dat dovadă de prostie. Ai procedat arbitrar. Iar asasinatul este opera lui Fedka, care a acţionat cu scop de jaf. Aţi auzit ce se zvoneşte prin oraş şi aţi dat crezare acestor zvonuri. V-aţi speriat. Stavroghin nu este atât de prost şi, drept dovadă, el a plecat la ora douăsprezece astăzi, după o întrevedere avută cu viceguvernatorul; dacă era la mijloc ceva, n-ar fi fost lăsat să plece la Petersburg ziua în amiaza-mare.

  — Dar noi nu susţinem că domnul Stavroghin a comis omorul personal, reluă veninos şi fără nici o jenă Liputin, se putea nici să nu ştie despre asta, aşa cum n-am ştiut nici noi; şi dumneata cunoşti prea bine faptul că eu n-am ştiut nimic, deşi, poftim, am intrat ca musca în lapte, ca berbecul în cazan.

  — Şi pe cine învinuieşti dumneata? îl privi sumbru Piotr Stepanovici.

  — Pe aceia care aveau nevoie să dea foc oraşelor.

  — Nenorocirea este că dumneata cauţi mereu să vorbeşti în cimilituri. De altfel, fă bine şi citeşte asta şi transmite-le şi celorlalţi, cu titlu de informare.

  Piotr Stepanovici scoase din buzunar scrisoarea anonimă a lui Lebeadkin adresată lui Lembke şi i-o înmână îngândurat vecinului; scrisoarea trecu cu repeziciune din mână în mână.

  — Este chiar de mâna lui Lebeadkin? interveni Şigaliov.

  — E scrisul lui, confirmară Liputin şi Tolkacenko (adică specialistul în problemele poporului).

  — V-am prezentat aceasta numai spre cunoştinţă şi numai fiindcă v-aţi arătat atât de sensibili la chestiunea Lebeadkin, repetă Piotr Stepanovici, luându-şi scrisoarea înapoi, aşadar, domnilor, un oarecare Fedka, cu totul din întâmplare, ne-a scutit de un om primejdios pentru noi. Iată ce înseamnă uneori întâmplarea! Este instructiv, nu-i aşa?

  Membrii schimbară priviri scurte.

  — Iar acum, domnilor, mi-a venit şi mie rândul să întreb, luă Piotr Stepanovici un aer grav. Daţi-mi voie să vă întreb cu ce scop v-aţi apucat să daţi foc oraşului fără o permisiune specială?

  — Asta-i bună! Dar ce, noi am dat foc oraşului? Fireşte, e cel mai uşor lucru, când n-ai încotro, să dai vina pe alţii!

  Se auziră proteste.

  — Înţeleg că aţi sărit peste cal, continuă cu îndârjire Piotr Stepanovici, dar asemenea lucruri nu se compară cu micile scandaluri cu Iulia Mihailovna. V-am adunat aici, domnilor, ca să vă explic în ce situaţie primejdioasă v-aţi pus voi singuri şi care este de natură să pericliteze multe altele, pe lângă faptul că vă ameninţă pe voi personal.

  — Dă-mi voie, iar noi tocmai intenţionam să protestăm contra ilegalităţii şi despotismului cu care a fost adoptată, fără consultarea prealabilă a tuturor membrilor, această măsură foarte gravă şi în acelaşi timp foarte ciudată, strigă aproape cu indignare Virghinski, care până atunci tăcuse tot timpul.

  — Prin urmare, negaţi? Eu însă afirm că focul l-aţi pus voi, numai voi şi nimeni altcineva. Domnilor, nu încercaţi să minţiţi, am informaţii precise. Prin acţiunea voastră de la sine putere aţi supus primejdiei chiar cauza comună. Voi nu sunteţi decât un nod al acelei reţele infinite de noduri şi sunteţi obligaţi a da ascultare oarbă centrului. Când colo, trei dintre voi i-au aţâţat pe cei de la fabrica Şpigulin să pună focul, neavând nici un fel de instrucţiuni în acest sens, şi incendiul a avut loc.

  — Cine sunt acei trei? Care trei dintre noi?

  — Acum trei zile, la ora patru dimineaţa, dumneata, Tolkacenko, l-ai îndemnat pe Fomka Zavialov în localul „Nezabudka”.

  — Dar bine, dădu acesta să sară din loc, n-am rostit decât un singur cuvânt, şi fără nici o intenţie, şi numai pentru faptul că în dimineaţa aceea el a fost bătut cu vărgile, dar imediat l-am lăsat în plata Domnului, văzând că este prea beat. Dacă nu-mi aminteai de acest lucru, l-aş fi uitat complet. Nu se naşte un foc, un incendiu mare, de la un simplu cuvânt rostit.

  — Semeni cu omul care s-ar mira că din cauza unei scântei micuţe a sărit în aer o întreagă fabrică de explozive.

  — I-am vorbit în şoaptă într-un colţ, la ureche, de unde ai putut să afli? se dumiri deodată Tolkacenko.

  — Eram acolo, ascuns sub masă. N-aveţi nici o grijă, domnilor, îmi sunt cunoscute toate mişcările voastre. Zâmbeşti cu perfidie, domnule Liputin? Dar eu ştiu, de pildă, că acum patru zile ai ciupit-o până la sânge pe soţia dumitale la miezul nopţii, în dormitorul vostru, înainte de a vă culca.

  Liputin păli rămânând cu gura căscată. (Ulterior s-a aflat că despre isprava lui Liputin Verhovenski ştia de la Agafia, servitoarea lui Liputin, căreia îi dădea bani, chiar de la început, ca să-l spioneze.)

  — Aş putea să fac o constatare? se ridică brusc Şigaliov.

  — Poftim.

  Şigaliov se aşeză şi se încordă:

  — Pe cât mi-a fost dat să înţeleg, de altfel nici nu s-ar putea să nu se înţeleagă, chiar dumneata personal la început, şi pe urmă încă o dată, într-o expunere foarte frumoasă, deşi cam prea teoretică, ai înfăţişat tabloul unei Ruşii acoperite de o reţea infinită de noduri. La rândul său fiecare dintre grupurile în acţiune, atrăgând prozeliţi şi dezvoltându-se prin infinite ramificaţii laterale, are sarcina printr-o propagandă sistematică demascatoare să submineze necontenit importanţa şi poziţia autorităţii locale, să provoace prin sate confuzii şi nedumeriri, să provoace scandaluri şi atitudini cinice, o lipsă de încredere totală în orice ar fi, o sete de mai bine şi, în sfârşit, recurgând la incendieri, ca un mijloc prin excelenţă în spiritul poporului, să arunce ţara, la un moment fixat, dacă este nevoie, chiar şi într-o stare de exasperare. Sunt sau nu cuvintele dumitale, pe care am căutat să le reproduc literalmente? Este sau nu este acesta programul dumitale de acţiune, comunicat nouă în calitate de împuternicit al comitetului central, dar necunoscut până acum nouă şi aproape fantezist pentru noi?

  — Aşa este, numai că te rog să n-o lungeşti atâta.

  — Oricine are dreptul să-şi spună cuvântul. Lăsându-ne să înţelegem că pe