Scrisoarea acestui Alexeev, venită din. Ustvâmlag, este foarte lungă, hârtia. Se fărâmiţa, iar rândunle erau decolorate, mi-a luat şase ore s-o descifrez. Şi ce nu găseşti în ea! În special acest raţionament cu caracter general:. Cine se afl. A astăzi în colonii, în. Aceste vizuini ale robiei? O categorie a poporului impetuoasă şi intransigentă, care a fost eliminată din societate… Blocul birocraţilor au împins pe panta vieţii acel tineret năvalnic pe care era periculos să-l înarmeze cu teoria privind echitatea relaţiilor sociale „.” Zekii sunt copiii proletariatului eliminaţi din societate şi care au fost trecuţi în proprietatea ITL.”

  Radioul este şi el foarte important dacă este folosit corect (nu muzica, nu piesele de dragoste, ci emisiunile educative). Precum totul este dozat pe regimuri, tot astfel şi emisiunile radio: de la două-trei ore pentru regimul special, până la o zi întreagă pentru regimul general*.

  Apoi, mai există şi şcoli (păi cum! Doar îi pregătim pentru a-i reda societăţii!). Doar că totul este formal, de ochii lumii… Băieţii se duc aici cu foita, minaţi cu bâta, plăcerea de a învăţa este anihilată cu BUR-ul „; apoi,” se jenează de profesoarele din afară, căci sunt îmbrăcaţi în zdrenţe”.

  Şi a vedea o femeie în carne şi oase – este un eveniment prea important, pentru un deţinut!

  Este de prisos să mai vorbim că o educaţie, o reeducare corectă, mai cu seama a unor oameni adulţi, mai cu seamă dacă durează decenii, se poate efectua numai pe baza separării beriauiste a sexelor de după război, care este considerată în Arhipelag de neclintit. Influenţa reciprocă dintre cele două sexe ca impuls al progresului şi dezvoltării, acceptată de întregul neam omenesc, nu poate fi acceptată în Arhipelag, fiindcă atunci viaţa băştinaşilor ar semăna cu „viaţa la o casă de odihnă”. Şi cu cât ne apropiem mai mult de văpaia comunismului, care de pe acum a inundat jumătate de cer, cu atât mai insistent trebuie să separăm criminalii de criminale şi numai prin această izolare să-i facem să se chinuiască aşa cum trebuie şi să se îndrepte*.

  În epoca noastră, când oamenii nu sunt lipsiţi de informaţii şi de drepturi, întregul sistem armonios al reeducării coloniale se află sub supravegherea opiniei publice şi a comisiilor de supraveghere. – Cititorul nu le-a uitat? Ele n-au fost desfiinţate de nimeni.

  Ele sunt constituite „prin grija organelor locale”. Dar practic, acolo, în acele locuri sălbatice, în acele aşezări libere, cine vrea să meargă şi să intre în aceste comisii, în afară de soţiile administraţiei? Era pur şi simplu comitetul femeilor care îndeplineau ceea ce spuneau bărbaţii lor.

  Însă în marile oraşe acest sistem, din când în când, poate să dea şi rezultate neaşteptate. Comunista Galina Petrovna Filippova a primit din partea comitetului raional de partid sarcina să facă parte din comisia de supraveghere a închisorii din Odessa! Ea a refuzat: „N-am nimic de-a face cu criminalii!” şi numai cu disciplina de partid au obligat-o să accepte. Apoi însă a făcut o

  *însuşi Tikunov, ministrul apărării ordinii publice (îndată o să relatez despre întâlnirea noastră), mi-a povestit următoarea întâmplare: în timpul unei vizite individuale (adică într-o casă închisă, trei zile) o mamă, care a venit să-şi vadă fiul, i-a ţinut loc şi de soţie. Este un subiect antic. – Vă amintiţi de fiica hrănindu-şi tatăl din sânii proprii? 6 însă domnul ministru, strâmbându-se de ticăloşia acestor barbari, nu se gândea câtuşi de puţin: ce a însemnat pentru un flăcău holtei să nu vadă femeie timp de douăzeci şi cinci de ani.

  Adevărată pasiune! Acolo a întâlnit oameni, şi câţi dintre ei nevinovaţi, şi câţi dintre ei se căiseră. Chiar de la început a instaurat regula de a discuta cu deţinuţii fără administraţie (administraţia s-a împotrivit din răsputeri). Unii zeki, luni de zile, s-au uitat la ea cu ochi răi, pe urmă s-au îmblânzit. A început să meargă în puşcărie de două-trei-patru ori pe săptămână, rămânea acolo până la stingere, a renunţat la concediu. – Nu mai erau deloc bucuroşi cei care o trimiseseră aici, A început să umble pe la diferite instanţe şi să discute problema celor condamnaţi la douăzeci şi cinci de ani (în cod nu exista o astfel de condamnare, dar sunt oameni care au primit-o şi continuă s-o poarte), despre angajarea în serviciu a celor eliberaţi, despre exil. La vârf întâmpina ori totală nedumerire (şeful Direcţiei Locurilor de Detenţie din RSFSR, un general, a încredinţat-o în anul 1963 că în ţară nu există condamnare de douăzeci şi cinci de ani, şi, ceea ce-i nostim, se pare că el chiar nu ştia!), ori oameni perfect informaţi, şi atunci – împotrivire plină de ostilitate. A început să fie urmărită şi persecutată de către ministerul ucrainean al apărării ordinii publice şi pe linie de partid. Apoi au desfiinţat şi întreaga lor comisie, pentru demersurile scrise în favoarea deţinuţilor.

  Ia să nu-i mai stânjenească pe stăpânii Arhipelagului! Să nu-i mai deranjeze pe Practicieni! Nu aţi uitat că tot de la ei am aflat: „Acelaşi personal care a lucrat cândva lucrează şi acum, poate s-au mai adăugat vreo zece la sută”.

  Nu întrebăm însă dacă în sufletul lor nu s-a produs vreo schimbare? Nu s-au pătruns de iubire pentru protejaţii lor? Da, toate ziarele şi revistele vorbesc că s-au pătruns. N-am ales special, dar am citit (Cap. 1) în „Literaturnaia gazeta” despre actualii şefi ai lagărului de la staţia Erţevo. Iată însă că din nou „Literatumaia gazeta” (3 martie 1964) dă cuvântul unui şef de colonie: „Este uşor să-i ocărăşti pe educatori, e mult mai greu să-i ajuţi şi cel mai greu să-i găseşti: oameni vii, culţi, intelectuali (negreşit intelectuali), interesaţi şi înzestraţi pentru această meserie… Trebuie să li se creeze condiţii bune de viaţă şi de muncă… Ştiu cât de modest este salariul lor, cât de nesfârşită ziua lor de muncă…”

  Şi ce plăcut ar fi să putem încheia aşa, şi cu asta să isprăvim! Căci se