Vineri l iunie în toată Uniunea Sovietică a fost publicat unul dintre decretele zămislite de Hruşciov privind creşterea preţurilor la came şi unt. Ca efect al unui alt plan economic, care nu avea legătură cu cel dintâi, în aceeaşi zi, la marea uzină constructoare de locomotive electrice din Novocerkassk (NEVZ), a fost redus salariul de bază al muncitorilor cu aproape treizeci la sută. În dimineaţa aceea, în ciuda docilităţii lor, în ciuda obişnuinţei, în ciuda faptului că erau deprinşi să tragă din greu, muncitorii din două ateliere (fierărie şi metalurgie) n-au fost în stare să pună mâna pe lucru. – Prea îi fripseseră din două părţi deodată! Discuţiile în gura mare şi iritarea s-au transformat într-un miting spontan. Un eveniment obişnuit pentru Occident, pentru noi – ceva nemaiîntâlnit Nici inginerii, nici inginerul şef n-au putut să-i convingă pe muncitori. A venit directorul uzinei, Kurocikin. La întrebarea muncitorilor: „Din ce o să trăim acum?”, acest parvenit îmbuibat a răspuns: „Până acum aţi halit plăcinte cu came, de-acum – plăcinte cu magiun!” De-abia au scăpat să nu fie linşaţi de muncitori şi el, şi suita lui. (Poate, dacă ar fi răspuns altfel, s-ar fi potolit.)

  La amiază, greva a cuprins întregul NEVZ, cât era de mare. (Au trimis curieri la alte uzine, acestea şovăiau, dar nu i-au susţinut.) Priu apropierea uzinei trece linia de cale ferată Moscova-Rostov. Fie pentru ca Moscova să afle mai repede despre evenimente, fie pentru ca să împiedice transportarea de trape şi tancuri, femeile s-au aşezat într-un număr foarte mare pe şine, ca să oprească trenurile; numaidecât, bărbaţii s-au apucat să demonteze şinele şi să ridice baricade. Amploarea grevei nu este dintre cele obişnuite, dacă cercetăm toată istoria mişcării muncitoreşti din Rusia. Pe clădirea uzinei au apărut lozinci: „Jos Hruşciov!” „Din Hruşciov să se facă salam!”

  Tot în acelaşi timp, în jurul uzinei (laolaltă cu orăşelul muncitoresc, ea se află la trei-patru kilometri de oraş, peste râul Tuzlov) au început să se concentreze trupele şi miliţia. Pe podul peste râul Tuzlov au fost aduse tancuri. De seara şi până dimineaţa, în oraş şi pe pod circulaţia a fost interzisă complet. În orăşelul muncitoresc agitaţia a continuat toată noaptea. În timpul nopţii au fost arestaţi şi transportaţi în clădirea miliţiei orăşeneşti circa treizeci de muncitori – „instigatorii”.

  În dimineaţa zilei de 2 iunie au intrat în grevă şi alte întreprinderi din oraş (dar nici pe departe toate). La NEVZ, în cadrul unui miting spontan, general, au hotărât să meargă în oraş cu o demonstraţie şi să ceara eliberarea muncitorilor arestaţi. Coloana (la început – doar vreo trei sute de oameni, teribil!), cu femei şi copii, cu portretele lui Lenin şi cu lozinci paşnice, a trecut pe pod, pe lângă tancuri, fără interdicţii, şi a urcat în oraş. Aici a început să crească, îngroşându-se cu cei curioşi, cu indivizi separaţi şi copii. Din loc în Loc, prin oraş, oamenii opreau camioane şi, din ele, ţineau discursuri. Tot oraşul clocotea. Manifestaţia celor de la NEVZ a pomit-o pe strada principală (Moskovskaia), o parte din demonstranţi a încercat să foiţeze uşile încuiate ale secţiei orăşeneşti a miliţiei, unde presupuneau că se află arestaţii lor. De acolo le-au răspuns cu focuri de revolver. Mai departe, strada dădea spre monumentul lui Leniu* şi, prin două alei mai înguste care ocoleau scuarul. – Spre comitetul orăşenesc de partid (fostul palat al atamanilor, unde a sfârşit Kaledin1). Toate străzile erau înţesate de oameni, iar aici în piaţă, era aglomeraţia cea mai mare. Mulţi copii s-au urcat în copacii din scuar pentru a vedea mai bine.

  Sediul comitetului orăşesnesc de partid era gol, autorităţile oraşului fugiseră la Rostov*. Înăuntru – geamuri sparte, hârtii împrăştiate pe duşumea, ca şi cum ar fi avut loc o retragere în timpul războiului civil. Vreo douăzeci de oameni, trecâud priii palat, au ieşit în balconul lung şi s-au adresat mulţimii cu discursuri dezordonate.

  Era în jurul orei unsprezece dimineaţa. Miliţie aproape că nu mai era în oraş, dar erau tot mai multe trupe. (Este foarte grăitor cum la cea dintâi uşoară sperietură autorităţile civile s-au ascuns în spatele armatei.) Soldaţii au ocupat poşta, postul de radio local şi banca. La ora asta tot Novocerkasskul era complet încercuit de trupe şi toate intrările şi ieşirile din oraş au fost închise. (Pentru această misiune au antrenat şi şcolile de ofiţeri din Rostov, o parte rămânând totuşi să patruleze prin Rostov.) Pe strada Moskovskaia, tot pe unde a trecut şi manifestaţia muncitorilor, tot înspre comitetul orăşenesc de partid, au început să se târască încet tancurile. Puştimea se căţăra pe ele şi le astupa vizoarele. Tancurile au tras câteva salve de tun cu obuze oarbe, şi de-a lungul străzii au zăngănit geamurile vitrinelor şi ferestrelor. Puştimea s-a împrăştiat, tancurile s-au târât mai departe.

  Şi studenţii? Căci Novocerkasskul este oraş studenţesc! Unde erau studenţii?. Studenţii Institutului politehnic şi de la alte institute, precum şi elevii de la câteva şcoli medii tehnice, au fost încuiaţi încă de dimineaţă în cămine şi în clădirile institutelor. Câtă perspicacitate din partea rectorilor! Dar de ce să nu spunem că nici studenţii nu se puteau lăuda cu prea mult spirit civic. Probabil, au fost chiar bucuroşi de acest pretext. Studenţii răzvrătiţi din Occidentul contemporan (sau cei din Rusia dinainte) n-ar fi putut fi opriţi de nişte lacăte la uşi.

  Înăuntrul sediului comitetului orăşenesc de partid s-a încins o încăierare, oratorii erau traşi unul câte unul spre interior, iar la balcon ieşeau tot mai mulţi militari. (Oare nu tot aşa, de la balconul direcţiei Steplag-ului, s-a

  *Basov, primul-secretar al comitetului regional de partid Rostov, al cărui nume, împreună cu numele generalului Pliev, comandantul districtului militar al Caucazului de Nord, va fi totuşi scris cândva deasupra locului unde s-a tras în mulţime, a venit în aceste ore la Novocerkassk, dar a