— Nu vreau să primesc de la dumneata în dar ore în plus, de altfel tu nici nu eşti în măsură să-mi dăruieşti… imbecilule!

  — Poftim? tresări Piotr Stepanovici, dar imediat se stăpâni. Ce susceptibilităţi! Nu cumva suntem furioşi? replică el cu acelaşi aer de superioritate jignitoare. În asemenea momente cred că e preferabil calmul. Mai bine să te consideri acum drept un Columb, să vezi în mine un şoarece şi să nu te simţi jignit. Încă de ieri ţi-am recomandat.

  — Nu vreau să văd în tine un şoarece.

  — Cum să consider asta, un compliment? Văd că şi ceaiul s-a răcit, vasăzică, totul e pe dos. Ehe, se petrec aici lucruri suspecte. Aha! Observ ceva acolo pe fereastră, pe farfurie (el se apropie de fereastră). Ia te uită, o găină fiartă, cu orez! … Şi nici nu te-ai atins măcar de ea! Înseamnă că ne aflăm într-o dispoziţie atât de proastă, încât până şi găina…

  — Am mâncat şi nu e treaba dumitale; taci!

  — O, bineînţeles, nu-i treaba mea. Dar n-aş putea spune că puţin îmi pasă; închipuieşte-ţi, n-am mâncat astăzi aproape deloc şi de aceea dacă găina aceasta, cum îmi închipui, nu-ţi mai face trebuinţă…?

  — Mănâncă, dacă poţi.

  — Mulţumesc, şi după aceea beau ceai.

  Piotr Stepanovici se instală repede la celălalt capăt al divanului şi cu o lăcomie extraordinară se apucă să devoreze găina; în acelaşi timp însă şi supraveghea clipă de clipă victima. Kirillov îl privea cu o scârbă mânioasă, nefiind în stare să-şi ia ochii aţintiţi asupra lui.

  — Şi totuşi, se nelinişti deodată Piotr Stepanovici, continuând să mănânce, să vorbim despre chestiunea noastră. Aşadar, nu dăm înapoi, nu e aşa? Dar biletul?

  — Am hotărât în noaptea aceasta că-mi este absolut egal. Îl scriu. Despre manifeste?

  — Da, şi despre manifeste. De altfel, ţi-l voi dicta. Doar îţi este absolut egal. Ar putea să te preocupe conţinutul biletului într-un asemenea moment?

  — Nu te priveşte.

  — Nu mă priveşte, bineînţeles. De altfel, numai câteva rânduri: că dumneata împreună cu Şatov aţi răspândit manifeste, ajutaţi de Fedka, care se ascundea în locuinţa dumitale. Acest din urmă punct despre Fedka şi locuinţa dumitale este foarte important, ba chiar cel mai important. Vezi, aşadar, că sunt absolut sincer cu dumneata.

  — Cu Şatov? De ce cu Şatov? În ruptul capului nu despre Şatov.

  — Ei asta e acum, ce-ţi pasă? Nu-i mai poţi face nici un rău acum!

  — I-a sosit nevasta. S-a trezit şi a trimis să-l caute la mine: unde este el?

  — A trimis să întrebe unde este el? Hm, nu e bine. Te pomeneşti că iar mai trimite; nimeni nu trebuie să ştie că mă aflu aici.

  Piotr Stepanovici se nelinişti.

  — Nu va afla, doarme acum; lângă ea e moaşa, Arina Virghinskaia.

  — Păi, tocmai că… şi nu va auzi, cum crezi? Ştii, ar fi mai bine să încui uşa de la intrare.

  — Nu va auzi nimic. Iar dacă vine Şatov, te ascund în camera de alături.

  — Şatov nu vine; vei scrie că v-aţi certat pentru trădare şi denunţ… în seara aceasta… şi că eşti cauza morţii lui.

  — E mort! strigă Kirillov sărind de pe divan.

  — Astă-seară la ora opt sau, mai bine zis, aseară pe la ora opt, pentru că acum e ora unu.

  — Tu l-ai ucis! Am prevăzut acest lucru încă de ieri!

  — Cum să nu prevezi? Uite, cu acest revolver (scoase revolverul, probabil ca să-l arate, dar nu-l mai vârî în buzunar, ci continuă să-l ţină în mâna dreaptă, rămânând astfel gata pentru orice eventualitate). Ce om ciudat eşti totuşi, Kirillov, ştiai doar că aşa urma să termine acest imbecil. Ce mai era de prevăzut? Ţi-am spus-o de câteva ori. Şatov se pregătea să denunţe: l-am urmărit; nu puteam lăsa lucrurile aşa. De altfel, şi dumneata ai primit instrucţiuni ca să-l supraveghezi; chiar dumneata mi-ai spus-o acum vreo trei săptămâni…

  — Taci! L-ai omorât pentru că la Geneva te-a scuipat între ochi!

  — Şi pentru asta şi pentru altceva. Pentru multe altele; deşi fără nici un fel de pornire. Ce rost are să sari? Ce sunt pozele astea? Oho! Aşa vasăzică! …

  El sări şi întinse ameninţător revolverul. Într-adevăr, Kirillov pusese mâna pe revolverul său de pe fereastră, pregătit şi încărcat încă de dimineaţă. Piotr Stepanovici luă poziţie ţintind în Kirillov. Celălalt râse cu răutate.

  — Mărturiseşte, ticălosule, că ai venit înarmat pentru că te voi împuşca… Dar nu te împuşc… deşi… deşi…

  Şi iar îşi îndreptă revolverul împotriva lui Piotr Stepanovici, ţintind şi nefiind parcă în stare să-şi refuze plăcerea de a-şi închipui cum l-ar fi împuşcat. Piotr Stepanovici, în aceeaşi poziţie, aşteptă, aşteptă până în ultima clipă, fără să apese pe trăgaci, riscând să primească primul glonţ în frunte; de la un „maniac” te puteai aştepta la orice. Dar „maniacul”, în cele din urmă, lăsă mâna în jos, sufocându-se şi tremurând, nefiind în stare să vorbească.

  — Ei, ne-am distrat şi ajunge, coborî mâna cu revolverul şi Piotr Stepanovici. Am ştiut eu că ţi-a venit cheful să te joci; să ştii însă că ai riscat: puteam să apăs pe trăgaci.

  Şi, destul de calm, se aşeză pe divan turnându-şi ceai, de altfel cu o mână puţin tremurătoare. Kirillov lăsă revolverul pe masă şi porni să se plimbe de colo până colo.

  — Nu voi scrie că l-am omorât pe Şatov şi… nu voi scrie nimic acum. Nu las nici un bilet!

  — Nu?

  — Nu.

  — Ce ticăloşie şi ce prostie! se înverzi de mânie Piotr Stepanovici. De altfel, o presimţeam. Să ştii că nu mă surprinde deloc. Cum vrei. Dacă aş putea să te