Şi mai straşnic este barat dramul pentru pătrunderea banilor în colonie: oricât ar trimite radele, totul este depus în contul personal „până la eliberare” (adică, statul i-a împrumutat de la zek pe zece şi douăzeci şi cinci ani, fără dobâhdă). Şi oricât ar câştiga zekul – aceşti bani tot nu-i vede.

  Iată cum funcţionează hozrasciotul: un deţinut primeşte 70% din salariul unui angajat liber (de ce? Parcă produsele acestuia miros altfel? Dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat în Occident, asta s-ar fi numit exploatare şi discriminare). 50% din rest sunt trecuţi în folosul coloniei (pentru întreţinerea zonei, a Practicienilor şi a clinilor). Din ce a mai rămas se scade costul mâncării şi al hainelor (vă puteţi închipui ce preţ are zămârca din capete de peşte). Ultimul rest este depus în contul personal „până la eliberare”. Corespunzător regimului, deţinutul poate cheltui la chioşcul lagărului: 20-7-5-3 rable. (Dar din Kalikatki, regiunea Riazan, oamenii se plâng că după toate reţinerile, nici măcar aceste ’cinci ruble, pentru chioşc, nu le-au mai rămas.) Iată o informaţie din „Izvestia”, ziarul guvernamental (încă din vremuri bune, martie 1960, erau încă rablele staliniste, umflate): o fată din Leningrad, Irina Papina, care cu degetele numai răni dezgropa buturugi, rostogolea bolovani, descărca vagoane, tăia lemne, câştiga. Zece rable pe lună (o rablă hraşciovistă pe lună).

  Mai departe urmează folosirea chioşcului ca „mijloc de sancţiune” în cadrai regimului de lagăr, îmbinat cu indiferenţa vânzătorilor. Potrivit însuşirii regimului colonial (căci acum aşa va fi corect să spunem în loc de „lagăr”, nu-i aşa? Lingvişti, ce ar fi dacă şi insulele ar fi rebotezate în colonii…?) de a întoarce totul pe dos, chioşcul se transformă din privilegiu în sancţiune, în acel punct slab al zekului unde poate fi mereu lovit. Aproape în fiecare scrisoare primită din coloniile siberiene şi din regiunea Arhanghelsk mi se scrie despre asta: chioşcurile sunt un mijloc de pedeapsă! Pentru cea mai măruntă abatere ni se interzice să mai cumpărăm ceva de la chioşc. Colo, pentru că un zek a întârziat la deşteptare trei minute, a fost privat de chioşc trei luni (asta se cheamă în limbajul zekilor „lovitură îu burtă”). Dincolo, pentru că un deţinut n-a izbutit să-şi termine scrisoarea până la inspecţia de seară, l-au privat pentru o lună de chioşc, în altă parte, pe unul l-au privat Pentru că „e prea bun de gură”. Iar din colonia cu regim sever din Ust-Vâm iată ce scriu: „Nu există zi fără o serie de ordine de interzicere a chioşcului -pe o lună, pe două, pe trei. Fiecare al patrulea om are abateri. Dacă a uitat contabilitatea să-ţi facă socoteala pe luna trecută, nu te-a trecut pe listă – atunci poţi să-ţi iei adio.” (Este altceva dacă nu te bagă numaidecât la carceră – asta nu uită niciodată să ţi-o adauge.)

  Toate astea nu-l mai pot mira pe un zek bătrân. Sunt caracteristicile obişnuite ale samavolniciei.

  Şi iată ce mai scriu: „Pentru succese în muncă poţi să primeşti două ruble în plus pe lună. Dar ca să le obţii trebuie să săvârşeşti la locul de muncă o faptă de eroism”.

  Vă daţi seama cât de înaltă este preţuirea de care se bucură munca în ţara noastră: pentru succese excepţionale în muncă – două ruble pe lună (şi acelea din contul propriu).

  Se aminteşte şi o întâmplare din Norilsk, este adevărat, din anul 1957, din vremea fericitului răgaz: nişte zeki, rămaşi necunoscuţi au mâncat câinele favorit al ordonatorului de credite Voronin, şi pentru asta, drept pedeapsă, şapte luni (!), întregul lagăr „a rămas fără leafă”.

  Foarte real, perfect în spiritul apucăturilor din insule.

  Însă Istoricul-Marxist va obiecta: acesta-i un caz anecdotic, nu merită să-l discutăm. Iar abateri nu săvârşeşte – dumneata ai spus-o! – Decât fiecare al patrulea. Concluzia: comportă-te exemplar şi, chiar la regim sever fiind, îţi sunt asigurate trei rable pe lună – aproape un kilogram de unt Ba bine că nu! A avut noroc acest Istoric cu „loteria” lui (şi a scris şi nişte articolaşe foarte corecte) – n-a stat în lagăr. Ar fi bine dacă la chioşc s-ar găsi pâine, bomboane ieftine şi margarina. Că, de obicei, pâine aduc de două-trei ori pe lună. Iar bomboane – numai din cele scumpe. Ce unt, care zahăr?! Dacă vâuzătorul se arată prea zelos, există Conducerea care să-i sugereze. Praf şi pastă de dinţi, periuţe, săpun, plicuri (şi astea nu pretutindeni, iar hâr-tia de scris – nicăieri, căci pe ea scriu plângeri!), ţigări scumpe – acesta era asortimentul de mărfuri al chioşcului. Dar să nu uiţi, dragă cititorule, că acesta nu este un chioşc din lumea liberă, care îşi deschide obloanele în fiecare dimineaţă şi dumneata poţi să cumperi astăzi de douăzeci de copeici şi mâine de douăzeci, nu! La noi este altfel: acest chioşc se deschide două zile pe săptămână, stai la coadă trei ceasuri, şi când ai intrat (tovarăşii din coridor te zoresc) – cumperi de toate rablele tale, pentru că nu ai în mână aceste ruble, şi cât scrie în borderou – atâta cumperi: iei zece pachete de ţigări, patra tuburi de pastă!

  Şi bietului zek îi rămâne norma – norma colonială de băştinaş (iar colonia se află dincolo de Cercul Polar): pâine – 700 grame, zahăr – 13, grăsimi -19, came – 50, peşte – 85. (Astea însă nu sunt decât cifre! – Căci şi carnea şi peştele sosesc în asemenea stare, îucât jumătate îl tai şi îl arunci pe loc.) Nu sunt decât cifre, pe care însă nu le poţi turna în castron. Iată cum îşi descriu zămârca cei din Ust-Nera: „O holercă la care până şi vitele din colhoz ar privi cu scârbă”. Cei din Norilsk: „Meiul şi crupele mărunte predomină şi îu ziua De azi”. Dar mai este şi masa pentru regim disciplinar: 400 grame de pâine şi o dată pe zi ceva cald.

  Este adevărat că, la Nord, pentru cei care