spasmodică, apăsându-şi capul în pieptul lui, încât nici Piotr Stepanovici, nici Tolkacenko, nici Liputin în primul moment nu reuşiră să facă nimic. Piotr Stepanovici striga, înjura, îl lovea cu pumnul în cap; în sfârşit, smulgându-se cumva din strânsoarea lui, scoase revolverul şi-l îndreptă drept spre gura căscată a lui Leamşin, care continua să zbiere şi pe care îl ţineau acum de mâini Tolkacenko, Erkel şi Liputin. Dar Leamşin continua să zbiere chiar cu revolverul în dreptul gurii. În cele din urmă Erkel, făcându-şi fularul boţ, i-l vârî cu dibăcie în gură şi în felul acesta zbieretele încetară. Între timp, Tolkacenko îi legase mâinile cu capătul rămas de frânghie.

  — E ceva foarte ciudat, zise Piotr Stepanovici cercetând cu o privire îngrijorată chipul nebunului.

  Părea uluit.

  — L-am crezut cu totul altfel, adăugă el îngândurat.

  Deocamdată îl lăsară lângă el pe Erkel. Trebuiau să se grăbească cu mortul: se produsese atâta gălăgie, răsunaseră atâtea zbierete, încât s-ar fi putut ca cineva să-i fi şi auzit. Tolkacenko şi Piotr Stepanovici ridicară felinarele şi apucară cadavrul de sub cap; Liputin şi Virghinski îl prinseră de picioare şi porniră spre heleşteu. Din cauza celor două pietroaie povara era grea, iar distanţa de parcurs, peste două sute de paşi. Mai voinic decât toţi era Tolkacenko. La un moment dat, el îi îndemnă pe ceilalţi să-şi potrivească pasul, dar nu-i răspunse nimeni şi merseră aşa, care cum pornise. Piotr Stepanovici era de partea dreaptă şi, aplecat mult, purta pe umărul său capul mortului, cu mâna stângă susţinând piatra. Întrucât Tolkacenko aproape jumătate din drum nu se dumiri să-l ajute la susţinerea pietrei, Piotr Stepanovici în cele din urmă ţipă la el, înjurându-l. Ţipătul veni pe neaşteptate şi singuratic; ceilalţi continuară drumul în tăcere şi numai în faţa heleşteului Virghinski, îndoindu-se sub greutatea poverii şi sleit parcă de putere, strigă deodată cu acelaşi glas ascuţit şi plângător:

  — Nu e asta, nu, nu, deloc nu e asta!

  Locul unde ajungea capătul acestui heleşteu destul de mare şi ultimul din parcul Skvoreşniki, la care îl aduseră pe cel ucis, era unul dintre cele mai pustii şi mai nefrecventate locuri din parc, mai ales în acest anotimp. La capătul acesta, lângă mal, apa era plină de ierburi. Lăsară jos felinarul, îi făcură vânt cadavrului legănându-l de câteva ori şi-l aruncară în apă. Se auzi un sunet surd şi prelung. Piotr Stepanovici ridică felinarul şi toţi se îmbulziră în spatele lui ca să vadă cum se duce la fund cadavrul; dar nu se văzu nimic: sub greutatea celor două pietroaie, cadavrul se afundase dintr-odată. Cercurile mari ce unduiau la suprafaţa apei se topiră repede. Treaba fusese făcută.

  — Domnilor, li se adresă tuturor Piotr Stepanovici, acum ne vom împrăştia. Fără îndoială, sunteţi cuprinşi de sentimentul unei mândrii libere, pe care v-o dă conştiinţa datoriei împlinite în mod liber. Dacă totuşi, din păcate, tulburarea împiedică naşterea unui asemenea sentiment, îl veţi trăi, fără îndoială, mâine, când va fi chiar o ruşine să nu-l aveţi. Izbucnirea scandalos de compromiţătoare a lui Leamşin înclin s-o consider drept un acces de delir, cu atât mai mult că el, după cum mi s-a spus încă de dimineaţă, se simţea cam bolnav. Iar dumitale, Virghinski, o clipă de liberă meditaţie îţi va demonstra că, având în vedere interesele superioare ale cauzei comune, nu se putea acţiona punându-se bază numai pe cuvânt de onoare, ci numai în felul în care am procedat. Consecinţele îţi vor dovedi că a existat un denunţ. Sunt dispus să uit exclamaţiile dumitale. Cât despre o eventuală primejdie, aşa ceva nu se prevede. Nimănui nu-i va veni în cap să-l bănuiască pe careva dintre noi, mai ales dacă veţi şti să vă purtaţi în mod corespunzător, încât esenţialul oricum depinde numai de voi şi de convingerea voastră deplină pe care, sper eu, o veţi găsi desigur chiar mâine. Tocmai de aceea v-aţi şi reunit într-o organizaţie separată şi liberă a unor oameni de acelaşi crez, cu aceleaşi concepţii, să vă ajutaţi unii pe alţii şi, dacă va fi cazul, şi să vegheaţi unul asupra celuilalt. Fiecare din voi este obligat să răspundă în faţa forului superior. Sunteţi chemaţi să înnoiţi o cauză anemiată şi pe cale să mucegăiască din cauza inactivităţii; să aveţi în faţa ochilor voştri întotdeauna imaginea aceasta pentru a rămâne oricând plini de vigoare. Paşii pe care urmează să-i faceţi deocamdată constau în a distruge: şi statul, şi morala lui. Vom rămâne numai noi, cei care ne-am pregătit pentru luarea puterii: pe cei deştepţi îi vom atrage la noi, pe cei proşti îi vom călări. Nu trebuie să vă jenaţi de acest lucru. Generaţia trebuie reeducată ca să devină demnă de libertate. Vor mai fi încă mii de cazuri Şatov. Ne vom organiza pentru a domina curentul; e o ruşine să nu întinzi mâna ca să iei în stăpânire ceea ce zace nefolosit şi cască gura la noi. Acum eu plec la Kirillov şi mâine vom avea acel document prin care el, înainte de a muri şi în chip de explicaţie faţă de autorităţi, va lua totul asupra sa. Nimic mai verosimil decât această combinaţie. În primul rând, el era în duşmănie cu Şatov; au stat împreună în America, încât au avut timp destul ca să se certe. Se ştie că Şatov şi-a schimbat convingerile; vasăzică, duşmănia lor izvorăşte din deosebiri de convingere, este deci de ordin principial, şi din teama unui denunţ, adică cea mai neiertătoare duşmănie. Acest lucru va apărea clar acolo, în biletul lui. În sfârşit, va fi menţionat şi faptul că în casa Filippov, în locuinţa lui, a stat ascuns Fedka. În felul acesta orice bănuială va fi îndepărtată de voi, pentru că aceste capete de berbeci vor fi complet derutate. Mâine, domnilor, nu ne vom mai revedea; plec pentru scurt timp în judeţ. Dar poimâine veţi primi comunicările mele. V-aş sfătui toată ziua de mâine să rămâneţi fiecare acasă. Acum vom porni de aici pe două drumuri diferite. Pe dumneata, Tolkacenko, te rog să te ocupi de Leamşin