Iefta?

POLONIUS

Dacă mie-mi zici Iefta, măria-ta, apoi am o fată la care ţin ca la ochii din cap.

HAMLET

Nu e asta urmarea.

POLONIUS

Dar care-i urmarea?

HAMLET

„Şi soarta a făcut

Şi Dumnezeu a ştiut,

Şi mai departe,

A fost să fie, aşa precum se ştie".

Primul stih al acestui cântec bisericesc are să te lămurească mai bine. Fiindcă, iată, sunt silit să mă întrerup.

(Intră patru sau cinci actori.)

Meşterilor, bine-aţi venit! Bine-aţi venit cu toţii! Mă bucur că vă văd sănătoşi. Bun venit dragii mei! Oho! Vechiul meu prieten! De când nu ne-am văzut, ţi-ai pus o perdeluţa la bărbie. Oare vii în Danemarca să-mi pui şi mie o barbă? Ce văd? Tânăra doamnă şi stăpână! Sfântă Născătoare! Înălţimea voastră e mai aproape de cer decât ultima oară când ne-am văzut: a crescut cu un toc de pantof. Deie Domnul ca glasul tău, ca un galben tocit, să nu-şi fi schimbat sunetul. Meşterilor, fiţi bineveniţi cu toţii! Să mergem drept la ţintă, întocmai ca şoimarii din Franţa, care se reped la tot ce le iese în cale. Să ascultăm pe loc o tiradă. Hai arătaţi-ne ce sunteţi în stare. Haide, o tiradă plină de patimă.

ÎNTÂIUL ACTOR

Ce fel de tiradă, măria-ta?

HAMLET

Te-am auzit spunând de mult o tiradă, dar n-a fost jucată niciodată, sau să fi fost cel mult o dată, fiindcă, după câte îmi amintesc, piesa nu plăcuse mulţimii. Era ca icrele negre pentru norodul de rând. Dar după preţuirea mea şi-a altora mai vrednici ca mine să-şi spună răspicat părerea în astfel de pricini, era o piesă minunată, bine înjghebată, alcătuită cu măsură şi iscusinţă. Se spunea — mi-aduc aminte — că nu are destulă sare printre rânduri, ca să dea gust lucrării, dar nici fraze greoaie care să-l facă vinovat pe autor de pedanterie. Socotea că felul lui de a scrie e cinstit, puternic şi duios totodată, însă mai curând măreţ decât meşteşugit. Îmi plăcea mai cu seamă o parte: povestirea lui Eneas către Didona şi îndeosebi acolo unde pomeneşte de uciderea lui Priam. Dacă-ţi mai aduci aminte, începe cu stihul ăsta... Ia să văd... stai...

„Cumplitul Pirus, unei fiare-asemeni..."

Nu, nu-i aşa: se-ncepe chiar cu Pirus:

„Cumplitul Pirus cu-arme-ntunecate,

Ca gândul lui de negre şi ca noaptea,

Pândind pitit în blestematul cal,

Mânjitu-şi-a fioroasa-nfăţişare

Din cap în tălpi cu şi mai crunte steme.

Văpsit îngrozitor cu-atâta sânge

De mume, taţi, de fii şi fiice,

Cojit şi ars de-al străzilor pârjol

Ce-ntinde-o crâncenă de iad lumină

Pe cei ce şi-au măcelărit stăpânii,

De foc şi de mânie mistuit

Şi năclăit de sângele-nchegat,

Cu ochii lui de jar, drăcescul Pirus

Îl căuta pe Priam cel bătrân."

Acum, vi-e rândul.

POLONIUS

Pe legea mea, stăpâne, bine recitat! Cu însufleţire şi cu pătrundere.

ÎNTÂIUL ACTOR

„Îl găseşte-ndată,

Izbind în greci nespornic. Vechea-i spadă,

Prea grea puterii lui, stă-nfiptă-n loc

Şi nu-l ascultă. O, nedreaptă luptă!

Dă iureş Pirus în bătrânul Priam,

Iar în turbarea lui, loveşte-n gol.

Dar vântul cruntei săbii, şuierând,

Trânti pe-acest moşneag fără de vlagă.

Atunci ne'nsufleţitul Priam, parcă

Simţind lovirea, se surpă deodată

Cu creştetul în flăcări la pământ,

Şi vuietul năprasnic prinse-auzul

Lui Pirus. Sabia lui ce s-abătea

Pe capul dalb al regelui, păru

Oprită în văzduh, şi astfel Pirus

Stătu ca un tiran scris în icoană

Şi cumpănit de faptă şi voinţă

Rămase-ncremenit.

Dar acum, ades, nainte de furtună

Vedem în cer tăcere, pace-n neguri

Şi vântul aprig astfel, fără glas,

Pământul mut de-o linişte de moarte,

Apoi un trăsnet despicând văzduhul,

La fel şi Pirus, după scurtu-i preget,

Răzbunător s-a pus pe lucru iar:

Şi niciodată n-a căzut ciocanul

Ciclopilor pe zalele lui Marte

Ce pentru veşnicie-s făurite

Mai fără de cruţare decât spada

Cea crâncenă-a lui Pirus se-abătu

Pe creştetul lui Priam.

În lături, Soartă fără de ruşine,

Voi zei în plin zbor, să-i luaţi puterea,

Sfărmaţi-i spiţele şi-obada roţii,

Şi-i prăvăliţi de sus din cer butucul

otund în fundul iadului."

POLONIUS

Prea lung!

HAMLET

Am s-o trimit la bărbier cu barba domniei tale. Te rog, continuă! Nu-i plac decât măscările, cântecele de ruşine şi istorioarele piperate — altfel adoarme. Zi-i mai departe. Treci la Hecuba.

ÎNTÂIUL ACTOR

„Dar cine, o, cine a văzut regina îmbrobodită..."

HAMLET

Regina-mbrobodită?

POLONIUS

Bun! Regina-mbrobodită e foarte bine.

ÎNTÂIUL ACTOR

„Fugea desculţă-ameninţând pârjolul

Cu-al lacrimilor orbitor şuvoi,

Cu o basma pe capu-ncoronat

Odinioară, şi purtând drept straie

Pe trunchiu-i supt de-a fi rodit atât,

O scoarţă smulsă-n grabă spaimei ei —

Acela care-ar fi văzut-o astfel,

Ar fi rostit cu glas 'necat de ură

Că soarta-i vinovată de trădare:

Dar dacă înşişi zeii-ar fi văzut-o,

Privind cum Pirus în fiorosu-i joc

Pe soţul ei îl ciopârţea cu sabia,

O, urletul ce i-a scăpat atunci —

Afară doar de nu-l înduioşează

Nimic din ce se-ntâmplă pe pământ —

Ar fi făcut şi stelele să plângă

Şi zeii să se-ndure."

POLONIUS

Uite cum s-a îngălbenit la faţă şi are ochii plini de lacrimi. Rogu-te, e deajuns.

HAMLET

Bun! ai să-mi reciţi în curând şi ce urmează! Scumpul meu domn, ia seama să fie bine îngrijiţi actorii. M-ai auzit? Vezi să fie cinstiţi cum se cuvine; doar ei sunt cronica vie şi prescurtată a vremurilor. Mai bine să ai parte de un epitaf prost după moarte decât de bârfeala lor cât eşti în viaţă.

POLONIUS

Stăpâne, am să-i cinstesc aşa cum merită.

HAMLET

La naiba, omule: cu mult mai bine. Dac-ai cinsti pe fiecare după merit, cine ar mai scăpa de bici? Poartă-te cu ei după cinstea şi nobleţea domniei tale. Cu cât merită mai puţin, cu atât mai vrednică de laudă ţi-e dărnicia. Arata-le calea.

POLONIUS

Poftiţi, domnii mei.

HAMLET

Urmaţi-l, prieteni. Mâine o să ne jucaţi o piesă.

(Ies Polonius şi toţi actorii, afară de primul.)

Ascultă, dragă prietene, ai putea juca Omorul lui Gonzago?

ÎNTÂIUL ACTOR

Da, stăpâne.

HAMLET

Să ni-l joci mâine seară. La nevoie, ai putea învăţa o tiradă de vreo douăsprezece până la şaisprezece rânduri, pe care aş scri-o eu şi pe care am adăuga-o la piesă? Ce crezi?

ÎNTÂIUL ACTOR

Cum nu, stăpâne.

HAMLET

Foarte bine. Du-te cu gentilomul acela. Dar vezi să nu-ţi baţi joc de el.

(Iese primul actor.)

Dragii mei (către Rosencrantz şi Guildenstern) vă las până deseară. Şi bun venit la Elsinor.

ROSENCRANTZ

Scumpul meu stăpân!

(Ies Rosencrantz şi Guildenstern.)

HAMLET

Domnul să vă aibă în pază.

Aşa, acum sunt singur.

Ce ticălos, ce sclav becisnic sunt!

Să nu te-nfiori când vezi un comediant

Doar într-un vis de chin, o-nchipuire,

Că-şi poate sufletul supune minţii

Atât de mult, că prin silinţa-i, chipul

De-a binelea-i păleşte, ochii-i plâng

Şi pare rătăcită-nfăţişarea-i,

Şi glasu-i frânt e, şi cu-ntregu-i zbucium

El cugetului potriveşte chipuri,

Şi toate-acestea sunt pentru nimic!

Pentru Hecuba!

Ce-i lui Hecuba şi ce-i el Hecubei,

De-o poate plânge-aşa? Ce-ar face el

C-un gând ş-o pricină de suferinţă

C-a mea? Ar potopi cu lacrimi scena

Şi l-ar înnebuni pe ucigaş,

Cel fără