— Dacă ai venit cu o droşcă, ia-o cu dumneata şi du-o imediat la Mavriki Nikolaevici. Acum câteva clipe mi-a spus că nu mă poate suferi şi pleacă de la mine şi, bineînţeles, nu va accepta să se urce în trăsura mea.

  — Ehe! Într-adevăr, vrea să plece? Dar care să fie cauza? îl privi cam aiurit Piotr Stepanovici.

  — Şi-o fi dat seama cumva în această noapte că n-o iubesc deloc… Lucru pe care l-a ştiut de altfel întotdeauna.

  — Dar dumneata n-o iubeşti? zise Piotr Stepanovici cu un aer de mirare nemărginită. Apoi, dacă e aşa, de ce când a intrat ieri la dumneata ai reţinut-o, nu i-ai spus direct ca un om de onoare că n-o iubeşti? Nu e deloc cinstit din partea dumitale, şi apoi în ce lumină mizerabilă m-ai pus pe mine în faţa ei?

  Stavroghin izbucni în râs.

  — Râd de o maimuţă a mea, explică el imediat.

  — Aha! Ai ghicit că fac pe mucalitul, începu să râdă cu haz şi Piotr Stepanovici, ca să te înveselesc! Închipuieşte-ţi, chiar în clipa în care ai apărut aici, ieşind la mine, mi-am dat seama după expresia feţei dumitale că ai avut „ghinion”. Sau poate chiar un eşec complet, ai? Pariez, strigă el aproape înecându-se de haz, că toată noaptea aţi stat alături în sala aceasta pe scaune şi aţi discutat despre cine ştie ce sublimă nobleţe sufletească, pierzând în asemenea discuţii tot timpul preţios… Dar iartă-mă, iartă-mă; nu mă priveşte; încă de ieri eram sigur că totul se va termina la voi în modul cel mai stupid. Ţi-am adus-o numai ca să te mai distrezi şi să-ţi dovedesc că n-ai să te plictiseşti cu mine alături; de sute de ori îţi voi mai fi de folos în felul acesta; în general îmi place să le ofer oamenilor lucruri plăcute. Iar dacă acum n-ai nevoie de ea, ceea ce am scontat şi eu, şi tocmai de aceea am şi venit, atunci…

  — Şi zici că mi-ai adus-o numai cu gândul de a mă distra, de a-mi face plăcere?

  — Dar cum altfel?

  — Nu ca să mă faci să-mi omor nevasta?

  — Haida de, dar ce, ai omorât-o dumneata? Ce spirit tragic.

  — Totuna e, chiar dacă dumneata ai omorât-o.

  — Păi ce, am omorât-o eu? Îţi spun doar, n-am nici un amestec. Totuşi începi să mă îngrijorezi…

  — Continuă-ţi ideea, ai spus: „Dacă acum nu ai nevoie de dânsa, atunci…”.

  — Las-o în seama mea, bineînţeles! O mărit foarte bine cu Mavriki Nikolaevici, pe care, de altfel, nu l-am postat eu lângă gardul parcului, nu cumva să-ţi intre aşa ceva în cap. Să ştii însă că acum mi-e cam frică de el. Uite, spuneai de droşcă: am trecut pe lângă el în goana mare… Nu zău, te pomeneşti că are asupra lui şi revolver? … Bine că mi l-am luat şi eu pe al meu. Iată-l (scoase din buzunar revolverul, îl arătă şi imediat îl ascunse). L-am luat din cauză că drumul e destul de lung… Uite ce, aranjez eu totul într-o clipă: inimioara dumneaei acum cred că tânjeşte după Mavriki… În orice caz, ea îl regretă… Să ştii că începe întru câtva să-mi pară rău de dânsa! O duc la Mavriki şi imediat se va apuca să-l certe, inimă de femeie! Văd că iar râzi? Mă bucur că te-ai înveselit. Atunci, să mergem. Cum intru, îi spun despre Mavriki, iar despre ceilalţi… despre cei morţi… n-ar fi mai bine deocamdată să nu spun nimic? Oricum, află pe urmă.

  — Despre ce să afle? Cine a fost omorât? Ce-ai spus despre Mavriki Nikolaevici? deschise brusc uşa Liza.

  — Aha! Aţi ascultat la uşă?

  — Ce-ai spus chiar acum despre Mavriki Nikolaevici? A fost ucis?

  — A! Vasăzică, n-aţi auzit bine! Liniştiţi-vă, Mavriki Nikolaevici este viu şi sănătos şi vă puteţi convinge de acest lucru imediat, pentru că e chiar prin apropiere, stă lângă gardul parcului… şi mi se pare că a stat acolo toată noaptea; este ud leoarcă, în manta. M-a văzut venind încoace.

  — Nu este adevărat. Ai spus „omorât”… Cine a fost omorât? stărui dânsa cu un glas plin de neîncredere şi chin.

  — Au fost omorâţi numai soţia mea, fratele ei, Lebeadkin, şi servitoarea lor, zise ferm Stavroghin.

  Liza tresări şi se făcu palidă ca varul.

  — Un caz monstruos, ciudat, Lizaveta Nikolaevna, un caz de tâlhărie stupidă, cu scop de jaf, profitând de incendiu, se ambală imediat Piotr Stepanovici. E mâna tâlharului Fedka-Ocnaşul şi din cauza prostiei imbecilului de Lebeadkin, care le-a arătat tuturor că are asupra lui bani… Am venit tocmai ca să aduc această veste… Ca o lovitură de măciucă în cap. Stavroghin era cât pe-aci să cadă când i-am spus. Ne sfătuiam aici: să-ţi spunem dumitale acum sau nu.

  — Nikolai Vsevolodovici, e adevărat ceea ce spune el? abia reuşi să bâiguie Liza.

  — Nu este adevărat.

  — Cum nu este adevărat, tresări Piotr Stepanovici, ce înseamnă asta?!

  — Doamne, simt că înnebunesc, strigă Liza.

  — Dar nu vă daţi seama cel puţin că el este nebun în clipa aceasta! strigă din răsputeri Piotr Stepanovici. Oricum: i-a fost omorâtă nevasta. Vedeţi ce palid este… Că doar o noapte întreagă a stat cu dumneavoastră, nu v-a părăsit nici o clipă, cum să fie bănuit el?

  — Nikolai Vsevolodovici, spune-mi ca în faţa lui Dumnezeu, eşti vinovat sau nu, iar eu, îţi jur, voi crede în cuvântul dumitale ca în cel al Domnului şi voi merge cu dumneata până-n capătul pământului, o, voi merge! Voi merge ca o căţeluşă…

  — Dar de ce te chinuieşti, fiinţă nesăbuită! se înfurie Piotr Stepanovici. Lizaveta Nikolaevna, îţi jur, să mă faci piftie în piuliţă, el n-are nici o vină, dimpotrivă, e doborât cu adevărat şi aiurează, vedeţi doar. Nici un amestec, dar absolut nici un amestec, nici cu