care sfiala nu e în stare s-o ascundă. Ştiu că bunul nostru rege şi regina au trimis după voi.

ROSENCRANTZ

În ce scop, măria-ta?

HAMLET

Voi să mi-l spuneţi. Dar, vă rog din suflet, cu dreptul pe care mi-l dă prietenia noastră şi în numele înţelegerii depline din tinereţe, al făgăduinţelor de nestrămutată dragoste şi al tuturor nestematelor ce altul mai meşter la vorbă ca mine vi le-ar mai putea înşira, vorbiţi deschis, fără înconjur: fost-aţi chemaţi, sau nu?

ROSENCRANTZ

(către Guildenstern) Tu ce zici?

HAMLET

(aparte) Dacă e aşa, n-am să vă slăbesc din ochi. (Tare.) Dacă mă iubiţi, nu-mi ascundeţi nimic.

GUILDENSTERN

Stăpâne, am fost chemaţi.

HAMLET

Să vă spun de ce. Astfel, cele ghicite de mine o să preântâmpine mărturisirile voastre, iar taina voastră cu regele şi regina nu va fi jumulită de penele ei. De la o vreme — nu ştiu nici eu din ce pricină — mi-a pierit toată veselia şi m-am lăsat de toate deprinderile şi îndeletnicirile mele, şi mă simt atât de copleşit de această toană rea, încât şi minunata alcătuire care e pământul îmi pare doar o stâncă stearpă. Vedeţi voi, acel prea frumos baldachin, văzduhul, mândra boltă ce atârnă asupră-ne, ca un acoperământ falnic, bătut în scântei de aur, nu e pentru mine altceva decât un vălmăşag de miasme spurcate şi rău mirositoare. Ce lucru desăvârşit e omul! Ce aleasă îi e cugetarea! Şi cât de nemăsurate însuşirile! Ce falnic şi minunat în portul şi mişcările sale! Întocmai ca un înger în fapte şi ca un zeu în năzuinţele lui. Podoaba luminii! Pildă a vietăţilor! Şi totuşi ce e pentru mine această mână de lut? Bărbatul nu mă încântă, nici măcar femeia, deşi zâmbetul domniei tale ar vrea să spună că da.

ROSENCRANTZ

Stăpâne, nu mi-a trecut prin gând o astfel de nerozie.

HAMLET

Atunci de ce ai râs când am spus că bărbatul nu mă încântă?

ROSENCRANTZ

Mă gândeam, stăpâne, ce primire de post îi aşteaptă pe actori din partea măriei tale, dacă spui că omul nu te încântă. I-am lăsat în urmă; vin încoace să se pună în slujba măriei tale.

HAMLET

Cel ce joacă pe regele va fi bine primit. Am să-i plătesc tributul meu măriei sale. Cavalerul rătăcitor o să-şi poată folosi spada şi scutul, îndrăgostitul n-are să suspine de pomană, comicul o să-şi sfârşească tirada lui nestingherit, măscăriciul o să stârnească hohotele celor al căror râs porneşte ca din praştie. Iar domniţa îşi va spune fără teamă gândul întreg, ca să nu şchiopăteze versul. Dar despre ce actori e vorba?

ROSENCRANTZ

Sunt chiar cei care te făceau să petreci odinioară. Actorii de tragedie ai oraşului.

HAMLET

Prin ce întâmplare sunt pe drumuri? Nu le pria mai bine să stea locului, atât pentru renumele lor, cât şi pentru câştig?

ROSENCRANTZ

Cred că piedica le vine de la o schimbare ivită în teatru de câtăva vreme.

HAMLET

Faima le e aceeaşi ca atunci când eram eu în oraş? Tot mai au căutare?

ROSENCRANTZ

La drept vorbind, nu prea.

HAMLET

Cum se face? Au prins rugină?

ROSENCRANTZ

Ba de loc. Ei îşi dau toată silinţa. Dar s-au ivit, stăpâne o droaie de copilandri care ţipă cât îi ţin gura în toiul jocului şi sunt aplaudaţi nebuneşte tocmai din pricina asta. Ei sunt acum la modă. Şi teatrele de rând — cum le spun ei — sunt atât de defăimate, încât mulţi din cei ce poartă sabie, speriaţi de cei cu pene de gâscă, de-abia mai îndrăznesc să se arate pe-acolo.

HAMLET

Cum? Sunt doar nişte copilandri? Dar cine-i sprijină? Cu cine se însoţesc? N-au să se ţină de meseria asta decât atâta vreme cât pot cânta? N-au să spună mai târziu, ajungând şi ei actori de rând — cum o să li se întâmple dacă n-au alte mijloace — că le-au făcut mai mult decât bine scriitorii aceia care îi pun să ponegrească propria lor moştenire?

ROSENCRANTZ

Într-adevăr cele două tabere au avut de furcă împreună. Şi mulţimea socotea că nu-i un păcat să-i întărâte în cearta lor. Şi într-o vreme nu era rost de nici un câştig de pe urma piesei până ce poetul şi actorii nu-şi cărau câţiva pumni.

HAMLET

Cum e cu putinţă?

ROSENCRANTZ

Au fost multe capete sparte.

HAMLET

Şi au învins băieţandrii ăştia?

ROSENCRANTZ

Mai întrebi, stăpâne? Chiar şi pe Hercule cu globul său.

HAMLET

Nu e de mirare. Unchiul meu e regele Danemarcei; iar cei ce şi-ar fi bătut joc de el câtă vreme trăia tatăl meu, dau astăzi douăzeci, patruzeci, cincizeci, o sută de ducaţi ca să-i aibă chipul zugrăvit. Pe legea mea, e ceva nefiresc într-asta, măcar de s-ar încumeta filozofia să-l dezlege.

(Sunete de trâmbiţe înăuntru.)

GUILDENSTERN

Au sosit actorii.

HAMLET

Domnii mei, bine-aţi venit la Elsinor! Hai, daţi-mi mâna. Anumite forme şi ceremonii sunt nelipsite la o primire buna; daţi-mi voie să mă supun acestui obicei în ce vă priveşte; ca nu cumva bunăvoinţa mea faţă de actori, care vă spun dinainte că trebuie să se vădească tuturor, să vă pară mai mare decât faţă de voi. Fiţi bineveniţi! Însă unchiul care mi-e tată şi mama care mi-e mătuşă se înşală.

GUILDENSTERN

Cum asta, scumpul meu stăpân?

HAMLET

Nu sunt nebun decât dinspre nord-nord-vest: când adie vântul de la miazăzi, pot să deosebesc un şoim de un cocostârc.

(Intră Polonius.)

POLONIUS

Bine v-am găsit, domnii mei.

HAMLET

Ascultă, Guildenstern, şi tu de asemenea; la fiecare ureche un ascultător: pruncul ăsta bătrân pe care îl vedeţi încă nu a ieşit din scutecele cu care a fost înfăşat.

ROSBNCRANTZ

Pesemne că s-a întors din nou în ele: se spune doar că orice bătrân e copil a doua oară.

HAMLET

Vă fac o prorocire: vine să-mi spună despre actori. Băgaţi de seamă. Bine zici, domnul meu; luni de dimineaţă, aşa e, fără-ndoială.

POLONIUS

Stăpâne, ţi-aduc veşti.

HAMLET

Stăpâne... ţi-aduc veşti. Pe când Roscius era actor la Roma...

POLONIUS

Au sosit actorii, stăpâne.

HAMLET

Bâz... bâz...

POLONIUS

Pe cinstea mea!

HAMLET

Fiece actor pe un măgăruş călare...

POLONIUS

Cei mai buni actori din lume, fie în tragedie, în comedie, piese istorice, pastorale, pastorale comice, pastorale istorice, tragico-istorice, pastorale tragi-comico-istorice, piese ce respectă regulile, şi poeme libere. Seneca nu poate fi prea greoi pentru ei, nici Plaut prea uşor. Sunt neîntrecuţi, atât în ce priveşte respectul celor scrise cât şi în uşurinţa exprimării.

HAMLET

„O, Iefta, judecător al Israelului" — ce comoară ai avut!

POLONIUS

Ce comoară a avut, măria-ta?

HAMLET

„O fată încântătoare şi alta nimic, la care ţinea ca la ochii din cap".

POLONIUS

(aparte) Iar fata mea!

HAMLET

N-am dreptate, bătrâne