se mai adăuga cu acest prilej că „probabil împotriva domnului Stavroghin se va găsi un mijloc legal corespunzător”. Fraza aceasta era strecurată în apelul adresat guvernatorului anume ca să-l înţepe pentru Varvara Petrovna. A fost mâzgălită cu plăcere. Se porni o avalanşă de comentarii difuzate cu multă pasiune. Ca un făcut, guvernatorul lipsea atunci din oraş; plecase undeva prin împrejurimi ca să boteze copilul unei văduve recente, femeie foarte bine, copil născut după moartea soţului ei; se ştia însă că guvernatorul se va întoarce curând. Iar în aşteptare, i se organiză respectabilului şi ofensatului Piotr Pavlovici o adevărată ovaţie: toată lumea îl îmbrăţişa, îl săruta; aproape întreg oraşul ţinu să-i facă o vizită. Se proiecta chiar să i se ofere pe bază de subscripţie o masă solemnă şi numai la stăruinţa lui insistentă se renunţă la această idee, iniţiatorii dându-şi poate seama că de fapt omul acesta a fost târât de nas în mod public şi deci nu prea ar fi cazul să se facă din asta un motiv de mare triumf.

  Şi totuşi, cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Este de notat mai ales faptul că nimeni la noi, în tot oraşul, nu atribui această ieşire a lui Stavroghin vreunui acces de nebunie. Înseamnă că oamenii erau dispuşi să se aştepte la asemenea fapte din parte-i, cu toată deşteptăciunea şi inteligenţa lui. În ce mă priveşte, nici până astăzi nu pot să găsesc vreo explicaţie, deşi foarte curând a intervenit un eveniment care părea să explice totul, fiind în măsură să satisfacă curiozitatea generală şi să împace lucrurile. Mai adaug de asemenea că patru ani după aceea, la întrebarea mea formulată cu multă prudenţă în privinţa cazului petrecut la club, el mi-a răspuns încruntându-se: „Păi, eu nu prea eram sănătos atunci”. Dar să nu anticipăm.

  Mi s-a părut destul de curioasă şi acea explozie generală de ură cu care se năpusti toată lumea împotriva „scandalagiului şi duelgiului sosit din capitală”. Se căuta cu tot dinadinsul în acest act o premeditare insolentă şi o sfidare intenţionată a întregii societăţi, într-adevăr omul acesta reuşi să mobilizeze în jurul său toate antipatiile şi, când te gândeşti, prin ce anume? Până la această întâmplare, el nu se certase cu nimeni, nu jignise pe nimeni şi era de o politeţe rară, ca un cavaler dintr-o gravură la modă, dacă această gravură ar fi fost în stare să deschidă gura. Presupun că era urât pentru mândria lui. Până şi cuconetul nostru, care la început îl adora, vocifera acum împotriva lui mai mult chiar decât bărbaţii.

  Varvara Petrovna rămase profund afectată. Îi mărturisi mai târziu lui Stepan Trofimovici că toate astea le presimţea de mult şi că în decursul acestor şase luni nu era zi să nu se aştepte la ceva „în genul acesta”, ceea ce constituia într-adevăr o mărturisire semnificativă din partea unei mame. „A început!”, se gândi ea cutremurându-se. În dimineaţa ce urmă serii nefaste de la club, ea încercă cu multă prudenţă, dar şi cu fermitate, o explicaţie discretă cu fiul ei, deşi aproape că tremura, sărmana, cu toată hotărârea ei neclintită. Nu dormise toată noaptea, iar dis-de-dimineaţă se sfătuise şi cu Stepan Trofimovici, cu care prilej izbucnise chiar în lacrimi, ceea ce nu se întâmplase niciodată cu dânsa în faţa cuiva. Ar fi vrut ca Nicolas să-i spună el ceva, s-o onoreze măcar cu o explicaţie cât de sumară. Nicolas, de obicei atât de prevenitor şi de respectuos cu maică-sa, o ascultă un timp încruntat, dar serios şi grav; apoi se ridică deodată şi, fără a scoate o vorbă, îi săruta mâna şi părăsi încăperea. În aceeaşi zi, către seară, ca un făcut, surveni şi un alt scandal, deşi mult mai puţin important şi mai banal decât primul, dar care suscită şi mai accentuat indignarea societăţii din cauza predispoziţiei acesteia şi a atmosferei de ostilitate generală.

  De data aceasta i se nimeri în cale prietenul nostru Liputin. Venise la Nikolai Vsevolodovici imediat după explicaţia acestuia cu Varvara Petrovna pentru a-l ruga să-i facă onoarea de a lua parte la serata pe care o organiza cu prilejul zilei onomastice a soţiei sale. Varvara Petrovna urmărea de mult, cu mare nelinişte, această tendinţă de alunecare în jos a lui Nikolai Vsevolodovici în cercul unor cunoştinţe de rang inferior, dar nu găsise în ea destulă putere ca să-i spună acest lucru. El apucase să lege câteva cunoştinţe în păturile inferioare ale societăţii, ba coborâse şi mai jos, probabil fiind predispus spre asemenea înclinaţii. Nu mai fusese până atunci în casa lui Liputin, deşi se întâlnise cu el în diferite ocazii. Era prea evident pentru el că Liputin îl invită acum din cauza scandalului de ieri de la club şi că în calitate de liberal nu putea fi decât entuziasmat de acest fapt, convins că numai aşa trebuie trataţi seniorii clubului, fiindcă o merită. Nikolai Vsevolodovici râse şi promise să vină.

  Casa lui Liputin era plină de invitaţi: tot lume măruntă şi modestă, dar plină de spirit şi de voie bună. Orgoliosul şi invidiosul Liputin invita numai de două ori pe an musafiri la el, dar în aceste ocazii nu se zgârcea deloc. Musafirul cel mai de vază, Stepan Trofimovici, nu veni din cauză că se simţea cam bolnav. Se servi ceai, mesele erau pline de platouri cu gustări şi de sticle cu votcă; trei mese erau rezervate pentru jucătorii de cărţi, iar tineretul în aşteptarea cinei începuse să danseze după muzică de pian. Nikolai Vsevolodovici o invită pe doamna Liputina, o femeie foarte drăguţă şi pe care invitaţia lui o intimidă teribil; dansă cu ea făcând două-trei tururi prin sală, apoi se aşeză lângă ea şi, tot discutând, reuşi s-o înveselească. Observând în sfârşit cât de drăguţă era când râdea, el o cuprinse deodată de mijloc în faţa musafirilor şi o sărută pe gură de trei ori la rând, cu multă voluptate. Nenorocita, înspăimântată, leşină. Nikolai Vsevolodovici îşi luă pălăria, se apropie de soţul rămas uluit în mijlocul zarvei generale, îl privi cam jenat, bâigui cu aceeaşi voce pripită:, Nu