de indecenţă şi de neobrăzare; un scandal necontenit cu valuri de bârfe şi zvonuri murdare, cu larma cea mai deşănţată. Şi cine i-a încurajat, mă rog? Cine acoperea totul prin autoritatea ei? Cine i-a derutat pe toţi? Cine a iritat toată gloata aceasta? În albumul dumneavoastră sunt doar reproduse toate secretele familiilor de pe-aici. N-aţi fost dumneavoastră aceea care îi mângâiaţi pe cap pe toţi aceşti poeţi şi desenatori ai dumneavoastră? Nu-i întindeaţi dumneavoastră lui Leamşin mânuţa să v-o sărute? Dar seminaristul acela, nu l-a ofensat el în prezenţa dumneavoastră pe bătrânul consilier de stat, iar fiicelor sale nu le-a mânjit el rochiile cu cizmele lui unse cu dohot? De ce vă miraţi că publicul vă este ostil?

  — Dar toate acestea au fost provocate de dumneata! O, Doamne, Dumnezeule!

  — Ba nu, eu v-am avertizat, ne-am certat chiar, auziţi, ne-am certat!

  — Dumneata minţi cu neruşinare.

  — Bineînţeles, ce vă costă să aruncaţi în mine cu asemenea cuvinte! Aveţi nevoie de o victimă, ca să vă vărsaţi năduful pe cineva; mă rog, descărcaţi-vă furia pe mine, am mai spus-o. Mă întorc la dumitale, domnule… (tot nu reuşea să-şi aducă aminte numele meu). Să enumerăm pe degete: eu afirm că afară de Liputin n-a existat nici un fel de complot, absolut de nici un fel! Şi o voi demonstra; dar să analizăm mai întâi cazul Liputin. El a apărut cu versurile dobitocului de Lebeadkin, şi ce înseamnă asta, un complot după părerea dumitale? Dar ştii dumneata că Liputin e capabil să considere asta drept o simplă glumă şi încă foarte spirituală? Că e convins, dar absolut convins că a făcut o surpriză foarte spirituală, s-a gândit, pur şi simplu, să-i distreze şi să-i înveselească pe toţi, şi în primul rând pe a lui patroană, Iulia Mihailovna, şi atâta tot? Nu e de crezut? Dar nu este şi acest lucru în tonul celor petrecute aici timp de o lună întreagă? Şi dacă vreţi o spun pe şleau: sunt convins că în alte împrejurări probabil că ar fi trecut cu bine! O glumă grosolană, hai să zicem prea tare, dar amuzantă, nu-i aşa că a fost amuzantă?

  — Cum?! Dumneata consideri că ceea ce a făcut Liputin a fost spiritual? strigă în culmea indignării Iulia Mihailovna. O asemenea stupiditate, asemenea lipsă de tact, asemenea josnicie, ticăloşie, totul premeditat, văd eu că o spui înadins! Înseamnă că şi dumneata ai complotat împreună cu ei!

  — Negreşit şi bineînţeles stăteam în spatele lor ascuns şi manevram întreaga maşinărie! Păi, dacă aş fi luat parte eu la un complot – vă rog să înţelegeţi acest lucru! – nu s-ar fi rezumat la un singur om, la Liputin! Din cele ce spuneţi dumneavoastră acum, ar reieşi nici mai mult, nici mai puţin că m-am înţeles cu taică-meu ca să provoace înadins un asemenea scandal? Dar cine e de vină că taică-meu a fost admis să ia cuvântul? Vă aduceţi aminte, cine vă spunea nu, chiar ieri, ieri?

  — Oh, hier il avait tânt d’esprit, contam atât de mult pe dânsul şi e atât de manierat: credeam că el şi Karmazinov… şi, poftim!

  — Tocmai, poftim. Şi cu tot tânt d’esprit-ul lui, taică-meu a făcut o boacănă, şi dacă aş fi ştiut dinainte că se va întâmpla aşa, întrucât ziceţi că fac parte din acest complot neîndoielnic împotriva festivităţii dumneavoastră, n-aş fi căutat nicidecum să vă conving să nu-i daţi drumul caprei în grădină, nu-i aşa? Şi totuşi chiar eu şi încă de ieri v-am sfătuit că nu, pentru că presimţeam parcă ceva. Bineînţeles, nu se putea prevedea totul, nu era chip: nici el singur probabil nu ştia cu un minut înainte ce-i va ieşi din gură! Mă gândesc totuşi că se mai pot salva încă aparenţele, cât de cât măcar: trimiteţi mâine, spre satisfacţia publicului şi pentru a-i închide gura, pe cale administrativă şi cu toate onorurile, doi medici care să se informeze de starea sănătăţii sale; ba s-ar putea face acest lucru chiar şi astăzi, şi să-l ducă direct la spital sub duşuri reci. Cel puţin toată lumea va râde şi-şi va da seama că n-are de ce să se simtă jignită. Voi putea să anunţ acest lucru chiar astăzi la bal, în calitatea mea de fiu. Altceva e cu Karmazinov; acesta a procedat ca un neghiob şi a ţinut publicul cu articolul lui o oră întreagă, acesta era desigur în complot cu mine! Hai să-i facem, adică, o poznă Iuliei Mihailovna!

  — O, Karmazinov, quelle honte! Îmi ardea obrazul de ruşine pentru publicul nostru!

  — Ei bine, mie nu mi-ar fi fost atât de ruşine, ci i-aş fi făcut ceva lui Karmazinov. Oricum, publicul are dreptate. Dar cine e de vină pentru cazul Karmazinov? Vi l-am vârât eu pe gât cumva? Am luat cumva parte la adorarea lui? Dar dracu’ să-i ia! Cu totul altceva e cu maniacul acela, al treilea, cel politic. Cu el, într-adevăr, am dat greş cu toţii, şi nu este numai complotul meu.

  — Vai, nici nu mai pomeni, e groaznic, groaznic! Aici e vina mea, numai a mea!

  — Bineînţeles, dar în cazul acesta mă văd în situaţia să vă dau eu deplină justificare. Cine e în stare să-i supravegheze pe toţi ăştia, sincerii! De ei nici la Petersburg nu reuşesc să se ferească. V-a fost recomandat doar, şi încă ce recomandaţie! Veţi fi de acord, cred, că acum sunteţi pur şi simplu obligată să apăreţi la bal. E o chestiune foarte importantă, l-aţi invitat personal să ia cuvântul la tribună. Sunteţi obligată acum să declaraţi în mod public că nu vă solidarizaţi cu aşa ceva, că individul se află pe mâinile poliţiei şi că aţi fost în mod inexplicabil indusă în eroare. Trebuie să declaraţi cu indignare că aţi căzut victima unui dement. Pentru că e un dement în toată puterea cuvântului. În privinţa lui s-ar cădea să fie înaintat şi un raport. Nu pot să-i sufăr pe indivizii ăştia care se reped să muşte. Vorbesc