Asta pentru a nu se îngădui RFG să aplice prescripţia după douăzeci de ani.

  Iată însă că pe ei înşişi nu vor să se judece, deşi „au intenţionat să extermine popoare întregi”.

  La noi se tipăresc multe articole referitoare la faptul cât de important este să fie pedepsiţi criminalii vest-gennani care au fugit din ţară. Există chiar specialişti în astfel de articole: ce pregătire morală trebuiau să facă naziştii pentru ca asasinatele în masă să li se pară fireşti şi morale? În prezent, legislatorii se apără motivând că nu ei au executat verdictele. Iar executanţii – că nu ei au promulgat legile.

  Cât de familiar sună… Doar ce am citit la practicienii noştri: „Detenţia deţinuţilor în lagăre reprezintă punerea în aplicare a sentinţei… Garda nu avea habar cine şi pentru ce stă”.

  Atunci trebuia să aflaţi, dacă eraţi oameni! Şi tocmai de aceea sunteţi nişte nelegiuiţi, pentru că, apropo de oamenii pe care îi păzeaţi, nu i-aţi considerat nici din unghiul de vedere al cetăţeanului, nici al omului. Dar parcă naziştii nu aveau şi ei instrucţiuni? Parcă ei uu erau convinşi că salvează rasa ariană?

  Nici anchetatorii noştri nu vor ezita (ei nici acum nu ezită) să răspundă: dar de ce deţinuţii au depus ei înşişi împotriva lor? Trebuiau să reziste cu tărie când noi îi torturam! Dar denunţătorii de ce comunicau fapte false? Noi ne sprijineam pe ele ca pe depoziţii de martori.

  A existat un scurt răstimp când au intrat puţin în panică. V. N. Ilin, pe care l-am mai pomenit (fost general-locotenent MGB) a spus despre Stolbunovski (anchetatorul generalului Gorbatov, care l-a implicat şi pe el): „Vai, vai, ce păcat! Pentru el au început neplăcerile. Şi ce pensie bună primeşte”. Tocmai de aceea s-a repezit să scrie A. F. Zaharova: i-a fost teamă că în curând se vor lua de toţi; şi despre căpitanul Lihoşerstov, pe care l-a „ponegrit” Diakov, a scris cu înflăcărare: „Este şi astăzi căpitan, secretarul organizaţiei de partid (!), trudeşte îiitr-un sector agricol [al lagărului]. Şi închipuiţi-vă cât de greu îi vine să lucreze acum când despre el se scriu asemenea lucruri! Se vorbeşte că dosarul lui Lihoşerstov va fi analizat şi că probabil va compărea! * Dar pentru ce? Bine ar fi să fie doar un zvon, dar nu este exclus să-şi dea seama. Asta va stâmi mare vâlvă printre lucrătorii MVD. Să fie analizat pentru că a îndeplinit toate indicaţiile primite de sus? Iar acum el trebuie să răspundă pentru aceia care au dat aceste indicaţii? Asta-i bună! Vinovat este acarul Păun!”

  Dar panica a luat sfârşit repede. Nu va trebui să răspundă-nimeni. N-or să analizeze pe nimeni.

  Poate doar schemele de personal s-au mai redus pe ici-pe colo, nu-i nimic, aveţi răbdare, se vor lărgi din nou! Dar deocamdată ghebiştii care încă nu au vârsta de pensie, ori trebuie să-şi mai completeze pensia, s-au făcut scriitori, ziarişti, redactori, conferenţiari ateişti, activişti pe tărâmul ideologic, alţii -directori de întreprinderi. Schimbându-şi mănuşile, ne vor conduce ca şi mai înainte. Aşa este şi mai sigur. (Iar cel care vrea la pensie – să fie fericit De pildă, locotenent-colonelul Hurdenko. Locoteneut-colonel – frumos grad! A comandat, fără îndoială, un batalion? Nu, în 1938 a început ca simplu vertuhai, ţinea furtunul pentru alimentare forţată).

  În vremea asta, la direcţiile arhivelor sunt examinate fără grabă şi distruse toate documentele de prisos: liste de împuşcaţi, ordine de trimitere în ŞIzo şi BUR, dosare cu materialele anchetelor din lagăre, denunţuri ale turnătorilor, informaţii de prisos despre Lucrătorii Practicieni şi escortă. Dar chiar şi la infirmerie, şi la contabilitate – peste tot se vor găsi hârtii de prisos, urme de prisos…

  …Tăcuţi, noi vom veni şi sta-vom la ospăţ Când vii eram nu ne-aţi dorit Şi astăzi noi muţi suntem şi morţi Dar şi aşa acuma de noi vă temeţi toţi!

   (Viktoria G., kolâmceancă) în treacăt fie zis: adevărat, ce tot acari Păun şi acari Păun? Dar cum rămâne cu Serviciul de Mişcare? Şi cu cei ce se află mai sus de vertuhai, lucrători practicieni şi anchetatori? Aceia care doar mişcau din degetul arătător? Care doar de la tribună… Câteva cuvinte…

  Încă o dată, cum vine asta? – „Cei vinovaţi de crime monstruoase… În nici o împrejurare… Osânda cea dreaptă… Nu poate fi comparat… Care intenţionau să extermine popoare întregi…”

  S-s-st! S-s-st! Pentru că în august 1965, de la tiibuna Conferinţei Ideologice (conferinţa închisă privind orientarea spiritelor noastre) s-a declarat solemn: „A venit timpul să restabilim noţiunea utilă şi justă de duşman al poporului!”

  Capitolul 2

  CÂRMUITORII TREC, ARHIPELAGUL RĂMÂNE ESTE FOARTE posibil ca Lagărele speciale să fi fost una dintre ultimele creaţii dragi ale minţii lui Stalin. După atâtea căutări educative şi punitive, s-a născut, în sfârşit, această perfecţiune a maturităţii: această organizaţie uniformă, numerotată, precis articulată, psihologic scoasă din trupul Patriei-mume, care avea o intrare, dar nu avea o ieşire şi care nu înghiţea decât duşmani, ca să dea în schimb bunuri materiale şi cadavre. Este greu să-ţi închipui durerea sufletului de autor pe care ar fi îhcercat-o Clarvăzătorul Arhitect, dacă ar fi devenit martorul falimentului şi al acestui mare sistem al lui. Încă de pe când trăia, el se cutremura, dădea rateuri şi se umpluse de fisuri, dar, pesemne, din precauţie, nu i se făceau rapoarte privitoare la acest fenomen. La început inert, greoi, neprimejdios sistemul Lagărelor speciale a suferit repede o supraîncălzire interioară şi în câţiva ani a ajuns în starea de lavă vulcanică. Şi dacă mai trăia Corifeul un an – un an şi jumătate, ar fi fost imposibil să i se mai ascundă aceste erupţii, şi mintea lui de om bătrân ar fi fost împovărată de găsirea unei noi soluţii: să renunţe la odrasla îndrăgită şi să amestece din nou lagărele, ori, dimpotrivă, să ducă totul la bun sfârşit prin împuşcarea tuturor literelor alfabetului cu miile lor de deţinuţi.

  Dar, jelit în