE

Atunci, cum facem?

POLONIUS

Hamlet, cum ştiţi, se plimbă uneori

Pe-aci, prin galerie, ore-ntregi.

REGELE

Într-adevăr, aşa e.

POLONIUS

Chiar atunci,

Pe fata mea o fac să-i iasă-n cale

Iar noi pândim de după o perdea

Tot ce se-ntâmplă. Dacă n-o iubeşte,

Şi dacă nici nu şi-a ieşit din minţi,

Mă las de sfetnicie şi mă fac

Plugar şi căruţaş.

REGELE

Să încercăm.

REGINA

Dar cât de trist, citind, vine sărmanul!

POLONIUS

În lături, rogu-vă pe amândoi.

L-întâmpin eu. O, daţi-mi voie.

(Ies regele, regina şi curtenii. Intră Hamlet, citind.)

POLONIUS

Cum îi mai merge bunului meu stăpân Hamlet?

HAMLET

Slavă Domnului, bine.

POLONIUS

Mă mai cunoşti, măria ta?

HAMLET

Cum să nu! Eşti un negustor de peşte.

POLONIUS

Eu nu, stăpâne.

HAMLET

Măcar de-ai fi atât de cinstit.

POLONIUS

Cinstit, stăpâne?

HAMLET

Ei, domnul meu, în lumea noastră a fi cinstit înseamnă a fi unul dintr-o mie.

POLONIUS

Adevărat, stăpâne.

HAMLET

Căci dacă soarele dă naştere la viermi într-un câine mort, dar'mite când e vorba de un hoit bun de sărutat. Ai vreo fată?

POLONIUS

Am, măria ta.

HAMLET

Nu lăsa s-o bată soarele. A zămisli e un har al cerului, dar nu în felul în care ar putea zămisli fata domniei-tale. Ia seama, prietene!

POLONIUS

Ce vrei să spui, măria-ta? (Aparte.) Merge cu gândul la fata mea. Totuşi la început nu m-a recunoscut. Mă lua drept un negustor de peşte. A luat-o razna de tot. La drept vorbind, am îndurat şi eu în tinereţe multe necazuri din dragoste. Aproape tot ca şi el. Să-i mai spun ceva. (Tare.) Ce citeşti măria-ta?

HAMLET

Vorbe, vorbe, vorbe.

POLONIUS

Şi despre ce e vorba, stăpâne?

HAMLET

Între cine şi cine?

POLONIUS

Adică despre ce e vorba în cartea pe care o citeşti, măria-ta.

HAMLET

Vorbe de clacă, domnul meu. Pamfletarul ăsta nemernic susţine că bătrânii au bărbi cărunte, obrazuri zbârcite, că din ochi le curge un clei vâscos ca răşina prunului, că sunt cu totul slabi la minte şi totodată au şi încheieturile slăbite. Toate acestea, domnul meu — deşi sunt pe deplin încredinţat că aşa şi este — nu se cuvine totuşi să fie aşternute pe hârtie, fiindcă şi domnia-ta, domnul meu, ai putea fi de vârsta mea, dacă ai da înapoi ca racul.

POLONIUS

(aparte) Oricât ar părea că e nebunie ceea ce spune, e totuşi o nebunie bine chibzuită. (Tare.) Măria-ta, nu ai vrea să pleci din aerul ăsta?

HAMLET

Unde? În mormânt?

POLONIUS

Da, în adevăr, înseamnă a pleca din aer. (Aparte.) Ce răspunsuri pline de înţeles are uneori. E un noroc de care mai adesea are parte nebunia decât un cuget sănătos şi chibzuit, care nu le nimereşte aşa de uşor. Să-l las singur. O să pun la cale îndată un prilej de întâlnire cu fata mea. (Tare.) Mărite stăpâne, îmi iau cu plecăciune bun rămas.

HAMLET

Nici nu poţi, domnul meu, să-mi iei ceva de care să mă despart mai bucuros, în afară de viaţa mea, de viaţa mea, de viaţa mea.

POLONIUS

Rămâi cu bine, măria-ta.

HAMLET

Plicticoşi mai sunt nebunii ăştia batrâni!

(Intră Rosencrantz şi Guildenstern.)

POLONIUS

Îl căutaţi pe prinţul Hamlet? Iată-l aci.

ROSENCRANTZ

(către Polonius) Domnul să te aibă în pază!

(Iese Polonius.)

GUILDENSTERN

Mărite stăpâne!

ROSENCRANTZ

Prea iubitul meu stăpân!

HAMLET

Bunii mei prieteni! Cum îţi mai merge, Guildenstern? Şi Rosencrantz! Ce mai faceţi, dragii mei?

ROSENCRANTZ

Ce face orice copil al pământului.

GUILDENSTERN

Ferice de noi că nu suntem prea fericiţi.

ROSENCRANTZ

Nu suntem chiar mărgăritarul de pe tichia Norocului.

HAMLET

Dar nici sub talpa încălţărilor lui.

ROSENCRANTZ

Nici acolo, măria-ta.

HAMLET

Atunci vă aflaţi cam pe la brâu, în mijlocul plăcerilor.

GUILDENSTERN

Fireşte. Suntem aleşii soartei.

HAMLET

În locurile ei cele mai tăinuite. Într-adevăr, soarta e o curtezană. Ce veşti îmi aduceţi?

ROSENCRANTZ

Nici una, stăpâne. Doar atât că lumea s-a făcut cinstită.

HAMLET

Atunci se apropie sfârşitul lumii. Dar vestea voastră nu e adevărată. Lăsaţi-mă să vă întreb ceva ce vă priveşte îndeosebi: cu ce-aţi greşit, prieteni, soartei voastre, de v-a trimis în această temniţă?

GUILDENSTERN

Ce temniţă, măria-ta?

HAMLET

Danemarca e o temniţă.

ROSENCRANTZ

Atunci şi lumea întreagă e tot o temniţă.

HAMLET

Şi încă una straşnică, plină de cotloane, hrube şi carcere. Danemarca e una dintre cele mai rele.

ROSENCRANTZ

Nouă nu ni se pare aşa, stăpâne.

HAMLET

Atunci, pentru voi nici nu e temniţă; fiindcă orice lucru e bun sau rău, numai după cum îl face închipuirea noastră. Pentru mine e o temniţă.

ROSENCRANTZ

Doar ambiţia te face s-o vezi aşa. Danemarca e prea neîncăpătoare pentru mintea măriei tale.

HAMLET

O, Doamne! Aş putea fi închis într-o coajă de nucă şi să mă socotesc un rege al văzduhului nemărginit, numai de n-aş avea visuri rele.

GUILDENSTERN

Visurile acestea nu sunt, fireşte, decât ambiţie. Fiindcă cel ambiţios se hrăneşte doar cu umbra unui vis.

HAMLET

Visul însuşi nu e decât o umbră.

ROSENCRANTZ

Adevărat; şi socotesc ambiţia un lucru atât de uşor şi de străveziu încât nu e decât umbra unei umbre.

HAMLET

Dacă e aşa, cerşetorii sunt trupuri, iar domnii şi vitejii cei vestiţi sunt doar umbra cerşetorilor. Mergem la curte? Pe legea mea, nu mai sunt în stare să judec.

GUILDENSTERN şi ROSENCRANTZ

Stăm la porunca măriei tale.

HAMLET

Nicidecum. Nu vreau să vă număr printre ceilalţi slujitori ai mei. Cinstit vă spun că sunt cumplit de prost slujit. Dar, în numele vechii noastre prietenii, ce căutaţi la Elsinor?

ROSENCRANTZ

Am venit să te vedem, stăpâne, nimic mai mult.

HAMLET

Un cerşetor ca mine e sărac până şi în mulţumiri. Vă mulţumesc, totuşi; de bună seamă, însă, mulţumirile mele nu fac nici două parale. Nu v-a chemat nimeni? Aţi venit din chiar îndemnul vostru? De bună voie? Hai! spuneţi drept. Haide, haide, vorbiţi o dată.

GUILDENSTERN Ce-am putea spune, măria-ta?

HAMLET

Orice, numai să-mi răspundă la întrebare. Aţi fost chemaţi. E în ochii voştri ca o mărturisire pe