plasă de păr şi acelaşi sacou de velur verde pal ca şi ceilalţi membri ai orchestrei. Întinde chibritul şi îi aprinde ţigara lui Bunny.

— N-ar trebui să fii pe scenă? întreabă încet Bunny.

Muzicianul trage din ţigară, suflă gînditor fumul şi spune:

— Nu, frate, pe mine mă iau doar la a treia piesă.

Apoi se dă un pas în spate, trage din nou din ţigară şi îl studiază pe Bunny.

— Hei, frate, tare îmi place freza ta, îi zice. Ce eşti? Comedian? Magician? Cîntăreţ?

— Da, ceva de genul ăsta, răspunde Bunny, apoi adaugă: Şi mie îmi place mustaţa ta.

— Mersi, frate. Nevastă-mea nu se prea înnebuneşte după ea.

— Nu, zău, arată bine.

— E o chestie serioasă, zice muzicantul, care trage un ultim fum din ţigară şi o striveşte pe podea cu o răsucire a cizmei lui de piele neagră.

— Îmi dau seama de asta, spune Bunny.

— Dar eu îmi iubesc soţia, precizează saxofonistul, trecîndu-şi degetele peste mustaţă cu o privire pierdută.

Bunny simte cum un val de emoţie îi năvăleşte în gît. Strînge din buze şi îşi întoarce faţa în altă parte, astfel încît pe moment îi e ascunsă în umbră.

Dintr-odată, pe neaşteptate, un bărbat micuţ, într-un frac roşu cu şnururi albe, nasturi aurii de mărimea capacelor de sticlă de lapte şi o perucă blond-rozalie, trece pe lîngă Bunny şi sare pe scenă. Execută cu mîinile o serie de mişcări circulare şi sacadate, care pun capăt cîntecului orchestrei.

Muzicantul cu mustaţă se apleacă spre Bunny şi îi aruncă din colţul gurii, ţinîndu-şi mîna în faţa ei ca pe un paravan:

— O ştii pe aia cu drogatul care şi-a injectat un plic întreg de praf de curry?

— Nu, spune Bunny, care a tras din nou cortina şi scanează neliniştit mulţimea de pe ringul de dans al sălii de bal imperiale.

— Ei bine, acum e în korma1.

Prezentatorul minuscul de pe scenă se repede la microfon, îşi descheie manşetele cămăşii, apoi spune, cu o voce a cărei profunzime şi insistenţă îl surprind pe Bunny:

— Salu-taa-ree!

Publicul răspunde cu plescăitul cîtorva aplauze şovăitoare.

— Nu vă aud! spune prezentatorul cu o voce cîntată. Am spus „Salu-taa-ree!“

Apoi se duce la marginea scenei şi îndreaptă microfonul spre public.

— Salu-taa-ree! intonează publicul la unison.

— Acum e mai bine! Ne distrăm în seara asta?

Mulţimea captivată îşi manifestă zgomotos acordul, tropăind şi aplaudînd.

— Vom dansa! spune prezentatorul.

Micuţul face cîteva mişcări de dans superbe cu picioarele sale mărunte. Peruca lui roz străluceşte în lumina reflectoarelor, iar nasturii de la haină îi sclipesc.

— Vom cînta! strigă el.

Apoi scoate o lălăială de iodler oribilă, arată cu degetul mare peste umăr, spre orchestră, şi spune cu o şoaptă prefăcută, mişcîndu-şi sprîncenele negre şi groase:

— Treaba asta mai bine o las în seama profesioniştilor!

Mulţimea rîde, fluieră şi aplaudă.

— Iar cînd luminile se vor stinge, spune prezentatorul, închizînd insinuant un ochi, poate facem şi puţină dragoste!

Mulţimea aclamă şi tropăie, în timp ce prezentatorul se plimbă pe scenă, făcînd mişcări sugestive cu mîinile lui micuţe şi înmănuşate şi unduind din şoldurile lui de copil.

Bunny simte cum un pîrîiaş de sudoare îşi caută drumul pe tîmpla sa. Scoate din buzunarul hainei o batistă şi se şterge pe frunte. Cîntăreţul se uită la Bunny cu o expresie de îngrijorare, simpatie sau aşa ceva.

— De ce ai venit aici, frate? întreabă el.

— Ştii, nu vreau decît să îndrept lucrurile.

— Aha, înţeleg. Trebuie să ne iubim unii pe alţii sau să murim, frate.

— Da, am mai auzit asta, comentează Bunny.

Un val de regret înfloreşte din nou în interiorul lui, iar Bunny îşi duce mîna la inimă.

— E dulce ca mierea, prietene, spune muzicianul, suflînd încet în saxofon. Asta face să bată inima lumii.

Bunny priveşte din nou de după cortină. Globul strălucitor atîrnat de plafonul sălii de bal a început să se învîrtească, iar pe feţele din mulţime dansează aşchii de lumină argintie. Bunny o vede în primul rînd pe Georgia, foarte frumoasă şi cu o expresie mîndră, aproape regală, pe chip, într-o rochie de seară din şifon crem, cu nasturi purpurii cusuţi pe corsaj ca nişte pete de sînge arterial. Părul ei blond îi atîrnă în şuviţe dezordonate peste ochii de culoarea levănţicii, iar femeia se leagănă înainte şi înapoi pe cine ştie ce melodie interioară, cu un zîmbet mulţumit pe faţă. De o parte şi de alta a Georgiei stau Zoë şi Amanda, îmbrăcate în nişte costume indigo identice. Bunny observă că Zoë are acum acelaşi tip de extensii de păr viu colorate ca Amanda şi că amîndouă par fericite.

Lîngă ele Bunny o vede pe Charlotte Parnovar, centura neagră la Tae Kwon Do, îmbrăcată cu o fustă mexicană ţărănească şi o bluză de dantelă albă, iar cînd îşi plimbă involuntar degetele peste şaua umflată a