În orice caz, el avusese timp să culeagă unele observaţii destul de neplăcute, deşi foarte preţioase, şi se pare că se cam speriase, fiind singur fără Varvara Petrovna. Îngrijorat, el frământa în gând bănuiala că despre el noul guvernator a şi fost informat ca despre un om primejdios. Aflase din izvoare sigure că unele dintre doamnele noastre intenţionau să înceteze vizitele lor la Varvara Petrovna. Iar despre soţia guvernatorului (care era aşteptată abia spre toamnă) se spunea că, deşi este cam mândră, e o aristocrată autentică şi nu o „oarecare nenorocită de Varvara Petrovna a noastră”. Nu se ştie de unde şi cum, dar toată lumea aflase cu lux de amănunte că soţia noului guvernator şi Varvara Petrovna avuseseră prilejul să se întâlnească cândva în cercurile înaltei societăţi, dar se despărţiseră cu animozitate, încât numai o simplă aluzie la doamna von Lembke producea asupra Varvarei Petrovna o impresie dureroasă. Înfăţişarea optimistă şi triumfătoare a Varvarei Petrovna, aerul de indiferenţă dispreţuitoare cu care ascultase aceste relatări despre părerile doamnelor şi despre tribulaţiile societăţii noastre avură darul de a-i reda lui Stepan Trofimovici curajul şi voioşia care-i lipseau. Cu un umor exuberant şi prevenitor se apucă el să-i descrie intrarea în oraş a noului guvernator.

  — Dumitale, excellente amie, fără îndoială că îţi este cunoscut, spunea el tărăgănând cu afectare graţioasă şi cochetă cuvintele, ce înseamnă un administrator rus, în general, şi ce înseamnă un administrator rus proaspăt promovat, adică nou-numit, nou-înscăunat… Ces interminables mots russes! … Nu cred să fi avut însă vreodată prilejul să cunoşti practic ce înseamnă frenezia administrativă şi ce reprezintă concret această chestie!

  — Frenezie administrativă? Ce e asta?

  — Adică, vous savez chez nous… En un mot, pune-l de pildă pe omul cel mai insignifiant să vândă nişte mizere bilete la un ghişeu de cale ferată şi de îndată această nulitate se va considera în drept să te privească cu un aer de Jupiter, când vei veni să-ţi cumperi un bilet, pour vous montrer son pouvoir. „Să ştii adicătelea cu cine ai de-a face…”, şi fenomenul acesta atinge la ei stadiul unui entuziasm administrativ… En un mot, am citit deunăzi, nu ştiu unde, că un paracliser dintr-o biserică de-a noastră din străinătate – mais c’est trčs curieux – ar fi dat literalmente afară din biserică o onorabilă familie engleză des dames charmantes înainte de a începe slujba postului mare, vous savez ces chants et le livre de Job…, numai sub pretextul că „străinii n-au ce căuta în bisericile ruseşti şi să vină numai în orele fixate în anunţ…”, făcând ca acele persoane să leşine… Paracliserul acesta fusese cuprins de un acces de frenezie administrativă et il a montré son pouvoir…

  — Fii mai scurt, dacă poţi, Stepan Trofimovici.

  — Domnul von Lembke a plecat acum în inspecţie prin gubernie. En un mot, acest Andrei Antonovici, deşi e un neamţ rus de credinţă ortodoxă şi chiar – să-i fac această concesie – un bărbat foarte frumos, ca de vreo patruzeci de ani…

  — De unde ai scos-o că e un bărbat frumos? Are ochi bulbucaţi ca de berbec.

  — Într-adevăr. Dar fac această concesie în favoarea părerii doamnelor noastre…

  — Să trecem la altceva, Stepan Trofimovici, te rog! Apropo, văd că porţi cravată roşie, de când asta?

  — Păi… numai astăzi…

  — Dar îţi respecţi programul de plimbări zilnice? Faci cei şase kilometri cum ţi-a fost prescris de medic?

  — Nu… nu întotdeauna.

  — Ştiam eu! M-am gândit la asta încă din Elveţia! strigă ea enervată. Acum va trebui să faci plimbări de câte zece verste, nu şase! Te-ai delăsat groaznic, groaz-nic! Că ai îmbătrânit e puţin spus, te-ai ramolit… Am rămas surprinsă când te-am văzut adineauri, deşi ţi-ai pus cravată roşie… Quelle idée, rouge! Continuă despre von Lembke, dacă într-adevăr ai ceva de spus, şi isprăveşte odată, te rog. Mă simt obosită.

  — En un mot, eu am vrut doar să spun că este unul dintre acei administratori care-şi încep cariera la vârsta de patruzeci de ani şi care până atunci lâncezesc într-un anonimat cenuşiu, ca deodată să răzbată în lume prin intermediul unei soţii achiziţionate pe neaşteptate sau prin cine ştie ce alte mijloace, nu mai puţin disperate… Adică el acum e plecat… şi vreau să spun deci că s-a găsit imediat cineva să-i şoptească în ambele urechi că aş fi un pervertitor al tineretului şi un propovăduitor al ateismului gubernial… Şi, bineînţeles, a început imediat să culeagă informaţii.

  — Este adevărat?

  — Bineînţeles că mi-am luat şi eu măsurile necesare. Iar când i s-a „raportat” despre dumneata, că de fapt dumneata „ai condus gubernia”, vous savez, dumnealui şi-a permis să spună că „aşa ceva nu se va mai întâmpla”.

  — Chiar aşa a spus?

  — Da, că „aşa ceva nu se va mai întâmpla” şi avec cette morgue… Pe Iulia Mihailovna, soţia dumnealui, vom avea plăcerea s-o vedem aici pe la sfârşitul lunii august, sosită direct de la Petersburg.

  — Din străinătate. M-am întâlnit cu ea acolo.

  — Vraiment?

  — La Paris şi în Elveţia. Este rudă cu Drozdovii.

  — Rudă? Ce coincidenţă extraordinară! Se spune că e vanitoasă şi… cu relaţii mari!

  — Prostii, nişte relaţii mizere! Până la vârsta de patruzeci şi cinci de ani a zăbovit ca fată mare fără nici o leţcaie, iar acum a reuşit să se mărite cu von Lembke al ei şi, bineînţeles, tot scopul ei – să-l scoată cât mai sus în lume. Amândoi sunt nişte intriganţi.

  — Se spune că e cu doi ani mai în vârstă decât dânsul?

  — Cu cinci. Maică-sa, la Moscova, şi-a făcut ferfeniţă poalele rochiei frecând-o de pragul meu; se milogea să participe la balurile mele pe când trăia încă Vsevolod Nikolaevici. Ba se întâmpla ca o seară întreagă să rămână singură într-un colţ fiindcă nimeni n-o invita la dans, cu toată aluniţa pe care şi-o lipea pe frunte, încât abia pe la ora trei, făcându-mi-se