— Ba e foarte bine, boierule, aveţi dreptate, la Spasov la noi e foarte bine acum, şi Feodor Matveevici se va bucura mult.

  — Mon Dieu, mes amis, toate astea mi se par atât de neaşteptate.

  În sfârşit, se reîntoarse Sofia Matveevna. Dar se aşeză pe bancă, foarte tristă şi deprimată.

  — N-am noroc să ajung la Spasov, îi zise ea gazdei.

  — Cum, şi dumneavoastră mergeţi la Spasov? se învioră Stepan Trofimovici.

  Reieşi că o moşiereasă, Nadejda Egorovna Svetliţâna, îi spusese s-o aştepte la Hatovo promiţând s-o ducă până la Spasov, dar n-a mai venit.

  — Ce mă fac eu acum? repeta mereu Sofia Matveevna.

  — Mais, ma chčre et nouvelle amie, aţ putea să vă duc eu, în locul moşieresei, în satul acela, cum îi zice, pentru care am angajat o căruţă. Şi atunci mâine, chiar mâine pornim împreună la Spasov.

  — Dar dumneavoastră mergeţi tot la Spasov?

  — Mais que faire, et je suis enchanté! Vă voi lua cu dragă inimă până acolo; uite, dumnealor vor să mă ducă, şi i-am angajat… pe care din voi l-am angajat? se umplu brusc Stepan Trofimovici de dorinţa de a pleca la Spasov.

  Peste un sfert de oră ei se aşezau într-o brişcă, una cu coviltir; Stepan Trofimovici foarte voios şi mulţumit, iar Sofia Matveevna cu sacul ei şi cu un zâmbet recunoscător, lângă el. Anisim îi ajută să se urce.

  — Drum bun, boierule, se agita el cu multă râvnă în jurul briştii, nici nu ştiţi ce bucuroşi vor fi acolo de venirea dumneavoastră.

  — Adio, adio, dragul meu, adio.

  — Să mergeţi, boierule, la Feodor Matveevici…

  — Da, dragă prietene, da… la Feodor Petrovici… Aşadar, adio.

  II

  — Vedeţi, dragă prietenă, îmi daţi voie să mă consider prietenul dumneavoastră, n’est-ce pas? începu grăbit Stepan Trofimovici, de cum brişca se puse în mişcare. Să vedeţi, eu… J’aime le peuple, c’est indispensable, mais il me semble que je ne l’avais jamais vu de prčs. Stasie… cela va sans dâre qu’elle est aussi du peuple… mais le vrai peuple, adică adevăratul popor, cel de pe drumul mare, mi se pare că n-are altă treabă decât să ştie încotro merg… Dar să lăsăm nemulţumirile deoparte. Mi se pare că o cam iau razna, dar numai pentru că mă grăbesc.

  — Mi se pare că nu vă simţiţi bine, îl privi scrutător, dar cu respect, Sofia Matveevna.

  — Nu, nu, n-am decât să mă înfăşor mai bine; şi în general suflă un vânt cam rece, chiar foarte rece, dar să uităm asta. De fapt, eu altceva am vrut să spun. Chčre et incomparable amie, mi se pare că sunt aproape fericit şi de vină sunteţi dumneavoastră. Mie nu-mi convine să fiu fericit, pentru că sunt gata imediat să-mi iert toţi duşmanii…

  — Dar de ce, e chiar foarte bine.

  — Nu totdeauna, chčre innocente. L’Évangile… voyez-vous, désormais nous le pręcherons ensemble, ţi voi porni cu plăcere să vând frumoasele dumneavoastră cărţulii. Da, simt că aceasta ar fi o idee, quelque chose de trčs nouveau dans ce genre. Poporul este religios, c’est admis, dar el nu cunoaşte încă Evanghelia. Le voi face expuneri… Printr-o expunere orală se pot îndrepta unele erori din această remarcabilă carte, faţă de care eu, bineînţeles, sunt gata să am tot respectul. Voi fi de folos ţi pe drumul mare. Întotdeauna am fost de folos, întotdeauna le-am spus lor acest lucru et ŕ cette chčre ingrate… O, să-i iertăm, înainte de toate să-i iertăm pe toţi şi întotdeauna… să sperăm că ni se va ierta şi nouă. Da, pentru că toţi şi fiecare suntem vinovaţi unul faţă de celălalt. Toţi suntem vinovaţi! …

  — Ceea ce aţi binevoit a spune este foarte, foarte bine spus.

  — Da, da… Simt că vorbesc foarte bine. Le voi vorbi foarte bine; dar ce am vrut eu să spun, ceva foarte important? Mereu mă încurc şi uit… Îmi dai voie să nu mă despart de dumneata? Simt că privirea dumitale şi… mă surprinde chiar maniera dumitale: eşti simplă, îţi răstorni ceaşca cu fundul în sus pe farfurioară… cu această bucăţică oribilă de zahăr; dar ai ceva adorabil şi văd după trăsăturile dumitale… o, nu roşi şi nu te feri de mine ca bărbat. Chčre et incomparable, pour moi une femme c’est tout. Nu pot să trăiesc fără o femeie lângă mine, dar numai atât, să fie lângă mine… M-am încurcat groaznic, groaznic… nu sunt în stare să-mi aduc aminte ce am vrut să spun. O, e fericit acela căruia Dumnezeu mereu îi scoate în cale femeia, şi… şi eu cred că sunt întru câtva şi entuziasmat. Şi pe drumul cel mare există o mare idee! Iată, iată ce am vrut să spun despre această idee, acum mi-am adus aminte, mereu îmi scapă. Dar de ce ne poartă mai departe? Acolo era atât de bine, iar acum cela devient trop froid. Ŕ propos, j’ai en tout quarante roubles et voilŕ cet argent, ia-i, ia-i, eu nu mă pricep, îi voi pierde şi mi-i vor lua, şi… Mi se pare că mi-e somn: mi se învârte capul. Aşa se învârte, se învârte… O, ce bună eşti, cu ce mă înveleşti?

  — Aveţi probabil friguri şi v-am învelit cu pătura mea, în ce priveşte însă banii, eu…

  — O, pentru numele lui Dumnezeu, n’en parlons plus, parce que cela me fait mal, o, cât de bună eşti!

  Încetă brusc să vorbească şi aproape imediat adormi, cuprins de un somn neliniştit, cu fiori de febră. Drumul de ţară pe care străbătură cele şaptesprezece verste nu era deloc neted şi trăsura îi zdruncina groaznic. Stepan Trofimovici se trezea des, îşi ridica repede capul de pe pernuţa pe care i-o vârâse sub cap Sofia Matveevna, o prindea de mână şi întreba: „Eşti aici?”, ca şi cum se temea ca dânsa să nu-l părăsească. O asigura că i se arătase în vis