— O să mai vrea şi să se asigure că-i apără cineva curul ăla delicat, completă Julia.

La asta, se auziră câteva râsete, dar mama lui Joe părea foarte tulburată.

— Orice-ar fi, şi la secţia de poliţie au să fie câteva. Ce veţi face dacă întâmpinaţi rezistenţă?

— Nu va fi cazul, replică Jackie. Până să se dezmeticească, o să-i închidem în propriile lor celule.

— Şi dacă, totuşi, se opun?

— Atunci, vom încerca să nu-i omorâm.

Vocea Lindei era calmă, dar în ochi i se citea privirea unei fiinţe care-şi adunase tot curajul, într-un ultim efort disperat de a se salva.

— Oricum s-ar putea să se ajungă la crime, dacă Domul mai stă mult aici. Execuţia lui Barbie şi a soţului meu, în War Memorial Plaza, va fi doar începutul.

— Să zicem că-i scoateţi, spuse Julia. Unde-o să-i duceţi pe urmă? Aici?

— Nici vorbă, răspunse Piper, atingându-şi gura încă umflată. Eu deja sunt pe lista neagră a lui Rennie. Ca să nu mai zic de tipul ăla care acum e bodyguardul lui personal. Thibodeau. Câinele meu l-a muşcat.

— Ar fi bine să nu fie undeva, aproape de centrul oraşului, preciză Rose. Ar putea începe o căutare din casă-n casă. Ştim cu toţii că au destui poliţişti.

— Plus toţi cei cu brasarde, adăugă Rommie.

— Ce ziceţi de una dintre cabanele de vară de la Chester Pond? propuse Julia.

— E o idee, răspunse Ernie, însă s-ar putea gândi şi la alea.

— Totuşi, zise Lissa, cred c-ar fi varianta cea mai bună.

— Domnule Burpee? interveni Joe. Mai ai folie din aia de plumb?

— Sigur, tone. Şi zi-mi Rommie.

— Dacă mâine domnul Calvert reuşeşte să fure un furgon, aţi putea să-l trageţi în spatele magazinului şi să puneţi în spate câteva folii? Unele destul de mari ca să acopere geamurile?

— Cred că da…

Joe o privi pe Jackie.

— Şi aţi putea vorbi cu colonelul Cox ăla, dacă e nevoie?

— Da, răspunseră într-un glas Jackie şi Julia, după care se uitară una la alta, surprinse.

Pe chipul lui Rommie se făcea încet lumină.

— Te gândeşti la vechea casă McCoy, nu? Sus, pe Black Ridge. Unde-i cutia.

— Îhî… Poate nu-i o idee prea bună, dar dacă va trebui să fugim toţi… dacă ne-am aduna acolo… am apăra cutia. Ştiu că pare o nebunie, de vreme ce ea e cauza problemei, da’ nu-l putem lăsa pe Rennie să intre.

— Sper să n-ajungem la reluarea luptei de la Alamo într-o livadă de meri, comentă Rommie, dar înţeleg ce vrei să zici.

— Şi am mai putea face ceva, urmă Joe. E niţel cam riscant şi s-ar putea să nu meargă, dar…

— Zi, îl îndemnă Julia, privindu-l cu un soi de admiraţie uimită.

— Păi… contorul ăla Geiger e tot în furgon, Rommie?

— Mda, ere’ că este…

— Poate dacă l-ar pune cineva la loc în adăpostul antiatomic, de unde l-am luat…

Se întoarse spre Jackie şi Linda.

— Aţi putea să intraţi acolo? Vreau să zic, ştiu că v-au dat afară…

— Al Timmons ne-ar da voie înăuntru, cred, răspunse Linda. Iar pe Stacey Moggin ar lăsa-o sigur. E cu noi. Singurul motiv pentru care n-a venit acum aici este că-i de serviciu. Dar de ce să riscăm, Joe?

— Fiindcă…

Băiatul vorbea cu o încetineală necaracteristică pentru el, tatonând.

— Păi… acolo sunt radiaţii, da? Radiaţii nasoale. E doar o centură – pun pariu că poţi trece cu maşina prin ea fără nicio protecţie şi nu păţeşti nimic, dacă mergi repede şi n-o faci de prea multe ori – dar ei nu ştiu asta. Şi problema e că nici nu ştiu că sunt radiaţii. Şi nici n-au să afle, dacă nu au contorul Geiger.

Jackie se încruntă.

— Nu-i rea ideea, puştiu’, da’ nu-mi convine să-i dăm de înţeles lui Rennie încotro mergem. Nu se pupă cu concepţia mea de casă conspirativă.

— Nu aşa trebuie să fie, continuă Joe, vorbind la fel de lent, în căutarea punctelor slabe. Sau nu exact. Una din voi ar putea lua legătura cu Cox, înţelegeţi? Să-i ziceţi să-l sune pe Rennie şi să-i spună c-au descoperit radiaţii. Cox ar putea spune ceva gen: „Nu le putem localiza precis, fiindcă apar şi dispar, dar sunt destul de puternice, poate chiar mortale, aşa că fiţi atenţi. Nu cumva aveţi, întâmplător, un contor Geiger?”

Se lăsă tăcerea, în timp ce se gândeau la cele auzite. Apoi, Rommie spuse:

— O să-i ducem pe Barbara şi Rusty la ferma McCoy. Mergem şi noi, dacă e nevoie… şi probabil o să fie. Iar dacă încearcă şi ei să vină acolo…

— Vor vedea pe contorul Geiger nişte radiaţii care-o să-i trimită fuga-marş înapoi, ţinându-se de gonadele alea bune de nimic, scrâşni Ernie. Claire McClatchey, ai aici un geniu.

Claire îl strânse puternic pe Joe la piept, de astă dată cu ambele braţe.

— Numai de l-aş putea convinge să-şi facă ordine-n cameră, replică ea.

20

Horace stătea culcat pe covorul din livingul lui Andrea Grinnell, cu botul pe o labă şi un ochi spre femeia cu care-l lăsase stăpâna lui. De obicei, Julia îl lua cu ea peste tot; era cuminte şi nu crea probleme niciodată, nici chiar dacă erau prin preajmă pisici, care nu-i plăceau din cauza mirosului lor de buruieni stricate. În seara asta, însă, Julia se gândise că ar fi fost dureros pentru Piper Libby s-o vadă împreună cu Horace, când propriul ei câine murise. Mai observase şi că Andi îl plăcea pe Horace şi spera ca prezenţa lui să-i mai alunge din minte simptomele sevrajului, care scăzuseră, dar încă nu dispăruseră complet.

O vreme, a mers bine. Andi a găsit o minge de cauciuc în cutia de jucării pe care încă le mai păstra pentru singurul ei nepot (care între timp trecuse cu mult de vârsta jucăriilor). Horace a alergat ascultător după minge, aducând-o înapoi aşa cum i se cerea, deşi nu era o joacă prea interesantă; prefera mingile care puteau fi prinse din zbor. Dar treaba era treabă şi a continuat până când Andi a început să dârdâie de parcă i-ar fi fost frig.

— Of… Of, futu-i, uite că iar m-apucă…

Se culcă pe canapea, tremurând toată. Strânse la piept una dintre perne, cu privirea spre tavan. Destul de curând, începură să-i clănţăne şi dinţii – cu un sunet foarte iritant, după opinia lui Horace.

Îi