e în el şi fără el şi peste tot în jurul lui. Se simte protejat şi îşi dă seama că pleoapele lui inflamate nu îl mai ustură, iar lumina zilei e mai puţin dureroasă. Simte că bărbatul din faţa lui e doar un alt tip supărat, dintr-un alt episod dement ce ţine de parada nesfîrşită de incidente nebune ce se adună în jurul problemelor adulţilor precum calcarul sau aşa ceva. Simte că e doar o nouă parte din ploaia de găinaţ de pescăruş, care se varsă de-a pururi cu găleata peste faptele adulţilor – cu feţele lor de distrugători, crosele lor de golf ucigaşe, gurile lor murdare şi violente şi scorpionii negri care se zbat – şi pur şi simplu nu-i vine să se mişte, numai că Dave Ciupercă se apropie şi mai mult, timpul pare că se opreşte şi pluteşte în aer ca nişte particule de praf, iar Bunny începe să strige ceva disperat şi inaudibil, numai că băiatul nu poate înţelege ce, din cauză că, în acelaşi timp, Bunny claxonează, băiatul nu se mişcă nici acum, Dave Ciupercă înalţă crosa cu un icnet puternic, de adult, şi atunci băiatul se mişcă instinctiv puţin spre stînga, simte înţepătura crosei care îi şuieră pe la ureche, iar apoi aude un scrîşnet cumplit de metal pe metal atunci cînd crosa se izbeşte de capota maşinii. Bunny Junior îşi duce mîna la ureche, iar cînd o ia de acolo şi se uită la ea, vede o pată de sînge pe degete, scoate un schelălăit ca de pisoi, se evaporă din aerul rarefiat şi ameninţător şi apare instanteneu pe locul pasagerului din Punto.

Bunny demarează în trombă pe strada pustie, în timp ce crosa de golf loveşte din nou şi sparge luneta micului şi eroicului Fiat Punto. Bunny Junior se freacă la ureche, se întoarce şi vede prin gaura din lunetă cum Dave Ciupercă se întoarce şi aleargă spre casă, aruncînd crosa de golf în curte şi dispărînd înăuntru.

— Ăsta era ceea ce s-ar putea numi un tip dement, nu-i aşa, tati? întreabă Bunny Junior.

Băiatul întinde mîna şi scoate din torpedou un şerveţel, cu care îşi tamponează lobul urechii, apoi se uită la sînge şi spune:

— M-a nimerit, tati.

Bunny nu spune nimic. Cîrlionţul său îl plesneşte peste ochi, din cauza vîntului care bate prin geamul lateral dispărut, iar haina îi sclipeşte, plină de arginţi de sticlă spartă. Bunny trage pe marginea străzii, opreşte motorul şi priveşte în gol, în faţa sa, cu mîinile încleştate pe volan. Inspiră de cîteva ori. Bagă mîna sub scaunul său şi scoate sticla de un sfert de whisky, pentru situaţii de urgenţă. Deşurubează dopul şi bea jumătate din ea. Îşi bagă o Lambert&Butler în gură, o aprinde şi trage un fum adînc, apoi îi spune lui Bunny Junior:

— Să nu mai faci asta niciodată, fir-ar a dracu’!

— Ce anume, tati?

— Să nu mai ieşi naibii din maşină.

— Mami a vrut să discute cu mine, explică băiatul.

— Dumnezeule! Uite ce i-a făcut nemernicul ăla maşinii!

Bunny mătură cioburile de sticlă de pe bord. Apoi priveşte fix spre băiat şi îi spune printre dinţii încleştaţi:

— Să ştii că ăsta nu e un joc.

— Ştiu că nu-i, tati.

— Asta e pe bune, fir-ar a dracu’!

Bunny îşi dă seama că, în toată agitaţia, radioul a pornit singur şi acum cîntă Spinning Around, melodia lui Kylie Minogue. Aude bubuitul dement al sintetizatorului şi pe Kylie cîntînd, cu vocea plină de suferinţă, cum e gata să se fută cu orice şi începe să tremure tot, tremură şi se zgîlţîie, tremură, se zgîlţîie şi se cutremură tot, iar inima începe să îi palpite ca un ciocan pneumatic şi dinţii îi clănţăne ca la un craniu de jucărie. Îşi duce braţul în spate, deschide gura şi, cu un geamăt existenţial puternic, sparge cu pumnul radioul maşinii.

— Melodia asta nenorocită! strigă el.

Apoi mobilul lui Bunny începe să sune.

— Dumnezeule! ţipă Bunny.

Pescuieşte telefonul din buzunarul sacoului, îl deschide şi strigă:

— Ce e?

— Bunny?

— Ce e?

— Sînt Geoffrey. Eşti bine, frate?

— Nu, Geoffrey, nu sînt bine, fir-ar a dracu’! Nu sînt bine deloc, în mă-sa!

— Uite ce e, Bun. A sunat la birou o anume domnişoară Lumley. Zicea că e îngrijitoarea tatălui tău. Părea… mă rog… foarte nervoasă. Zicea că trebuie să te duci imediat acasă, la tatăl tău. Zicea că e chiar urgent. A spus – şi citez – că „e o chestiune de maximă importanţă“, îl informează Geoffrey.

— Ce? Acum?

— Zicea că tatăl tău e foarte bolnav sau ceva.

Urmează o tăcere din partea lui Bunny.

— Eu doar transmit mesajul, meştere, adaugă Geoffrey.

Bunny închide telefonul, îl aruncă pe bord şi izbeşte în volan pînă cînd începe să-l doară mîna.

— La dracu’! La dracu’! Fir-ar a dracu’!

— Unde mergem, tati?

Bunny porneşte maşina.

— Mergem să-l vedem pe bunicul tău, zice el. Pe tatăl meu. Marele Bunny Munro Întîiul.

Bunny calcă violent acceleraţia şi demarează, strecurînd Punto-ul în traficul de început de după-amiază de pe şoseaua de coastă.

— Acolo mergem, fir-ar