„îndeplinesc munci deosebit de grele” se alocă un oarecare supliment de hrană, însă, cunoscând insulele, ştiu cât de greu este să nimereşti pe o asemenea listă (nu toate muncile grele sunt şi „deosebit de grele”), şi ceea ce distruge este tocmai „raţia cea mare”… Lată, de pildă, Piciughin, „câtă vreme a fost zdravăn a spălat câte 40 kilograme de aur pe sezon, căra în spate câte 700-800 traverse pe zi, dar în cel de al treisprezecelea an de detenţie a devenit invalid şi a fost transferat la o normă de hrană redusă”. Oare stomacul lui a căpătat dimensiuni mai mici? Întreabă el.

  Iată însă ce întrebare punem noi: acest Piciughin, doar el, cu cele patruzeci de kilograme de aur ale sale, câţi diplomaţi a întreţinut? Fără îndoială -toată ambasada noastră din Nepal! Ei, acolo, nu au normă redusă?

  Din diferite locuri îmi scriu despre foamea generală, că mereu sunt pe jumătate flămânzi. „Mulţi sunt bolnavi de ulcer la stomac, de tuberculoză.” Regiunea Irkutsk: „Tineretul suferă de tuberculoză şi de ulcer”. Regiunea Riazan: „Există mulţi tuberculoşi”.

  Şi este cu totul interzis să-ţi fierbi ori să-ţi prăjeşti ceva al tău, cum era posibil în Lagărele speciale. Dar din cel…

  Şi cu această măsura veche – Foamea – este obţinută manevrabilitatea băştinaşilor contemporani.

  La toate acestea se adaugă munca, de acum cu norme sporite: căci în prezent „productivitatea” (muşchilor) a crescut. Este adevărat, ziua de lucru era doar de opt ore. Aceleaşi brigăzi: un zek îi mână pe ceilalţi la lucru, în Kalikatki i-au convins pe cei din categoria a doua de invaliditate să meargă la muncă, făgăduindu-le eliberarea la „două treimi”, şi ciungii şi ologii s-au repezit să ocupe posturile celor din categoria a treia de invaliditate, iar aceia au fost trimişi la muncile comune.

  Şi dacă lucrul nu ajunge pentru toţi, dacă ziua de lucru este scurtă, şi dacă, vai, duminicile sunt libere, dacă magicianul-muncă refuză să ne reeduce această drojdie a societăţii, ne mai rămâne totuşi Magicianul-regim!

  Îmi scriu din Oimiakon şi din Norilsk deţinuţi cu regim special şi cu regim înăsprit: toate lucrurile personale, precum pulover, vestă, căciuli călduroase, nemaivorbind de haine de blană – ne sunt luate! (Asta în anul 1963! Anul al 46-lea al erei lui Octombrie!) „Nu ni se dă lenjerie caldă şi nu ni se permite să îmbrăcăm nimic călduros sub ameninţarea cu carcera” (Kraslag, Reşotî). „Ne-au luat totul în afara lenjeriei de corp. Ne-au dat: o tunică de bumbac, o pufoaică, o scurtă marinărească şi o căciulă-stalinka, fără blană. Asta îu zona fluviului Indighirka, în raionul Oimiakon, unde pentru a se aproba să nu ieşi la lucru este nevoie de -51°”.

  Într-adevăr, cum am putea să uităm? După Foame cine poate şi mai bine să manevreze o fiinţă vie? Păi Frigul, de bună seamă. Frigul. – 382

  Deosebit de bine educă specialul – regimul special, acolo unde „sunt OOR-ii şi maiorii”, cum glăsuieşte o zicală nouă din lagăr. (OOR – Recidivist Deosebit de Periculos – este pecetea pe care ţi-o aplică tribunalul local.)* Mai întâi au fost introduse zdrenţele vărgate: o şapcă „de blană”, pantaloni şi haină vărgate, albastru şi alb, parcă erau făcute din material pentru saltele. Asta este invenţia gânditorilor noştri în ale puşcăriei, juriştii Societăţii Noi, şi au conceput aşa ceva în cel de al cincilea deceniu al lui Octombrie! Când au trecut două treimi din secolul al XX-lea! În pragul comunismului! – Să-şi înveşmânteze delincvenţii în ţoale de clovn. (Din toate scrisorile reiese că aceste haine vărgate îi necăjesc şi insultă pe condamnaţii de astăzi la douăzeci şi cinci de ani.) încă nişte lucruri despre regimul special: barăcile au ferestrele zăbrelite şi uşile se încuie cu lacăte; barăcile putrezesc, dar se construieşte un BUR încăpător din cărămidă (deşi, în afară de consumarea cifirului, în lagăre nu mai există abateri: nici scandaluri, nici încăierări, nici chiar jocul de cărţi). Prin zonă, deplasarea se face în coloană, dar alinierea trebuie să fie perfectă, altfel nu vă lasă nici să intraţi, nici să ieşiţi. Dacă supraveghetorul observă că cineva fumează în front – se azvârle cu tot corpul lui mătăhălos asupra victimei, o doboară la pământ, îi smulge chiştocul şi o târăşte la carceră. Dacă nu v-au scos la muncă, să nu care cumva să te gândeşti să te întinzi ca să te odihneşti: trebuie să te uiţi la pat ca^ la un obiect de expoziţie şi să nu te atingi de el până nu sună stingerea. În iunie 1963 s-a primit ordinul să se smulgă iarba din jurul barăcilor, să nu se poată aşeza nici acolo. Iar acolo unde a mai rămas iarbă au apărut tăbliţe cu inscripţia: este interzis să te aşezi pe iarbă (regiunea Irkutsk).

  Doamne, cât de cunoscute mi se par toate astea! Unde am mai citit? Unde am mai auzit, recent, de asemenea lagăre? Oare cum erau Lagărele speciale alejui Beria? Lagăr special – Regim special…

  Într-un lagăr cu regim special lângă Solikamsk: „La cel mai mic zgomot, prin ghişeu vâră ţevile automatelor”.

  Şi, de bună seama, închiderea la ŞIzo se face pretutindeni în condiţii de arbitrar perfect. Lui I-n i-au ordonat să încarce singur un camion cu dale (fiecare cântărea 128 kg). El a refuzat şi a primit şapte zile la ŞIzo.

  Într-un lagăr din Mordovia, în anul 1964, un zek tânăr a aflat că, pare-se, la Geneva şi, parcă, în anul 1955 s-a semnat o convenţie privind interzicerea muncii foiţate îu locurile de detenţie, şi a refuzat să iasă la muncă! Pentru acest elan al lui a primit şase luni la celula individuală.

  Toate acestea constituie genocid, scrie Karavanski.

  Oare laburiştii de stingă ar putea numi aşa ceva altfel? (Doamne, să nu vă atingeţi de laburiştii de stânga! Căci dacă ei vor fi nemulţumiţi de noi -praful se va alege de reputaţia noastră…!)

  Dar de ce mereu numai tonuri mohorâte, întunecate? Ca să fim drepţi, să-l lăsăm să aprecieze regimul special pe un tânăr Practician, absolvent al Şcolii MVD din