— Şi totuşi nimeni n-a văzut denunţul lui, zise deodată cu hotărâre Şigaliov.

  — Denunţul l-am văzut eu, strigă Piotr Stepanovici, el există, şi toate discuţiile astea mi se par foarte stupide, domnilor!

  — Eu însă, se înfierbântă deodată Virghinski, eu protestez… şi protestez din toate puterile… Eu vreau… iată ce vreau eu: vreau ca, atunci când va veni el, să ieşim cu toţii şi, înconjurându-l, să-l întrebăm – dacă este adevărat, să-l facem să-şi regrete pasul şi dacă-şi dă cuvântul de onoare să-l lăsăm în pace. În orice caz, o judecată; să-l judecăm. Dar nu aşa, ascunzându-ne cu toţii şi apoi năpustindu-ne asupra lui.

  — Să rişti o cauză comună, pe simplul cuvânt de onoare, e culmea prostiei! Să mă ia dracu’, dar e stupid, domnilor, într-un astfel de moment! Şi ce rol vă asumaţi într-o clipă de primejdie?

  — Eu protestez, eu protestez, o ţinea întruna Virghinski.

  — Cel puţin nu zbiera, nu vom auzi semnalul. Şatov, domnilor… (Să mă ia dracu’, ce stupide mi se par toate astea într-un moment ca acesta!) V-am mai spus, Şatov e slavofil, adică unul dintre oamenii cei mai reduşi… deşi, dracu’ să mă ia, n-are nici o importanţă şi puţin îmi pasă! Mă derutaţi, domnilor! … Şatov, domnilor, a fost un om înrăit şi, întrucât făcea parte din societate, intenţiona sau nu intenţiona, voia sau nu voia, eu până la ultimul moment am sperat că poate fi folosit pentru cauza comună şi anume folosit tocmai pentru că e un om înrăit. L-am cruţat şi l-am păstrat, cu toate dispoziţiile absolut precise… l-am cruţat de o sută de ori mai mult decât merita! Şi totuşi a sfârşit prin a denunţa; ei, dar la dracu’, puţin îmi pasă! … Să vă văd acum pe careva încercând s-o şteargă! Niciunul dintre voi nu are dreptul să se eschiveze de la sarcină! Puteţi să vă pupaţi cu el dacă vreţi, dar să trădaţi pe cuvânt de onoare cauza comună n-aveţi nici un drept! Aşa poate proceda numai un porc de câine sau unul vândut guvernului!

  — Adică cine de aici e vândut guvernului? strecură iar Liputin.

  — Poate chiar dumneata. Mai bine ai tăcea, Liputin, vorbeşti ca să-ţi răceşti gura degeaba. Sunt vânduţi, domnilor, toţi aceia care se arată laşi în momentul primejdiei. De frică, se va găsi totdeauna vreun imbecil care în ultimul moment să fugă şi să strige: „Vă rog, iertaţi-mă, şi vi-i vând pe toţi!”. Dar să ştiţi, domnilor, că nici un fel de denunţ de aici încolo nu vă mai foloseşte. Chiar dacă or să vă scadă cu vreo două grade pedeapsa din punct de vedere juridic, tot Siberia vă aşteaptă şi afară de aceasta nu veţi scăpa şi de cealaltă sabie. Iar cealaltă sabie e mai ascuţită decât cea a guvernului.

  Piotr Stepanovici era furios şi-l cam lua gura pe dinainte. Şigaliov făcu ferm spre dânsul vreo trei paşi.

  — Începând de aseară am chibzuit mult, începu el cu multă siguranţă şi metodic, după obiceiul lui (şi, mi se pare, chiar de s-ar fi prăbuşit sub picioarele lui pământul, el nu şi-ar fi accentuat intonaţia şi n-ar fi schimbat nici o iotă din expunerea lui metodică), şi după ce am chibzuit temeinic, am hotărât că omorul proiectat nu este numai o pierdere de timp preţios, care s-ar putea folosi pentru chestiuni mai substanţiale şi mai apropiate de ţel, dar mai reprezintă şi acea deviere dăunătoare de la calea normală, care întotdeauna a prejudiciat cel mai mult cauzei şi pentru zeci de ani a îndepărtat realizarea succeselor, supunându-se influenţei unor oameni superficiali şi prin excelenţă politici, în loc să fie urmaţi socialiştii puri. Am venit aici numai şi numai ca să protestez împotriva acţiunii întreprinse şi ca să fiţi bine lămuriţi cu toţii, iar după aceea să mă retrag de la acest moment pe care dumneata nu ştiu de ce îl califici drept un moment de primejdie ce te paşte. Plec, dar nu de frica acestei primejdii şi nici dintr-un imbold sentimental faţă de Şatov, cu care n-am nici un chef să mă pup, ci numai pentru că toată treaba aceasta de la început şi până la sfârşit este absolut contrară programului meu. Cât despre posibilitatea denunţului şi eventualitatea de a intra în solda guvernului, în privinţa mea puteţi fi absolut liniştiţi: nici un denunţ nu voi face.

  Şigaliov le întoarse spatele şi porni.

  — Ei drăcie, se va întâlni cu ei şi-l va preveni pe Şatov! strigă Piotr Stepanovici scoţând revolverul din buzunar. Se auzi ţăcănitul trăgaciului ridicat.

  — Poţi fi sigur, se întoarse către el Şigaliov, că întâlnindu-l pe Şatov în drum voi schimba poate cu el un salut, dar n-am de gând să-l previn.

  — Dar ştii că s-ar putea s-o păţeşti pentru asta, domnule Fourier?

  — Îţi atrag atenţia că nu sunt Fourier. Confundându-mă cu acest molâu sentimental şi abstract, dumneata confirmi că manuscrisul meu, deşi s-a aflat în mâinile dumitale, nu-ţi este cunoscut deloc. Iar în ce priveşte răzbunarea dumitale, îţi voi spune că degeaba ai ridicat trăgaciul: în clipa de faţă nu-ţi convine deloc aşa ceva. Iar dacă te gândeşti la o ameninţare pentru mâine sau poimâine, afară de nişte griji peste măsură de plictisitoare, n-ai nimic de câştigat împuşcându-mă: chiar dacă mă omori, mai curând sau mai târziu tot va trebui să ajungi la sistemul meu. Adio.

  În clipa aceea, la vreo două sute de paşi de parc, dinspre heleşteu, se auzi un fluierat. Liputin răspunse imediat, potrivit înţelegerii din ajun, tot printr-un fluierat (în care scop, nefiind sigur de gura lui cam ştirbă, cumpărase în dimineaţa aceea din piaţă cu o copeică un signal de lut, jucărioară din acelea pentru copii). Erkel apucase pe drum să-l prevină pe Şatov că se vor schimba semnale cu fluierături, încât acesta nu avu nici o bănuială.

  — Nici o grijă, voi trece la