Dr. Breed dădu cu pumnul lui bătrân, plin de pete, în birou. Biroul era în formă de rinichi, dintr-un oţel verde marin.

— Un soldat din trupele de marină putea să aibă asupra lui suficientă substanţă ca să elibereze o divizie blindată împotmolită într-o mlaştină. Felix spunea că un soldat ar putea purta sub unghie suficientă substanţă pentru aşa ceva.

— Aşa ceva e imposibil.

— Asta spuneţi dumneavoastră, asta spun şi eu — practic toată lumea spune asta. Dar pentru Felix, în felul lui jucăuş, era întru totul posibil. Miracolul lui Felix — şi sper din toată inima că veţi scrie asta în cartea dumneavoastră — era că se gândea la nişte probleme vechi ca şi când ar fi fost complet noi.

— Mă simt ca Francine Pefko în clipa asta, i-am spus, şi ca toate angajatele din sala fetelor. Nu cred că dr. Hoenikker mi-ar fi putut explica în ce fel o chestie care încape sub unghie poate face o mlaştină să devină solidă ca biroul dumneavoastră.

— V-am spus cât de bine se pricepea Felix să explice...

— Chiar si asa...

— A reuşit să îmi explice mie, spuse dr. Breed, şi sunt sigur că eu vă pot explica. Deci, problema este cum îi putem scăpa pe cei din infanteria marină de noroi, da?

— Da.

— Bun, zise dr. Breed, ascultaţi-mă cu atenţie. Să începem.

20

Gheaţa-9

— Există mai multe moduri, îmi spuse dr. Breed, în care lichidele se pot cristaliza — adică îngheţa —, câteva moduri în care atomii lor se pot ordona şi fixa într-o structură regulată rigidă.

Bătrânul cu pete pe mâini mă invită să mă gândesc la cele câteva feluri în care pot fi aranjate grămezile de ghiulele din monumentele aflate în faţa judecătoriilor orăşeneşti, la felurile în care pot fi împachetate portocalele în lăzi.

— La fel se întâmplă şi cu atomii din cristale. Două cristale diferite ale aceleiaşi substanţe pot avea proprietăţi fizice foarte diferite.

Îmi povesti despre o fabrică producătoare de cristale mari de diaminotartrat etilenic. Acestea sunt folositoare într-o serie de operaţiuni tehnice. Însă într-o zi fabrica a descoperit un lucru: cristalele produse nu mai aveau proprietăţile dorite. Atomii începuseră să se ordoneze şi să se fixeze — să îngheţe — într-un alt mod. Lichidul cristalizat rămăsese acelaşi, dar cristalele formate erau, din punctul de vedere al aplicaţiilor tehnice, lipsite de orice valoare.

 Cum se întâmplase aceasta era un mister. Vinovatul presupus era ceea ce dr. Breed numea "o sămânţâ". Desemna prin aceasta o cantitate infimă de cristal cu structură nedorită. Sămânţa, care venise Dumnezeu ştie de unde, i-a învăţat pe atomi noul mod de ordonare şi fixare, de cristalizare, de îngheţ.

— Gândiţi-vă din nou acum la grămada de ghiulele sau la lădiţa cu portocale, îmi sugeră el.

Dr. Breed mă ajută să înţeleg că modul de aranjare a straturilor de la bază determina modul în care avea să se ordoneze si fixeze fiecare strat succesiv.

— Stratul de la bază este sămânţa comportării fiecărei ghiulele sau portocale care urmează, fie şi pentru un număr infinit de ghiulele sau portocale. Să presupunem acum — chicoti el exultând — că există mai multe moduri în care apa ar putea să se cristalizeze, să îngheţe. Să presupunem că gheaţa pe care patinăm şi pe care o punem în băutură — să o numim gheaţa-1 — este doar unul dintre cele câteva tipuri de gheaţă. Să presupunem că apa îngheaţă doar în acest fel pe pământ deoarece nu a existat nici o sămânţa care să-i spună cum să formeze gheaţă-2, gheaţă-3, gheaţă-4... Să mai presupunem — aici bătu din nou cu pumnul îmbătrânit în tăblia biroului — că există o formă, pe care o vom numi gheaţă-9, un cristal la fel de dur ca biroul ăsta, care are un punct de topire de, să zicem, 35 de grade, sau, şi mai bine, de 55 de grade.

— Bun, am înţeles, i-am răspuns.

Dr. Breed a fost întrerupt de nişte şoapte puternice şi entuziaste care se auzeau din anticameră. Era rumoarea fetelor venite să colinde.

Fetele se pregăteau să cânte în anticameră.

Au început să cânte, iar eu şi dr. Breed am ieşit în pragul uşii. Fiecare dintre cele aproape o sută de fete se transformase în coristă, croindu-şi un guler alb din hârtie, prins cu o agrafă de birou. Cântau minunat.

Am fost surprins şi m-am simţit copleşit de emoţie. Întotdeauna mă emoţionează comoara aceasta, atât de rar scoasă la iveală, a duioşiei cu care ştiu să cânte fetele.

Au cântat O, Bethleem. Nu cred că voi putea uita prea curând felul în care au interpretat versul: "Căci soarta noastră, a tuturor, e-n cumpănă astă-seară".

21

Infanteria marină înaintează

După ce dr. Breed, ajutat de domnişoara Faust, le-a împărţit fetelor batoanele de ciocolată de Crăciun, ne-am întors în birou, unde îmi spuse:

— Unde rămăsesem? A, da!

Şi apoi îmi ceru să îmi imaginez soldaţii din Marina Statelor Unite într-o mlaştină uitată de Dumnezeu.

— Camioanele, tancurile şi tunurile sunt împotmolite, se plânse el, şi se afundă în miasme puturoase şi în nămol.

Aici ridică un deget şi-mi făcu cu ochiul.

— Dar ce-ar fi, tinere, dacă un soldat ar avea la el o capsulă de gheaţă-9, un nou mod de ordonare şi fixare, de îngheţare a moleculelor de apă? Ce s-ar întâmpla dacă acest soldat ar arunca sămânţa în cea mai apropiată băltoacă...?

— Băltoaca ar îngheţa? am ghicit eu.

— Dar mocirla din jurul băltoacei?

— Ar îngheţa?

— Dar celelalte băltoace din mocirla îngheţată?

— Ar îngheţa?

— Dar heleşteele şi pâraiele din mocirla îngheţată?

— Ar îngheţa?

— Poţi să fii sigur! răcni el. Iar soldaţii din Marina Satelor Unite s-ar ridica din noroi şi ar înainta.

22

Un ziarist de scandal

— Există aşa ceva? l-am întrebat.

— Nu, nu! răspunse dr. Breed, pierzându-şi din nou răbdarea. V-am spus asta doar ca să vă faceţi o idee despre extraordinara noutate a modului în care Felix aborda probleme vechi. V-am spus doar ceea ce i-a spus el generalului de marină care îl tot bătea la cap cu noroiul. În fiecare zi, Felix mânca singur la bufetul de aici. Nimeni nu stătea cu el la masă, ca să nu îi întrerupem raţionamentele. Insă generalul a