Tavda (1962): „înainte (până în 1961) într-o sală de conferinţe erau câte zece supraveghetori, dar nu făceau faţă. Astăzi – poţi să auzi musca zburând, îşi fac observaţii unul altuia. Se tem să nu fie trecuţi la un regim mai aspru. Se lucrează mult mai uşor, mai ales după Decret (privind pedeapsa cu moartea). A fost aplicat pentru doi deţinuţi. Altădată veneau la postul de gardă şi îţi aduceau cuţitul: luaţi-l, am omorât un ticălos… Cum să lucrezi în astfel de condiţii?”

  Fireşte, aerai a devenit mai curat. Acest lucra este confirmat şi de o profesoară de la una dintre şcolile din colonii: „Pentru chicotit în timpul unui seminar politic, unui deţinut i se ridică dreptul la eliberare anticipată. Dar dacă faci parte din activ, poţi să fii mitocanul mitocanilor, doar să ai grijă ca vreunul să nu arunce chiştocul pe jos, să stea cu căciula pe cap. – şi munca îţi va fi mai uşoară, şi caracterizarea mai bună, şi pe urmă vei fi ajutat pentru viza de domiciliu.”

  Consiliul Colectivului, Secţia de Ordine Interioara (de la Marcenko aflăm că, cifrat, i se spunea Stâna Oilor Idioate – SOI) erau un fel de drujinnici, purtau, brasardă roşie: urmăriţi abaterile! Ajutaţi-i pe supraveghetori! Iar Consiliul are dreptul să facă demersuri pentru pedepsirea deţinuţilor. Cel căruia articolul îi permite aplicarea a două treimi sau „înjumătăţirea” trebuie negreşit să ajute SOI, altfel nu va primi eliberarea „condiţionat-anticipată”. Cei care au un „articol blocat” nu se duc, ei nu au nevoie. I. A. Alexeev scrie: „Majoritatea preferă pedeapsa întreagă, dar nu intră în aceste consilii şi secţii”.

  Începem să simţim aer, nu-i aşa? Activitate obştească în lagăr! Ce calităţi formidabile educă ea (slugărnicia, delaţiunea, îmbrâncitul vecinului). – Iată scara luminoasă care duce spre cerul reeducării. Dar cât este de alunecoasă!

  Iată de ce se plânge Oluhov (comunist, director de magazin, condamnat pentru abuz) de la ITK-2 din Tiraspol: a luat cuvântul la o adunare-fulger a fruntaşilor în producţie, a demascat pe careva, „i-a chemat pe fiii cei rătăciţi ai Patriei la muncă cinstită”, şi sala i-a răspuns cu aplauze puternice. Iar când s-a aşezat la locul lui, lingă el s-a tras un zek, care i-a zis: „Dacă tu, lepădătură, vorbeai aşa cu zece ani în urmă, îţi tăiam gâtul chiar la tribună. Acum, legile mă opresc, pentru tine, câine, m-ar condamna la moarte”.

  Simte oare cititorul că totul este corelat dialectic, simte oare unitatea contrariilor, că una trece în alta? Pe de o parte, o activitate obştească efervescentă, pe de altă parte – aceasta se sprijină pe Decretul privind condamnarea la moarte? (Sesizează oare cititorul durata condamnărilor? „Cu zece ani în urmă – şi omul este încă în lagăr! A trecut o epocă – s-a dus, s-a isprăvit, iar el tot acolo este…)

  Acelaşi Oluhov povesteşte şi de deţinutul Isaev, fost maior (Moldova, ITK-4). Isaev era „neîndurător cu toţi cei ce încălcau regimul, la Consiliul Colectivului a luat cuvântul şi a vorbit împotriva unor deţinuţi concreţi”, adică solicita să fie pedepsiţi şi să li se suprime avantajele. Şi ce credeţi? „În noaptea următoare i-a dispărut o cizmă militară, din piele de mânzat! S-a încălţat cu bocanci, dar în noaptea următoare i-a disparat un bocanc”. Iată ce forme de luptă nevrednice foloseşte duşmanul de clasă în vremea noastră…!

  Fireşte, viaţa obştească este un fenomen acut şi trebuie dirijat cu pricepere. Există îuţâmplări care pot să-i demoralizeze definitiv pe deţinuţi, cum a păţit, de pildă, Vania Alexeev. A fost convocată, pentru prima oară, o adunare generală pe lagăr la orele 20. Dar şi la orele 22, orchestra încă mai cânta, şi adunarea tot nu începuse, deşi ofiţerii se aflau pe scenă. Alexeev a rugat orchestra „să se odihnească”, iar pe şefi – să răspundă când va avea loc adunarea. Răspuns: nu va avea loc. Alexeev: în acest caz, noi, deţinuţii, vom ţine o adunare pe tema viaţa şi timpul. Deţinuţii şi-au manifestat în mod zgomotos acordul lor, ofiţerii au părăsit scena. Alexeev a ieşit cu caietul la tribună şi a început de la cultul personalităţii. Dar câţiva ofiţeri s-au repezit, au ridicat tribuna, au deşurubat becurile şi i-au îmbrâncit pe deţinuţii care izbutiseră să se caţăre pe scenă. Supraveghetorii au primit ordin să-l aresteze pe Alexeev, dar Alexeev le-a spus: „Cetăţeni supraveghetori, voi sunteţi comsomolişti. Aţi auzit, eu am spus adevărul, asupra cui ridicaţi voi mâna, asupra conştiinţei ideii leniniste?” Ar fi arestat cu toate acestea şi conştiinţa ideii, dar zekii caucazieni l-au luat pe Alexeev în baraca lor şi pentru o noapte l-au salvat de arest Pe urmă a stat la carceră, iar după carceră, intervenţia lui a fost consemnată ca antisovietică. Consiliul Colectivului a făcut demersuri pe lângă administraţie ca Alexeev să fie izolat pentru propagandă antisovietică. Pe baza acestor demersuri, administraţia s-a adresat tribunalului popular, şi Alexeev a primit trei ani de puşcărie închisă.

  Pentru orientarea corectă a spiritelor sunt foarte importante seminarele săptămânale de îiivăţămâiit politic, care s-au introdus în coloniile de astăzi. Acestea sunt conduse de şefii de detaşamente (200-250 oameni), ofiţeri. De fiecare dată se alege o anumită temă, cum ar fi, de pildă: umanismul oruiduirii noastre, superioritatea sistemului nostru, succesele Cubei socialiste, trezirea Africii coloniale. Aceste probleme sunt ascultate cu interes de către indigeni şi îi ajută să-şi îndeplinească regimul colonial şi să muncească mai bine. (Desigur, nu toţi înţeleg corect. O scrisoare din Irkutsk: „într-un lagăr înfometat ne vorbesc de abundenţa produselor alimentare din ţară. Ne vorbesc de introducerea peste tot a mecanizării, dar noi nu vedem la lucru decât tâmăcoape, lopeţi, tărgi şi – propria spinare”.)

  La un asemenea seminar de învăţământ politic, Vania Alexeev, încă înainte de adunarea aceea, a mai comis o extravaganţă, în stilul lui. A cerut cuvântul şi a spus: Voi sunteţi ofiţeri MVD, iar noi – deţinuţi, criminali de pe vremea cultului personalităţii, noi şi voi. Suntem duşmani ai poporului, şi trebuie să muncim cu abnegaţie ca. Să merităm iertarea poporului sovietic. Şi eu vă propun serios, cetăţene maior, să. Ne îndreptăm