Bunny vede că Pamela Stokes („cadoul“ lui Poodle) o ţine de talie pe Mylene Huq, soţia înşelată din Rottingdean, iar amîndouă zîmbesc şi îşi aruncă pe furiş una alteia priviri timide şi cochete.

Bunny o recunoaşte pe Emily, casieriţa de la McDonald’s, care e îmbrăcată într-o bluză galbenă mulată şi nişte pantaloni roşii, strîmţi. Pielea îi străluceşte, iar ea se uită prin sala de bal imperială ca şi cum n-ar mai fi văzut în viaţa ei ceva atît de frumos şi aplaudă entuziast, în timp ce prezentatorul acela mic şi ciudat, cu perucă roz, ridică mîinile, pentru a face mulţimea să tacă.

— Serios acum, oameni buni! Înainte ca distracţia să înceapă, avem un domn care a venit aici în seara asta ca să vă spună cîteva cuvinte.

Bunny se şterge pe faţă cu batista şi îi spune muzicantului cu saxofon şi mustaţă:

— Se pare că acum e rîndul meu.

— Fă-i praf, prietene, îl încurajează muzicianul, bătîndu-l pe umăr. Fă-i praf.

Bunny trage un ultim fum din ţigară, ca în faţa plutonului de execuţie, apoi striveşte chiştocul pe podea. Dă cortina la o parte, îşi netezeşte cîrlionţul şi intră pe scenă, în timp ce prezentatorul execută cîţiva paşi delicaţi de dans, îşi aruncă braţele în lateral şi spune:

— Aşadar, fără alte comentarii, vă rog să-l întîmpinaţi cu aplauze furtunoase pe domnul Bunny Munro!

1. Mîncare indiană cu carne şi legume.

Bunny intră pe scenă într-o furtună de aplauze. E învăluit de un şorţ de lumină roşie, care inundă scena ca nişte cerneală vărsată. Observă tropăielile, ovaţiile şi fluierăturile şi, pentru un scurt moment, simte că atmosfera densă de groază din jurul inimii lui se mai risipeşte, iar atunci se gîndeşte că, poate, pînă la urmă planul lui nu e chiar atît de nesăbuit cum i se păruse mai devreme, iar invitarea acelor femei aici nu era totuşi o idee chiar atît de proastă. Dar cînd întinde mîinile în faţă şi vede cum lumina roşie se adună ca sîngele în palmele lui, înţelege că nimic pe lumea asta nu e aşa de uşor precum pare. De ce ar fi? Se apropie de marginea scenei, îşi propteşte hotărît picioarele în scîndurile scenei şi studiază publicul.

O vede, cu o strîngere ruşinată a inimii, pe bătrîna oarbă, doamna Brooks, aşezată într-un cărucior, cu ochelari negri şi ruj roz. Bunny observă că pielea ei arată mult mai tînără, iar ea pare vioaie şi plină de o energie proaspătă în timp ce se leagănă ritmic, ca un metronom, înainte şi înapoi şi bate din palmele ei cu degetele pline de inele. În spatele acesteia stă în picioare o infirmieră tînără şi drăguţă, cu o mînă aşezată afectuos pe umărul bătrînei.

Lîngă ea Bunny o vede pe fata din The Babylon Lounge, pe care a drogat-o şi a violat-o în Hove. E îmbrăcată într-o rochie de cocteil ameţitoare, din tafta mov. Fata glumeşte şi rîde cu o frumoasă cu ochi întunecaţi, îmbrăcată în pantaloni negri, mulaţi, şi nişte pantofi aurii, cu toc, căreia Bunny i-a făcut acelaşi lucru după o noapte petrecută în The Funky Buddha. Bărbatul simte în gît un val de sînge ruşinat.

Vede o fată cu păr lung şi drept, ochi rimelaţi excentric şi buze în formă de inimioară şi o recunoaşte pe dublura lui Avril Lavigne din bungalow-ul din Newhaven. Lîngă ea stă Dave Ciupercă, în costum negru, cu cravată şi cu o ţigară aprinsă atîrnîndu-i din gură, care bate din picior şi o ţine protector pe după umeri. El îi şopteşte ceva fetei, apoi se uită unul la celălalt şi îşi zîmbesc.

Şi, ţinînd-o tot aşa, Bunny priveşte într-o parte şi în alta, apoi undeva în centru, şi vede pe cineva dintr-un loc, apoi pe altcineva din alt loc şi pe altcineva din cu totul alt loc. Feţele continuă să răsară la nesfîrşit din adîncurile întunecoase ale memoriei lui, fiecare însoţită de o ruşine arzătoare – Sabrina Cantrell, Rebecca Beresford, fiica tînără şi frumoasă a Rebeccăi Beresford –, iar pe undeva o vede, prinsă în spotul de lumină rătăcitor, şi pe mama lui Libby, doamna Pennington, care acum zîmbeşte, zîmbeşte şi masează umerii soţului ei bolnav, condamnat la cărucior.

Le vede pe toate aceste femei, din ce în ce mai multe, cum stau în faţa scenei, se unduiesc pe ringul de dans, se ridică pe vîrful picioarelor în fundul sălii, fac semn cu mîna din lojele mici, ornamentate – pe toate acestea şi pe toate celelalte, sub toate formele şi în toate ipostazele, unele pe jumătate amintite, unele pe jumătate uitate şi altele de-abia imprimate într-un colţ al memoriei lui, dar toate arată superb, strălucitoare şi absolut perfecte.

Din acea locuinţă socială, acel apartament părăginit, acea garsonieră sau acel hotel mizer, din oraşul acesta mort de pe ţărm sau oraşul acela mort de pe ţărm, Bunny le vede pe toate cum vin spre el din zilele, lunile şi anii groaznici ai vieţii lui, în această mare şi veselă defilare a femeilor îndurerate, rănite şi umilite… dar uite! Uită-te la feţele lor! Toate sînt acum