„să arunce o privire” în cărţile şi manuscrisele mele, oui, je m’en souviens, il a employé ce mot. Nu m-a arestat, ci mi-a confiscat doar cărţile… Il se tenait ŕ distance ţi, când a început să-mi explice această vizită, avea aerul că eu… enfin il avait l’air de croire que je tomberai sur lui immédiatement et que je commencerai ŕ le battre comme plâtre. Tous ces gens du bas étage sont comme ça, când au de-a face cu un om cumsecade. Desigur am înţeles imediat totul. Voilŕ vingt ans que je m’y prépare. I-am deschis toate sertarele ţi i-am predat toate cheile; i-am înmânat personal totul. J’étais digne et calme. Dintre cărţi a reţinut ediţiile din străinătate ale lui Herzen, un exemplar legat din Clopotul, patru copii ale poemului meu, et enfin tout ça, apoi hârtiile şi scrisorile et quelques unes de mes ébauches historiques, critiques et politiques. Toate acestea le-a luat cu el. Nastasia zice că soldatul le-a dus într-o roabă acoperindu-le cu un şorţ; oui, c’est cela, cu un şorţ.

  Semăna a delir. Cine putea înţelege ceva din toate astea. L-am copleşit iar cu întrebări: Blum a venit singur sau cu altcineva? Trimis de cine? Cu ce drept? Cum de a îndrăznit? Cum şi-a explicat vizita?

  — Il était seul, bien seul, deşi a mai fost cineva dans l’antichambre, oui, je m’en souviens, et puis… A mai fost şi încă cineva, mi se pare, iar în vestibul stătea paznicul. Trebuie s-o întreb pe Nastasia; ea ştie mai bine. J’étais surexcité, voyez-vous. Il parlait, il parlait… un tas de choses; de altfel, el a vorbit puţin, mai mult eu am vorbit… I-am povestit viaţa mea, bineînţeles, anume sub acest aspect numai… J’étais surexcité, mais digne, je vous l’assure. Mă tem totuşi că am izbucnit în plâns, mi se pare. Roaba au luat-o de la băcanul de alături.

  — O, Doamne, cum a fost posibil aşa ceva! Dar fii te rog mai precis, Stepan Trofimovici, ceea ce povesteşti dumneata e ca un vis urât!

  — Cher, eu însumi parcă visez… Savez-vous, il a prononcé le nom de Teleatnikov şi eu cred că tocmai acesta se ascundea în vestibul. Da, mi-am adus aminte, propunea un procuror, şi mi se pare pe Dmitri Mitrici… qui me doit encore quinze roubles de la panţarolă soit dit en passant. Enfin, je n’ai pas trop compris. Dar i-am dus de nas, şi-apoi ce-mi pasă mie de Dmitri Mitrici. Mi se pare că am stăruit prea mult rugându-l să nu transpire în public, prea mult m-am rugat, şi mă tem că m-am înjosit, comment croyez-vous? Enfin il a consenti. Da, mi-am adus aminte că el însuşi a zis că e mai bine să rămână totul secret, pentru că a venit numai „să arunce o privire”, et rien de plus, şi nimic mai mult, nimic… şi că dacă nu se va găsi nimic, nici nu va fi nimic. Încât am terminat totul en amis, je suis tout ŕ fait content.

  — Dar, dă-mi voie, el ţi-a propus obişnuitele, în asemenea cazuri, garanţii procedurale, iar dumneata l-ai respins! strigai eu, cuprins de o indignare amicală.

  — Lasă că e mai bine aşa, fără garanţii. Ce nevoie am de scandal? Să rămână până una-alta en amis… Ştii, dacă se află în oraşul acesta al nostru… mes ennemis… et puis ŕ quoi bon ce procureur, ce cochon de notre procureur, qui deux fois m’a manqué de politesse et qu’on a rossé ŕ plaisir l’autre année chez cette charmante et belle Natalia Pavlovna, quand il se cacha dans son boudoir. Et puis, mon ami, nu mă contrazice şi nu mă descuraja, te rog, pentru că nu există nimic mai insuportabil, când omul este nefericit, iar o sută de prieteni ţin să-i arate ce prostie a făcut. Ia loc totuşi şi bea un ceai, căci eu, mărturisesc, mă simt foarte obosit… N-ar fi mai bine să mă întind aici pe canapea şi să-mi pun o compresă cu oţet pe cap? Cum crezi?

  — Neapărat, strigai eu, şi puţină gheaţă, eşti foarte tulburat. Eşti palid, îţi tremură mâinile. Culcă-te, odihneşte-te şi îmi povesteşti mai pe urmă. Rămân lângă dumneata şi aştept.

  Nu se hotăra totuşi să se culce, dar stăruii şi îl convinsei. Nastasia aduse într-un castronaş oţet, înmuie în el un şervet şi i-l pusei pe frunte. Apoi Nastasia se urcă pe un scaun ca să aprindă candela în faţa icoanei. Am înregistrat acest lucru cu surprindere, pentru că înainte nu exista această candelă în cameră, şi acum deodată apăruse.

  — Am dat dispoziţie adineauri, după ce au plecat ăia, murmură Stepan Trofimovici, cu o privire şireată, quand on a de ces choses-lŕ dans sa chambre et qu’on vient vous arręter, asta impune, de altfel sunt ţi ei datori să raporteze ce au văzut.

  Terminând cu candela, Nastasia rămase nemişcată în uşă, cu palma dreaptă lipită de obraz şi privindu-l cu o faţă jalnică.

  — Eloignez-la sub un pretext oarecare, îmi făcu el semn cu capul de pe canapea, nu pot suferi această milă rusească, et puis ça m’embęte.

  Dar ea plecă singură. Observai că el tot se uită îngrijorat spre uşă, atent la ce se aude în vestibul.

  — Il faut ętre pręt, voyez-vous, zise el cu înţeles privindu-mă, chaque moment… vin, te ridică, şi hait, dispare omul!

  — Doamne, dar cine să vină? Cine să te ridice?

  — Voyez-vous, mon cher, l-am întrebat de-a dreptul când pleca: ce se întâmplă acum cu mine?

  — De ce n-ai întrebat şi unde te vor deporta? strigai eu plin de indignare.

  — La asta mă gândeam, punând întrebarea, dar el a plecat fără să-mi răspundă. Voyez-vous: în ce priveşte lenjeria, hainele, îmbrăcămintea călduroasă mai ales, cum vor dispune ei, dacă spun să mă ridice aşa cum mă găsesc, sunt în stare să mă trimită şi într-o manta soldăţească. Am reuşit însă (coborî el vocea, uitându-se cu fereală spre uşa prin care ieşise Nastasia) să-mi strecor în