— Am să te plimb chiar eu, dar sunt sigur că până atunci o sa te faci sănătoasă.

— Eşti nebun, rosti Lise nervoasă, dacă poţi să tragi o concluzie atât de năstruşnică dintr-o gluma fără nici un temei!... Ah, uite că vine şi mama, cred că era şi timpul. De ce ai stat atâta, mamă? Nu ştiu cum faci dumneata că totdeauna întârzii! Ah, uite-o şi pe Iulia cu gheaţa!

— Of, Doamne, Lise, nu ţipa, te rog, nu mai ţipa aşa! Din pricina ţipetelor tale simt că... Ce să fac dacă te-ai apucat să vâri scama în altă parte?... Am căutat-o de am înnebunit... îmi vine să cred c-ai făcut-o într-adins.

— De unde puteam să ştiu c-o să vină muşcat de deget? Atunci poate chiar o făceam într-adins. Mămico, înger scump, ai început să spui mata lucruri foarte spirituale!

— Bine, fie şi spirituale, dacă îţi face ţie plăcere, dar zău, Lise, ce inimă ai tu ca să vorbeşti aşa despre degetul lui Aleksei Fiodorovici şi despre toate celelalte?... Of, dragul meu Aleksei Fiodorovici, uite, aşa mă omoară: nu că mi-aş face sânge rău pentru orice fleac, nici pentru Herzenstube sau mai ştiu eu pentru cine, ci toate la un loc, crede-mă sunt prea multe, mai multe decât pot să îndur!

— Ajunge, mamă, lasă-l pe Herzenstube în pace, râse înveselită Lise. Dă încoace repede scama şi apa. Nu-i decât apă de plumb, Aleksei Fiodorovici, mi-am adus aminte, în sfârşit, cum îi spune, dar să ştii că-i un leac miraculos. Mamă, închipuieşte-ţi că s-a încăierat cu nişte băieţi pe stradă şi că unul dintre ei l-a muşcat de deget! Ei, spune şi dumneata dacă nu-ţi vine să crezi că şi el este un copil, un copilaş mic de tot, şi dacă mai are mutră după toate astea să se însoare, pentru că nu ştii, mama, dumnealui vrea să se însoare! Închipuieşte-ţi numai cum i-ar şedea însurat, nu-i aşa că te umflă râsul, să mori de râs, nu-i aşa?

Lise râdea nervos şi mărunt, ca de obicei, uitându-se galeş la Alioşa.

— Cum să se însoare, Lise, de unde şi până unde, şi pe urmă, zău, nu se face să... când s-ar putea ca băiatul acela să fi fost turbat...

— Vai, mamă! Crezi ca există copii turbaţi?

— De ce să nu existe, Lise? Râzi de parcă aş fi spus cine ştie ce nerozie. Se prea poate ca băiatul acela să fi fost muşcat de un câine bolnav de turbare şi să fi turbat şi el, iar acum, la rândul lui, e-n stare să muşte pe oricine s-ar întâmpla să fie în preajma lui. Vai, ce frumos te-a bandajat la deget, Aleksei Fiodorovici, eu n-aş fi putut. Te mai doare?

— Aproape deloc.

— Nu ţi-e frică de apă? îl iscodi Lise.

— Haide, ajunge, poate că nu mi-am dat seama când am pomenit de turbare, am spus şi eu aşa, o vorbă în vânt, şi uite c-ai şi început iarăşi cu ironiile! Katerina Ivanovna, cum a aflat c-ai sosit, s-a repezit la mine, zice că vrea neapărat să te vadă, abia aşteaptă să dea ochii cu dumneata.

— Vai, mamă! Du-te dumneata singură; el nu poate să meargă, nu vezi cât suferă, săracul?

— Nu mă mâi doare deloc, de ce să nu mă duc?... protestă Alioşa.

— Cum? pleci? Aşa, vasăzică! De ăştia-mi eşti?!

— Dar de ce? Cum termin ce am de vorbit, vin înapoi, şi atunci o să putem pălăvrăgi cât pofteşti. Vreau s-o văd chiar acum pe Katerina Ivanovna, fiindcă, în orice caz, ţin să mă întorc cât mai repede la mănăstire.

— Mamă, ia-l de aici imediat şi du-te cu el! Aleksei Fiodorovici, nu te mai osteni să treci pe la mine după ce stai de vorbă cu Katerina Ivanovna. Nu mai zăbovi şi du-te la mănăstire, acolo-i locul dumitale. Cale sprâncenată! Eu vreau să dorm, n-am închis ochii toată noaptea.

— Vai, Lise, glumeşti probabil, dar ce-ar fi dacă ai încerca într-adevăr să aţipeşti puţin! exclamă doamna Hohlakova.

— Nu ştiu ce i-am făcut de... Uite, aş mai putea să stau încă trei minute, dacă vrei chiar cinci... bâigui Alioşa.

— Chiar cinci! Ia-l mai repede de aici, mamă, e un monstru!

— Ce înseamnă asta, Lise, ai înnebunit? Să mergem, Aleksei Fiodorovici, nimeni nu poate să-i intre în voie astăzi, şi mi-e teamă să n-o enervez şi mai tare. O, ce calamitate e o femeie nervoasă, Aleksei Fiodorovici! Sau, mai ştii, poate că într-adevăr i s-o fi făcut somn de când eşti aici. Mare minune cum ai reuşit atât de repede s-o adormi! Ce fericire!

— Vai, mămico, nu ştii ce plăcere îmi face când te aud vorbind aşa, te pup pentru asta, mămico!

— Şi eu, şi eu, Lise. Ascultă, Aleksei Fiodorovici, spuse precipitat doamna Hohlakova, cu un aer grav şi misterios, ieşind din cameră cu Alioşa, n-aş vrea câtuşi de puţin să te influenţez şi nici să ridic vălul de pe ceea ce se petrece acolo în momentul de faţă, dar intră, te rog, înăuntru şi ai să-ţi dai seama ce lucruri îngrozitoare se întâmpla. Este cea mai fantastică comedie; nu încape nici o îndoială că-i îndrăgostită de fratele dumitale Ivan Fiodorovici, şi în acelaşi timp face tot ce se poate ca să se convingă că-l iubeşte totuşi pe celălalt frate al dumitale, pe Dmitri Fiodorovici. E îngrozitor, nu-i aşa? Am să intru şi eu cu dumneata şi, dacă n-au să mă gonească, am să caut să stau până la capăt.

V - O CRIZĂ DE ISTERIE ÎN SALON

În salon, discuţia era pe sfârşite; cu toată fermitatea întipărită pe chipul său, Katerina Ivanovna era peste măsură de agitată. În clipa când Alioşa şi doamna Hohlakova intrară in odaie, Ivan Fiodorovici tocmai se ridicase să plece. Era ceva mai palid ca de obicei şi Alioşa îl cerceta din ochi îngrijorat. Şi pe bună dreptate, deoarece sosise momentul când avea să cunoască în sfârşit dezlegarea unei probleme chinuitoare, a îndoielilor care-l frământau de la o vreme încoace. De mai bine de o lună, în diferite ocazii, ba unul, ba