şi să-l facă să se sinucidă sau aşa ceva. Tunete stacojii bubuie în înalt, trimiţînd pe cer fulgere ramificate. Bunny Junior strînge la piept enciclopedia, ca şi cum ar fi singurul lui prieten de pe lume – numai că în clipa asta nu îl ajută cu nimic. Pur şi simplu nu mai ştie ce să creadă. Ştie că în paginile enciclopediei se găsesc toate informaţiile de care poţi avea nevoie vreodată, răspunsul la toate întrebările. Dar tot nu ştie ce să creadă. Ştie că Edgar Rice Burroughs a scris Tarzan, omul maimuţă şi că există peşti cu patru ochi, care pot privi deasupra apei şi sub apă în acelaşi timp, ştie chiar şi că Joseph Guillotin nu a inventat ghilotina, dar ceea ce nu ştie e ce să se facă acum cu tatăl lui, căruia îi curg lacrimile pe obraji, care nu spune nimic, n-are habar unde merge sau ce caută şi conduce la nesfîrşit în cerc. S-a oprit la un magazin şi şi-a cumpărat un pachet de ţigări şi o sticlă de whisky, iar acum fumează ca o locomotivă, bea ca un peşte, conduce ca un dement şi plînge ca nu ştiu ce.

Din cine ştie ce motiv, băiatul se gîndeşte încontinuu la păsăruica mecanică din colivie, cu aripile ei colorate şi cîntecul ei drăguţ, iar asta îl face să-şi dorească din nou ca tatăl lui să nu mai plîngă, ca să poată să zică şi el ceva.

— Tati? spune băiatul cînd Bunny opreşte maşina pe un loc de parcare gol din faţa unei mici cafenele de pe Western Road.

Sub prelata vărgată şi plină de apă a terasei cafenelei stau înghesuiţi oameni care fumează şi beau cafea, îmbrăcaţi în tricouri, fuste mini şi sandale, nepregătiţi pentru ploaia torenţială, de vară.

— Azi am vorbit cu mami, spune băiatul de deasupra enciclopediei pe care o strînge la piept.

Un vagabond bătrîn şi artritic trece pe lîngă ei cu un mers împleticit, cu un petic de culoarea pielii acoperindu-i un ochi şi picioarele îngrozitor de umflate, învelite în zdrenţe ude. Şi-a udat pantalonii în faţă şi poartă un tricou prea mic, de sub care i se vede blana deasă de pe burtă şi pe care scrie „CÎND ÎŢI FACI DE CAP DEZBRĂCAT, POATE SĂ IASĂ NASOL“. Bate în geamul Punto-ului cu o cană mică şi priveşte înăuntru, studiindu-i pe ocupanţii maşinii cu ochiul lui unic şi dement, apoi scutură din cap consternat şi se îndepărtează prin ploaie.

— Ce-ai spus? întreabă Bunny, întorcîndu-se şi privindu-l pe Bunny Junior ca şi cum de-abia acum şi-ar fi dat seama că are lîngă el un băiat de nouă ani.

— Azi am vorbit cu mami.

— Ce?

— Era chiar ea, tati. Am vorbit o grămadă.

— Ce? repetă Bunny speriat şi începe să-şi pipăie haina şi să se uite în toate părţile în acelaşi timp.

Bea o gură de whisky, trage din ţigară, suflă trîmbe de fum pe nas şi ţipă:

— Ce?

— Zicea că în curînd o să vină să te vadă, continuă Bunny Junior.

— Cum? spune Bunny, acoperind zgomotul ploii.

Apoi repetă mişcarea cu whisky-ul şi ţigara.

— Tati, cred că ar trebui să mă întorc la şcoală.

— Unde?

Bunny se uită spre cafenea şi descoperă în grupul de oameni care se adăpostesc de ploaie trei femei care stau la o masă, adîncite în conversaţie, beau cafea şi fumează. Una e blondă, alta brunetă şi a treia roşcată.

— Cred că ar trebui să mergem acasă, tati.

— Unde?

Chipul lui Bunny e străbătut de un spasm de panică. Începe să sfîşie cu degetele sacii de plastic lipiţi la geamul maşinii, apoi se uită spre cele trei femei. Un torent de apă de ploaie ţîşneşte înăuntru, udîndu-l pînă la piele.

— Ce? ţipă Bunny din mijlocul potopului.

— Cred că e timpul să mergem acasă, tati.

Dintr-odată Bunny Junior presimte apropierea unei nenorociri îngrozitoare. Întinde mîna şi o pune pe umărul tatălui său, ca şi cum ar vrea să-l tragă înapoi din faţa unei turnuri catastrofale a evenimentelor.

— Tati? zice el.

— Aşteaptă aici, îi aruncă Bunny, îndepărtîndu-i mîna.

Bărbatul deschide portiera şi coboară drept în şanţul de scurgere, cu venele răscolite de alcool. Străbate în fugă aleea, se îndreaptă de spinare, îşi piaptănă inutil freza lui ca o cîrpă de vase uzată, îşi aranjează cravata cu iepuri morţi şi se aruncă orbeşte printre mesele şi scaunele de plastic, spunîndu-le celor trei femei care fumează şi beau cappuccino:

— Sînt Bunny Munro. Sînt agent de vînzări. Vînd produse de înfrumuseţare.

Femeile se uită uluite una spre cealaltă, iar blonda, care are o mustaţă de spumă din ciocolată pe buza de sus, începe chiar să rîdă, acoperindu-şi gura cu o mînă cu degete lungi.

Bunny începe să ţopăie, fluturîndu-şi mîinile pe la tîmple, şi spune, maniacal şi teribil de agitat:

— Vînd loţiuni hidratante anti-îmbătrînire, care catifelează pielea şi exfoliază celulele de suprafaţă, creînd un aspect mai tînăr şi mai proaspăt!

— Scuză-mă! spune blonda, care s-a oprit din rîs.

Dar Bunny a început de-acum să ţipe sub cerul plin de tunete, din care toarnă cu găleata.

— Pielea îşi recapătă întregul