— Dumnezeule! spune Bunny.

Pe măsuţă stau un teanc înalt de cutii de pizza şi vreo zece sticle nedesfăcute de Cola de doi litri. Bunny îşi dă seama încetul cu încetul că, din cîte se pare, mai ales hainele lui au fost aruncate peste tot. Se simte un miros acru şi greţos, de care Bunny îşi aminteşte cu un colţ al creierului, dar pe care nu-l poate identifica.

— Bună, tati, se aude o voce subţire.

Un băiat de nouă ani, cu pantaloni scurţi, albaştri, şi în picioarele goale apare brusc din întunericul incert.

— Fir-ar a dracu’, Bunny, băiete! M-ai speriat groaznic! spune agitat tatăl său. Ce s-a întîmplat aici?

— Nu ştiu, tati.

— Cum adică nu ştii? Locuieşti aici, nu-i aşa, ce dracu’? Unde-i maică-ta?

— S-a încuiat în camera ei, spune Bunny Junior, frecîndu-şi fruntea, apoi scărpinîndu-se pe dosul unui picior. Nu vrea să iasă de acolo, tati.

Bunny priveşte în jurul său, sfîşiat de două gînduri paralele. Mai întîi că starea apartamentului i se adresează personal, că e un mesaj – acum vede că unele dintre hainele lui au fost rupte sau tăiate – şi că, într-un fel anume, e responsabil pentru asta. O vinovăţie incertă, de undeva de la graniţele psihicului său, îşi iţeşte capul pe deasupra gardului, apoi îl bagă iar la loc. Dar această nelinişte e înlocuită treptat de al doilea gînd, mai imperios, care îi modifică dispoziţia – că sexul cu soţia lui e aproape sigur eliminat de pe agendă, iar Bunny e teribil de enervat.

— Cum adică „nu vrea să iasă“? spune el, defilînd prin living şi pe hol şi strigînd: Libby! Libby!

O cutie de cereale Coco Pops a fost golită uniform şi metodic pe mocheta din hol, iar Bunny simte cum grăunţele îi explodează sub picioare. Strigă mai tare, înfuriat:

— Libby! Fir-ar a dracu’!

Bunny Junior vine după tatăl său pe hol şi spune:

— Sînt Coco Pops peste tot, tati.

Apoi începe să le calce cu tălpile goale.

— Nu face asta, spune Bunny.

Apoi zgîlţîie energic clanţa şi ţipă:

— Libby! Deschide uşa!

Soţia lui nu răspunde. Bunny îşi lipeşte urechea de uşă şi aude dinăuntru un sunet vocal ciudat, ascuţit.

— Libby? spune el încet.

Mieunatul straniu şi bizar are ceva atît de nefiresc şi îl afectează pe Bunny aşa de tare, încît el îşi lasă capul pe spate şi vede mai multe fire de Crazy String2 atîrnînd de dulia goală din hol, ca nişte maţe de un albastru electric ale unui marţian sau cam aşa ceva. Arată spre ele, neputînd să-şi creadă ochilor, şi exclamă:

— Ceee?

După o vreme se lasă să cadă încet în genunchi.

— A, alea le-am făcut eu, spune Bunny Junior, arătînd spre fire. Scuze.

Bunny îşi pune ochiul la gaura cheii.

— Aha! exclamă el, revenind la viaţă.

Prin gaura cheii o vede pe soţia lui, Libby, stînd la fereastră. În mod incredibil, poartă cămaşa de noapte portocalie pe care o purtase şi în noaptea nunţii lor şi pe care Bunny n-a mai văzut-o de ani de zile. Într-o clipă, într-o străfulgerare, el şi-o aminteşte ca prin vis pe soţia lui nou-nouţă cum venea spre el în camera lor de hotel din luna de miere, cu materialul aproape invizibil al cămăşii de noapte atîrnînd periculos de sfîrcurile ei umflate şi pielea fosforescentă de dedesubt, în timp ce smocul de păr pubian galben, acoperit de voal, dansa pe dinaintea ochilor lui.

Îngenunchiat printre Coco Pops şi cu ochiul la gaura cheii, Bunny se gîndeşte, cu un val de euforie neaşteptată, că şansele pentru un futai de după-amiază au crescut în mod evident.

— Ah, haide, scumpo, e Bunny al tău! zice el, dar Libby continuă să nu răspundă.

Bunny sare în picioare, bate cu pumnii în uşă şi ţipă:

— Deschide naibii uşa!

Bunny Junior intervine:

— Am eu cheia, tati.

Dar Bunny îl împinge pe băiat la o parte, se dă cîţiva paşi în spate şi se izbeşte de uşă. Băiatul reia:

— Am eu cheia, tati!

— Dă-te la o parte! şuieră Bunny, iar de data asta se aruncă în uşă ca un nebun, cu toată puterea, gemînd din cauza efortului, dar uşa tot nu se deschide. Fir-ar a dracu’! strigă el nervos.

Apoi se aşază în genunchi şi pune furios ochiul la gaura cheii.

— Deschide naibii uşa! Sperii copilul!

— Tati!

— Stai deoparte, Bunny, băiete!

— Am eu cheia! spune băiatul, întinzîndu-i o cheie tatălui său.

— Păi, şi-atunci de ce nu spui aşa? Dumnezeule!

Bunny ia cheia, o bagă în broască şi descuie uşa dormitorului.

Bunny Junior intră în urma tatălui său. Vede că la televizor e Teletubbies3, dar televizorul, mic şi portabil, e pe podea, lîngă fereastră. Personajul roşu pe nume Po, cel cu antenă circulară pe cap, spune ceva cu o voce pe care băiatul nu mai