te-a percheziţionat? tresări Lembke dumerindu-se complet şi sângele îi năvăli în obraji. El se întoarse repede spre şeful poliţiei. În aceeaşi clipă în uşă apăru silueta adusă din spate a lunganului Blum.

  — M-a percheziţionat acest funcţionar, arătă spre dânsul Stepan Trofimovici.

  Blum păşi înainte cu un aer vinovat, dar hotărât să rămână pe poziţia sa.

  — Vous ne faites que des bętises, îi aruncă mânios şi cu necaz Lembke şi brusc păru că se transformă, venindu-şi complet în fire. Scuzaţi… bâigui el aproape zăpăcit şi roşind pe cât mai era posibil, a fost… a fost probabil o simplă lipsă de tact, o confuzie… O simplă confuzie.

  — Excelenţa voastră, zise Stepan Trofimovici, în tinereţe am fost martor ocular la un caz tipic. Într-o seară la teatru, pe culoar cineva s-a apropiat repede de altcineva şi în faţa publicului i-a dat o palmă răsunătoare. Dându-şi seama imediat că persoana respectivă nu era aceea căreia îi fusese destinată palma, ci cu totul altă persoană, care semăna doar întru câtva, agresorul furios şi grăbit, cu aerul omului care nu are vreme de pierdut, i-a spus exact aşa cum aţi rostit dumneavoastră, Excelenţa voastră: „Am greşit… scuzaţi, a fost o confuzie, o simplă confuzie”. Iar când omul pălmuit a continuat totuşi să protesteze, agresorul i-a strigat foarte agasat: „Vă spun doar că a fost o confuzie, ce mai ţipaţi?!”.

  — E… e, bineînţeles, foarte caraghios… zâmbi acru Lembke, dar… dar îţi dai seama cât de nefericit sunt eu însumi?

  Aproape strigase aceste cuvinte şi… şi mi se pare voi să-şi acopere faţa cu palmele.

  Acest strigăt dureros, neaşteptat, aproape plânset, era insuportabil. Fusese probabil clipa luării de cunoştinţă clară şi deplină a celor petrecute, începând din ajun, urmată imediat de un sentiment de disperare, totală, umilitoare, dezarmantă; cine ştie, încă o clipă şi ar fi izbucnit poate în hohote de plâns chiar acolo, în văzul tuturor. Stepan Trofimovici îl privi la început cu nişte ochi sălbatici, apoi îşi plecă fruntea şi cu un glas emoţionat zise:

  — Excelenţa voastră, nu vă mai preocupaţi de plângerea mea sâcâitoare şi dispuneţi numai să-mi fie restituite cărţile şi scrisorile… Dar fu întrerupt. Se întorsese Iulia Mihailovna însoţită de întregul ei anturaj zgomotos. Aici însă aş vrea să descriu lucrurile cât mai amănunţit posibil.

  III.

  Întâi că întregul grup care sosise în trei trăsuri năvăli zgomotos în salonul de primire. Apartamentul Iuliei Mihailovna avea o intrare separată direct dinspre peron, care ducea în interiorul aripii stângi; dar de data aceasta toată lumea intră prin salonul de primire şi eu cred că tocmai din cauză că se afla acolo Stepan Trofimovici, ceea ce însemna că toate întâmplările, inclusiv cele cu muncitorii de la fabrica Şpigulin, îi fuseseră aduse deja la cunoştinţă Iuliei Mihailovna la intrarea ei în oraş. Acest lucru apucase să-l facă Leamşin care, pentru o vină oarecare fiind lăsat acasă, nu participase la călătorie şi în felul acesta aflase noutăţile înaintea tuturor. Cu o bucurie răutăcioasă el se repezi, călare pe o mârţoagă închiriată, spre Skvoreşniki în întâmpinarea cavalcadei, ca să facă cunoscute aceste veşti amuzante. Cred că Iulia Mihailovna, cu tot aerul ei de supremă siguranţă, se simţi contrariată, aflându-le; deşi probabil numai pentru moment. Aşa, de pildă, aspectul politic al chestiunii părea că n-o deranjase; în nenumărate rânduri Piotr Stepanovici găsise prilejul să-i sugereze că turbulenţii din fabrica Şpigulin ar trebui să fie bătuţi cu vărgile şi de la un timp încoace într-adevăr devenise în ochii ei un om cu multă autoritate. „Şi totuşi… şi totuşi el îmi va plăti asta”, probabil se gândi în sinea ei Iulia Mihailovna, iar acest el desigur se referea la soţul ei. Notez, în treacăt, că Piotr Stepanovici, ca un făcut, de data aceasta nu luase parte la plimbarea colectivă şi nimeni nu-l mai văzuse încă de dimineaţă. Voi menţiona de asemenea că Varvara Petrovna, primind în conacul ei grupul de musafiri, se întorsese împreună cu ei în oraş (în aceeaşi trăsură cu Iulia Mihailovna), cu scopul de a lua parte negreşit la ultima şedinţă a comitetului de organizare a serbării de a doua zi. E de presupus că veştile lui Leamşin, privindu-l pe Stepan Trofimovici, fură de natură s-o intereseze, ba chiar s-o şi tulbure.

  Sancţionarea lui Andrei Antonovici începu imediat. Vai, el simţi asta din prima ochire aruncată pe chipul superbei sale soţii. Cu un aer degajat, cu un zâmbet fermecător pe buze, ea se apropie repede de Stepan Trofimovici, îi întinse mâna elegant înmănuşată şi-l copleşi cu cele mai amabile atenţii, ca şi cum n-ar fi avut o altă grijă în toată dimineaţa aceea, decât să-l vadă cât mai repede şi să-l copleşească cu atenţii, numai şi numai pentru faptul de a fi avut în sfârşit fericirea să-l întâlnească în casa ei. Nici o aluzie la percheziţia din dimineaţa aceea; ca şi cum nici nu s-ar fi cunoscut acest lucru. Nici un cuvânt adresat soţului ei, nici o privire spre dânsul, ca şi cum acesta nici n-ar fi fost prezent în sală. Mai mult, Stepan Trofimovici fu imediat şi autoritar confiscat şi dus în salonul ei, ca şi cum acesta n-ar fi avut nici un fel de explicaţii cu Lembke sau, în orice caz, chiar dacă ar fi avut, nu merita să le continue. Repet încă o dată: impresia mea este că, în cazul acesta, Iulia Mihailovna, cu toată alura ei de mondenitate aleasă, mai comisese o greşeală. Contribui la aceasta şi Karmazinov (care participase şi el la excursie, răspunzând invitaţiei speciale a Iuliei Mihailovna, şi făcând în sfârşit, în felul acesta, în mod indirect, vizita mult aşteptată de Varvara Petrovna, care avu slăbiciunea să se arate încântată). Chiar din uşă (el intrase ultimul) Karmazinov scoase o exclamaţie de bucurie văzându-l pe Stepan Trofimovici şi se repezi să-l îmbrăţişeze, întrerupând-o chiar pe Iulia Mihailovna.

  — Nu ne-am mai văzut de atâţia ani! În sfârşit! … Excellent ami!

  Se repezi să-l sărute şi bineînţeles îşi întinse obrazul. Zăpăcit, Stepan Trofimovici se văzu nevoit