asta a mai fost). Dacă mai adăugăm şi faptul că MVD-ul acum nu mai există, că nu avem decât MOOP, putem să recunoaştem că au fost puse toate bazele legalităţii şi că nu avem de ce să facem scandal*.

  Deci, iată regimurile care au fost introduse din vara anului 1961: general, înăsprit, sever şi special (din anul 1922, fără cel „special” n-avem ce ne face.). Regimul este stabilit de către tribunalul care pronunţă sentinţa „în funcţie de caracterul şi gravitatea delictului, precum şi (chipurile) de personalitatea delincventului”. Dar mai simplu şi mai scurt: Tribunalele Supreme ale republicilor, reunite în şedinţe plenare, au elaborat liste cu articolele codului penal după care se vede cine şi unde trebuie inclus. Asta pentru viitor, pentru noii condamnaţi. Dar ce s-a întâmplat cu acea populaţie vie a Arhipelagului, pe care reforma hruşciovistă din ajunul congresului a găsit-o în Arhipelag cu „domiciliu extrazonal”, fără escortă şi cu regim lejer? Aceia au fost „examinaţi” de tribunalele populare locale după listele cu articole (poate şi la intervenţiile agenţilor operativi locali) şi au fost repartizaţi la cele patra regimuri*.

  Aceste zbateri sunt uşoare şi sprintene pe puntea superioară: câmia la dreapta nouăzeci! Cârma la stânga nouăzeci! – Dar ce răsunet au ele în cutiile toracice din cala mută şi întunecoasă? Cu trei-patru ani în urmă au zis: îutemeiaţi-vă familii, faceţi-vă case, prăsiţi-vă şi trăiţi, acum vă încălzeşte soarele comunismului! De atunci nimic rău n-aţi mai săvârşit, când, brusc, lătrat de câini, lanţurile deprimante ale escortei, apelul după dosare, şi familia voastră a rămas în casa neterminată, iar pe voi vă bagă după o nouă sârmă

 

  *Este interesant că în ciuda obişnuitelor elogii publice aduse activităţii acestei instituţii, ea este mereu chinuită de nu ştiu ce căutări interioare şi nu este în stare să rămână în pielea unei singure denumiri, ceva o apasă şi tot timpul trebuie să se vâre într-o piele nouă. Aşa ne-am ales noi cu MOOP. Pare ceva cu totul nou pentru ureche, nu-i aşa? Însă această limbă perfidă înşeală şi trădează. Ministerul este de apărare – ohrana, adică ce mai – ohranka-! Aceasta este soarta vitregă a cuvintelor! N-ai cvirn să scapi de ele!

  Ghimpată. „Cetăţene şef, dar purtarea ireproşabilă? Dar munca noastră cu bună-credinţă?” Poftă-n cui! Adio şi-un praz verde!

  Care, care administraţie responsabilă din lume ar admite astfel de viraje şi salturi? Poate în vreunul din noile state africane…

  Ce idee o fi animat reforma din anul 1961: una adevărată sau de faţadă? (De faţadă – „să-i facă pe deţinuţi să se îndrepte cât mai bine.”) După opinia mea – următoarea: să-l priveze pe deţinut de independenţă materială şi libertate personală, lucra insuportabil pentru Practicieni, să-l pună în situaţia când stomacul lui va reacţiona la cel mai mic gest pe care îl face cu degetul un Practician, adică să-l facă pe zek uşor manevrabil şi supus. Pentru asta trebuia: suprimarea scutirilor masive de escortă (fireşti pentru viaţa oamenilor veniţi să pună în valoare teritorii sălbatice), toţi deţinuţii să fie băgaţi în zonă, hrana de bază să li se dea în cantităţi insuficiente, să se suprime mijloacele suplimentare: salariul şi pachetele.

  În lagăr, pachetul nu înseamnă doar mâncare. El este şi un imbold moral, o bucurie nestăvilită, mâiui care ^tremură: nu te-au uitat, n-ai rămas singur, cineva se mai gândeşte la tine! În lagărele noastre speciale de ocnaşi puteam să primim un număr nelimitat de colete (greutatea lor – opt kilograme, era limita impusă de poştă). Deşi nu primeau toţi, iar cei care primeau nu primeau cu regularitate, totuşi pachetele măreau inevitabil nivelul general de hrană al lagărului, şi nu se ducea o luptă de moarte împotriva foamei. Acum s-a introdus şi limitarea greutăţii coletelor – cinci kilograme şi o scară cruntă: pe an, nu mai mult de şase-patru-trei-două pachete, corespunzător regimului. Adică la regimul general, cel mai privilegiat, omul poate primi o dată la două luni cinci kilograme, în care este inclus şi ambalajul şi, poate este şi ceva îmbrăcăminte: prin urmare, mai puţin de două kilograme pe lună mâncare de orice fel! Iar cei de la regimul special – şase sute de grame pe lună…

  Şi măcar dacă le-ar fi dat!… Dar şi aceste jalnice pachete erau îngăduite numai celor ce şi-au efectuat peste jumătate din pedeapsă. Şi să nu fi avut nici un fel de „abateri” (să fii pe placul agentului operativ, al educatorului, al supraveghetorului şi al purcelului supraveghetorului)! Şi, obligatoriu, sarcinile de producţie să fie îndeplinite 100%. Şi, obligatoriu, să participi la „viaţa socială” a coloniei (la acele concerte firave despre care scrie Marcenko; la acele spartachiade forţate, când concurenţii cad de slăbiciune; ori, mai rău, să devii lacheul personalului de supraveghere).

  Dar o să-ţi stea în gât şi acel pachet! Pentru această lădiţă umplută de radele tale, îţi cer şi sufletul din tine!

  Cititorule, trezeşte-te! Istoria am isprăvit-o, cartea de istorie am închis-o. Toate astea se întâmplă acum, în prezent, când magazinele noastre alimentare gem (chit că numai în capitală), când dumneata, cititorule, răspunzi sincer străinilor că poporal nostru este pe deplin îndestulat. Iar compatrioţii noştri care au călcat greşit (adesea cu nimic vinovaţi, aţi putut, în sfârşit, să vă Convingeţi de puternicia justiţiei noastre!) sunt reeducaţi prin înfometare, uite-aşa! Şi noaptea, în somn, visează numai pâine!

   (Să mai notăm că samavolnicia stăpâuilor lagărului nu cunoaşte limite şi nu este controlată de nimeni! Rudele naive trimit un plic cu ziare sau un pacheţel minuscul cu medicamente. Şi acestea sunt socotite tot colet! Foarte multe cazuri de acest fel ne-au fost semnalate din diferite locuri. Şeful regimului acţionează ca un robot cu celulă fotoelectrică: o bucată şi – gata. Iar coletul venit pe urmă îl expediază înapoi.)

  De asemenea, se urmăreşte cu stricteţe ca nimic comestibil să nu fie transmis zekului când primeşte vizită! Supraveghetorii găsesc că este o cinste pentru experienţa lor să nu admită aşa ceva. Iată de ce, femeile libere, care vin în vizită, sunt percheziţionate cu de-amănuntul înainte de întâlnire! (Căci aşa