Pentru asta a fost nevoie de un an şi jumătate, timp în care s-au descurcat doar cu articole de ziar, cufilfiitul aripilor membranoase. După ce au ridicat schelele şi au mai adus şi o macara. – Au început să zidească toţi deodată: în iulie 1964 – Povestea celor trăite de Diakov, Basorelief pe o stâncă de Aldan-Semionov, în septembrie -însemnări din Kolâma. În acelaşi an, la Măgădan, a apărut şi cărţulialui Viatkin – Omul se naşte de două ori. ’

  Şi gata. Breşa a fost astupată. Şi din faţă, pe locul cârpiturii, au pictat cu totul altceva: palmieri, curmali, băştinaşi în costume de baie. Arhipelag? Parcă ar aduce a Arhipelag. L-au substituit? Da, l-au substituit… – -IV. K, >.<, Am pomenit de aceste cărţi când am vorbit de loialişti, de confonnişti (Partea a. Treia, Cap. 11), şi dacă divergenţele dintre noi s-ar referi numai la literatură, n-aş simţi nevoia să-mi spun părerea despre ele. Dar, întrucât s-au apucat să prezinte Arhipelagul într-o lumină falsă, trebuie să explic unde anume la ei este decor în loc de realitate. Deşi cititorul care a parcurs toată această carte a mea poate să remarce şi singur acest lucru.

  Cea dintâi şi principala minciună constă înfăptui că pe Arhipelagul lor „M se află poporul, Ivanii noştri. Nu se ştie cum au ajuns la asta, separat sau împreună, dar mint la fel când îi împart pe deţinuţi în: l. Comunişti cinstiţi (cu subdiviziunea specială – comunişti înflăcăraţi nemembri de partid) şi 2. Albgardişti-vlasovişti-poliţai-ban-derovişti (toţi la grămadă).

  Dar toţi cei enumeraţi nu alcătuiau laolaltă în lagăr mai mult de 10-15%. Iar ceilalţi 85% – ţărani, intelectuali şi muncitori, propriu-zis întregul articol Cincizeci şi Opt şi nenumăraţii „decretişti” nenorociţi, condamnaţi pentru un mosor el de aţă. Ori pentru o poală de spice – la ei n-au intrat, au dispărut! Şi au dispărut pentru că aceşti autori, cu toată sinceritatea, n-au observat poporul lor care suferea! Aceşti cretini pentru, ei nici nu există, o dată ce, după ce s-au întors de la doborâtul copacilor, nu cântă în şoaptă Internaţionala. Şelest face o menţiune vagă despre sectanţi (nici măcar despre sectanţi, el n-a văzut niciunul în lagărele pentru bărbaţi!), undeva apare şi dispare la el un diversionist prăpădit (înţeles exact ca diversionist), un prăpădit de drept comun – şi gata! Apoi şi toate naţionalităţile periferice au dispărut de la ei. Dar Diakov în perioada, şederii lui ar fi putut să-i observe măcar pe baltici! Nu, câtuşi de puţin! (Ei i-arfi disimulat şi pe ucrainenii din vest, însă aceştia se manifestau foarte activ.) întregul spectru al băştinaşilor la ei a dispărut, au rămas doar cele două linii extreme! Pentru schemă asta şi trebuie, fără asta, schema nu poate fi construită.

  Cine este, la Aldan-Semionov, singurul suflet vândut din brigadă? Deviatkin, singurul ţăran. Cine este, la Şelest, în Pepita, omul sărac cu duhul, prostănacul? Golubov, singurul ţăran de acolo, lată care este atitudinea lor faţă de popor!

  Cea de a doua minciună a lor constă, în faptul că munca de lagăr la ei ori lipseşte cu desăvârşire, personajele lor sunt de obicei „oploşiţi” care nu ştiu ce sunt adevăratele munci de lagăr şi care î. Şi petrec zilele prin magazii, sau prin birouri contabiliceşti, sau la infirmerie (la Serebriakova, doisprezece inşi se află toţi deodată într-un salon de spital, „poreclit comunist”. Cine i-o fi adunat acolo? De ce or fi numai comunişti? Oare nu cu pile au fost aduşi acolo să se odihnească…?); ori este o ocupaţie de mucava, deloc înspăimântătoare, istovitoare ori ucigătoare, în vreme ce, de fapt, această muncă de zece-douăsprezece ore este principalul vampir. Tocmai ea constituie conţinutul de bază al fiecărei zile şi al tuturor zilelor Arhipelagului.

  Cea de a treia minciună constă înfăptui că la ei ta lagăr foamea nu clănţăne din dinţi, nu înghite zilnic bolnavi de pelagră şi distrofie. Nimeni nu scormoneşte la groapa de gunoi. Nimeni propriu-zis nu simte nevoia să se gândească cum să nu moară până la sfârşitul zilei („ITL este un lagăr cu regim blând”, aruncă Diakov neglijent. Să fi stat tu în acel regim blând!)

  Aceste trei minciuni sunt suficiente pentru a denatura toate proporţiile Arhipelagului, din realitate n-a mai rămas nimic, adevăratul spaţiu tridimensional a dispărut. Acum, potrivit concepţiei generale despre lume a autorilor şi fanteziei lor personale, se poate compune, clădi din cubuleţe, se poate desena, broda şi împleti tot ce vrei, în această lume născocită totul este posibil. Acum poţi să dedici pagini nesfârşite descrierii înaltelor reflecţii ale personajelor (când se va sfârşi samavolnicia? Când vom fi chemaţi la conducere?), şi cât sunt ei de devotaţi cauzei Partidului, şi cum Partidul, cu timpul, va îndrepta totul. Se poate descrie bucuria generală a timpului subscrierii la împrumut (să subscrii la împrumut, în loc să ai bani să poţi cumpăra de la chioşc), închisoarea mută poate oricând să fie umplută cu discuţii (fi-izeml de la Lubianka se grăbeşte să întrebe dacă Diakov este comunist… Aiureală), în timpul apelului deţinuţilor se pot introduce întrebări, care nu s-au pus în veacul vecilor („Membru de partid?… Ce funcţie ai ocupat…?”). Se pot compune anecdote, care te fac să mori de râsz. Un zek se plânge secretarului biroului de partid, un muncitor liber, că un muncitor liber l-a calomniat, pe el, pe zek, membru de partid! – Pe cine vor să prostească? (Diakov). Sau: un zek dmtr-o coloană escortată (distinsul Petrakov, tovarăşul de luptă al lui Kirov) obligă toată coloana să se abată spre monumentul lui Lenin şi să-şi scoată căciulile, inclusiv soldaţii din escortă! – Dar automatele cu ce nună le-au ţinut în timp ce făceau asta?… (Aldan-Semionov).

  La Viatkin, hoţii din Kolâma, adunaţi pe platforma de plecare, îşi scot cu plăcere căciulile în cinstea lui Lenin. Totală aiureală! (Şi chiar dacă ar fi adevărat – Lemn n-ar fi fost prea onorat.)

  Toată Pepita lui Şelest este o anecdotă de la început până la. Sfârşit. Să predea ori să nu predea lagărului pepita găsita? Pentru