— OK, spuse el. Oh… kay.

Porni spre scară, apoi se întoarse lângă Stacey Moggin. Se convinse că şi ea avea un Beretta Taurus ca al lui, şi-şi ejectă încărcătorul, înlocuindu-l cu unul plin, luat de la centura poliţistei moarte.

Junior se întoarse, se clătină, căzu într-un genunchi, se ridică la loc. Pata neagră din stânga vederii lui părea acum mare cât o gură de canal şi bănuia că asta însemna că ochiul stâng i se cam futuse. Mă rog, nicio problemă; dacă avea nevoie de mai mult de un ochi ca să împuşte un om închis într-o celulă, oricum nu valora nici cât un găinaţ. Traversă camera de pregătire, alunecă pe sângele răposatului Mickey Wardlaw şi era cât pe ce să cadă din nou. Noroc că-şi reveni la timp. Capul îi bubuia, dar îi părea bine. „Mă ţine lucid”, îşi zise.

— Salut, Baaarbie, strigă el, în josul scării. Ştiu ce mi-ai făcut şi vin la tine. Dacă ai de zis o rugăciune, mai bine să fie una scurtă.

27

Rusty privea picioarele care şchiopătau în jos pe scară. Simţea mirosul prafului de puşcă, mirosul de sânge şi înţelegea perfect de clar că-i venise vremea să moară. Şchiopul se afla acolo pentru Barbie, dar aproape sigur n-avea să treacă cu vederea, în drum, un anumit asistent medical închis în cuşcă. Niciodată n-avea să le mai vadă pe Linda şi pe cele două J.

Pieptul lui Junior apăru la vedere, apoi gâtul, apoi capul. Rusty îi văzu gura, care era arcuită în jos, la stânga, într-o grimasă încremenită, apoi ochiul stâng, din care curgeau lacrimi de sânge, şi-şi spuse: „Rău a ajuns. Mă mir că se mai ţine pe picioare şi-mi pare rău că n-a mai aşteptat doar puţin. Încă puţin şi n-ar mai fi fost în stare nici măcar să traverseze strada”.

Vag, într-o altă lume, auzi un glas amplificat prin portavoce care striga dinspre primărie:

— NU FUGIŢI! NU INTRAŢI ÎN PANICĂ! PERICOLUL A TRECUT! VĂ VORBEŞTE AGENTUL HENRY MORRISON. REPET: PERICOLUL A TRECUT!

Junior alunecă, dar de-acum ajunsese pe ultima treaptă. În loc să se rostogolească pe scară şi să-şi frângă gâtul, căzu doar într-un genunchi. Rămase aşa câteva clipe, arătând ca un luptător care aşteaptă numărătoarea, ca să se ridice la opt şi să reintre în acţiune. Lui Rusty totul i se părea clar, foarte aproape şi foarte scump. Nepreţuita lume, devenită dintr-odată subţire şi inconsistentă, era acum doar un văl unduindu-se între el şi ceea ce urma. Dacă mai urma ceva.

„Hai, du-te până jos”, îi spuse el în gând lui Junior. „Cazi în nas. Leşină, căcănarule.”

Dar Junior se ridică în picioare, cu efort, se uită la pistolul pe care-l ţinea în mână de parcă n-ar mai fi văzut niciodată aşa ceva, apoi privi pe coridor spre celula din capăt, unde Barbie stătea cu mâinile încleştate pe gratii, privindu-l la rândul său.

— Baaarbie, îl strigă Junior într-o şoaptă horcăită, şi porni înainte.

Rusty se retrase, sperând că poate Junior n-o să-l observe. Şi că poate, după ce termina cu Barbie, avea să se sinucidă. Ştia că erau doar propriile lui dorinţe, dar mai ştia şi că erau foarte practice. Nu putea face nimic pentru Barbie, dar poate el avea o şansă de supravieţuire.

Şi ar fi reuşit, dacă s-ar fi aflat într-una dintre celulele de pe partea stângă a coridorului, fiindcă aceea era latura oarbă a lui Junior. Dar fusese închis într-una din dreapta, iar Junior îl observă mişcându-se. Se opri şi se uită la el, cu mirarea şi viclenia ivindu-i-se în acelaşi timp pe chipul parţial paralizat.

— Fusty, spuse el. Aşa te cheamă? Sau poate Berrick? Nu mai ţiu minte…

Rusty ar fi vrut să cerşească milă, dar limba i se lipise de cerul gurii. Şi la ce i-ar fi folosit? Tânărul ridica deja pistolul. Era gata să-l omoare. Nicio putere de pe Pământ n-avea să-l mai oprească.

Mintea lui Rusty, ajunsă la extrem, căută scăparea pe care multe alte minţi o găsiseră în ultimele lor clipe conştiente – înainte de apăsarea pe comutator, înainte de deschiderea trapei, înainte ca pistolul lipit de tâmplă să scuipe foc. „E un vis”, îşi spuse el. „Totul e doar un vis. Domul, nebunia de pe păşunea lui Dinsmore, revolta pentru mâncare; şi tânărul ăsta. Când apasă pe trăgaci, visul se va sfârşi, iar eu am să mă trezesc la mine-n pat, într-o dimineaţă răcoroasă. Mă voi întoarce spre Linda şi-am să-i spun: «Ce coşmar am avut, nici n-o să-ţi vină să crezi»…”

— Închide ochii, Fusty, îi spuse Junior. O să fie mai bine aşa.

28

Primul gând din mintea lui Jackie Wettington, când intră în holul secţiei de poliţie, fu: „O, Doamne Sfinte, e sânge peste tot.”

Stacey Moggin zăcea lângă perete, sub avizierul care conţinea planul de activităţi, cu norul de păr blond răsfirat în jurul capului şi ochii goi holbaţi spre tavan. Alt poliţist – nu putea distinge cine anume – căzuse lângă biroul răsturnat al recepţiei, cu faţa-n jos şi picioarele desfăcute într-un şpagat imposibil de larg. Dincolo de el, în camera de pregătire, un al treilea poliţist zăcea mort pe o parte. Acela trebuia să fie Wardlaw, unul dintre puştii cei noi. Era prea mare ca să poată fi altul. Inscripţia de deasupra mesei cu cafele era împroşcată cu sângele şi creierii tânărului. Acum se mai putea citi doar: C FEAUA ŞI GOGO   U SUNT GRATU

Din spatele ei se auzi un ţăcănit slab. Se răsuci în loc, fără să-şi dea seama că ridicase pistolul,