1976 Martie. Din nou la Paris, cu prilejul premierei filmului realizat după O zi din viaţa lui Ivan Denisovici. După film, care s-a transmis la televiziune, Soljeniţân participă la o discuţie televizată.

  Călătoreşte în Spania. Presa spaniolă de stânga califică drept revoltătoare declaraţiile lui Soljeniţân referitoare la caracterul blând şi binefăcător al dictaturii lui Franco.

  Octombrie. Soljeniţân părăseşte Elveţia şi se stabileşte în SUA, statul Vermont, în vecinătatea orăşelului Cavendish. Continuă să lucreze la cărţile începute: volumul al treilea din Arhipelagul GULAG şi Roata roşie, „povestea tragică despre cum ruşii… Cu mina proprie şi-au distrus trecutul şi viitorul”.

  La Paris apare lucrarea lui Claude Lefort, Un homme en trop, reflexions sur l’Archipel de Goulag.

  Soljeniţân vizitează o serie de universităţi din SUA, care adăpostesc fonduri arhivistice ruseşti. Lucrează intens la Roata roşie: reface cartea întâi, August O Mie Nouă Sute Paisprezece, scrie următoarele două, Octombrie O Mie Nouă Sute Şaisprezece şi Martie O Mie Nouă Sute Şaptesprezece.

  1978 Mai. După o lungă tăcere, consimte să prezideze festivitatea de sfârşit de an de la Universitatea Harvard. Cu acest prilej adresează un avertisment solemn şi sever lumii occidentale, care a pus mai presus de toate „fericirea” şi s-a arătat oarbă faţă de alte culturi independente. Sămânţa răului 1 < rezidă, după opinia lui, în umanismul occidental etc.

  19 septembrie. La Paris are loc masa rotundă Ce înseamnă Soljeniţân pentru fiecare dintre noi? (organizată de publicaţia „Kontinent”). Au participat

  ; N Pierre Daix, Vladimir Maximov, Guy Lardreau, Georges Nivat, Paul Goma şi alţii. Intervenţiile participanţilor vor apărea în „Kontinent” Nr. 18, 1978, număr omagial, închinat lui Soljeniţân, cu prilejul celei de a şaizecea ’ aniversări.

  Decembrie. Apar la Paris, în limba rusă (YMCA-Press), primele două volume din ediţia de Opere complete (pregătite de Soljeniţân şi soţia lui la Cavendish), care conţin varianta „completă şi definitivă” a romanului În

  — ’.’ ’ cercul întâi.:. – – ’:’

  1979 Februarie. Apare un nou „supliment” la S-a luat viţelul în coarne cu stejarul. Soljeniţân răspunde la noile calomnii cu care îl împroaşcă + Moscova.

  Realizează un interviu pentru BBC. Îşi defineşte noua concepţie privind ’: revoluţia din februarie 1917: catastrofă, ai cărei principali autori sunt liberalii ruşi. Avertisment Occidentului că îşi pregăteşte un „februarie 1917” al său etc.

  Iulie. Apar volumele 3 şi 4 din ediţia de Opere complete (voi. 3: O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, Gospodăria Matrionei, Miniaturi, Palma dreaptă, O întâmplare în gara Kocetovka, Pentru binele cauzei, Zahar-Kalita, Păcat, Procesiune de Paşti; voi. 4: Pavilionul canceroşilor).

  Septembrie-noiembrie. Mulţi disidenţi din emigraţie îl acuză de fanatism fundamentalist a la Khomeini, pe care, bineînţeles, Soljeniţân nu-l lasă fără răspuns.

  1980 27 martie. Face o declaraţie în legătură cu arestarea preoţilor Gleb lakunin şi Dmitri Dudko.

  Atacurile împotriva „slăbiciunii” Occidentului stâraesc numeroase riposte, la care Soljeniţân răspunde cu contraatacuri zdrobitoare.

  Aprilie. Polemizează cu istorici americani, în special cu Richard Pipes, în revista „Foreign Affairs”.

  Continuă apariţia la YMCA-Press (în limba rusă) a ediţiei de Opere complete (voi. 5, 6, 7: Arhipelagul GULAG; voi. 8 conţine piesele compuse în memorie, în lagărul Ekibastuz: Ospăţul învingătorilor, Prizonierii, Republica muncii, Lumina din tine, Tancurile cunosc adevărul. Parazitul).

  La Paris, Corinne Marion publică lucrarea monografică Qui a peur de Soljenitxyne?

  1981 Printre emigranţi se înteţeşte polemica în jurul personalităţii lui Soljeniţân.

  Toate ziarele şi revistele emigranţilor ruşi (începând din 1980) publică articole despre sau împotriva lui Soljeniţân.^

  1982 * încheie lucrul la o nouă variantă a lui August O Mie Nouă Sute Paisprezece şi la Octombrie O Mie Nouă Sute Şaisprezece. Călătoreşte în Japonia şi Taiwan. Îi sfătuieşte pe japonezi să nu se lase ispitiţi şi să încheie înţelegeri cu guvernele Chinei şi URSS.

  La Paris apare lucrarea lui Emil Kogan Stâlpul de sare. Psihologia politică. A lui Soljeniţân.

  1983 10 mai. Alexandr Soljeniţân primeşte, la Londra, premiul Templeton „Pentru contribuţia la dezvoltarea conştiinţei religioase”.

  Continuă lucrul la Roata roşie, pe care scriitorul o defineşte ca „naraţiune în soroace măsurate”, şi o împarte în acte şi „noduri” (uzlî). Încheie Actul Întâi (Revoluţia) în trei „noduri” şi opt cărţi; începe publicarea la Editura YMCA-Press.

  Dovadă că nu a abandonat jurnalul literar, în numărul 139 al „Buletinului mişcării creştine ruse” (Paris) publică fragmentul intitulat Pluraliştii noştri, din volumul al doilea al Schiţelor din viaţa literară (voi. 1: S-a luat viţelul în coarne cu stejarul). Fragmentul constituie un atac la adresa adversarilor ideologici din emigraţia rusă şi a provocat un răspuns îndârjit din partea lui Andrei Siniavski. Soljeniţân demască „mitocanizarea istoriei ruse” şi „ura faţă de ortodoxie”.

  /noiembrie. Acordă un interviu lui Daniel Rondeau (care va fi publicat într-un număr din decembrie al ziarului „Liberation”). Cu acest prilej, scriitorul răspunde la o serie de întrebări legate de procesul de creaţie şi lucrul la epopeea Roata roşie, atingând pe parcurs şi o serie de probleme politice, estetice, de filosofie a istoriei, întrebat dacă nutreşte o cât de mică şi smintită speranţă de a se întoarce şi trăi ca om şi scriitor liber în Rusia, Soljeniţân răspunde:„…Dacă îmi va fi ursit să mai trăiesc o vreme, da, în pofida oricăror argumente logice, în pofida situaţiei reale teribile care există astăzi în Uniunea Sovietică şi în lume, am convingerea că am să mă întorc acolo, nu doar cărţile mele se vor întoarce, ci şi eu, viu, mă voi întoarce. Nu ştiu de ce cred că o să mor în patrie.”

  Almanahul revistei „Contemporanul” pe 1983 a fost dedicat laureaţilor Premiului Nobel pentru literatură din 1901 până în 1982 (autor Laurenţiu Ulici). Dintre cei şaptezeci şi nouă de scriitori antologaţi, doar Soljeniţân nu avea nici fotografie, nici referinţe critice, nici motivaţia juriului, nici fragment literar din operă. Din cele câteva rmduri biografice lipseau tocmai acele date care făcuseră din el cel mai acerb critic al regimului sovietic. Cauzele acestor omisiuni se deduc, fireşte, de la sine.

  1984 „Buletinul mişcării creştine ruse” publică