Cărăuşii se opriră în faţa unei izbe mari cu patru ferestre şi cu mai multe anexe locuite în curte. Trezindu-se, Stepan Trofimovici se grăbi să intre în casă şi pătrunse direct în odaia din fund, cea mai bună şi mai încăpătoare din toată casa. Chipul lui somnoros căpătă deodată un aer foarte preocupat. O lămuri imediat pe gazdă, o femeie voinică şi înaltă, de vreo patruzeci de ani, cu părul foarte negru şi aproape cu mustăţi, că închiriază întreaga cameră, şi că „cere să fie ţinută sub cheie şi nimeni să nu mai fie lăsat să intre, parce que nous avons ŕ parler. Oui, j’ai beaucoup ŕ vous dâre, chčre amie.

  — Plătesc, plătesc! dădu din mâini spre gazdă.

  Deşi arăta atât de grăbit, îşi mişca limba cu destulă greutate. Gazda îl asculta cu un aer posomorât, dar tăcu în semn de acceptare, în care de altfel se simţea o ameninţare ascunsă. El nu observă nimic din toate astea şi tot aşa de grăbit (se grăbea groaznic) îi ceru gazdei să plece imediat şi să servească cât mai repede masa de prânz, „fără nici o zăbavă”.

  Aici femeia cu mustăţi nu se mai stăpâni.

  — Nu sunteţi aici într-un han, domnule, nu servim masa călătorilor. Putem să vă aducem nişte raci fierţi sau un samovar, altceva n-avem nimic. Mâine vom avea peşte proaspăt.

  Dar Stepan Trofimovici îşi vântură braţele a mânie repetând cu nerăbdare: „Plătesc, numai cât mai repede, mai repede”. Hotărâră pentru masă o ciorbă de peşte şi găină friptă; gospodina anunţă că în tot satul nu se poate găsi o găină; de altfel, consimţi să plece în căutare, dar cu aerul că le face un mare serviciu.

  De îndată ce gazda ieşi, Stepan Trofimovici se aşeză într-o clipă pe divan şi o invită lângă el şi pe Sofia Matveevna. În cameră se aflau o canapea şi nişte fotolii în cea mai deplorabilă stare. În general toată odaia aceasta destul de încăpătoare (cu o despărţitură într-un colţ, unde se afla patul), cu nişte tapete galbene vechi şi sfâşiate, cu litografii îngrozitoare pe teme mitologice pe pereţi, cu un lung şir de icoane şi triptice bătute în alamă în colţul de onoare, cu tot mobilierul adunat la întâmplare şi cu un aspect foarte ciudat, înfăţişa un amestec jalnic de elemente orăşeneşti şi tipic ţărăneşti. Dar el nici nu se uita la toate astea, nu aruncă măcar o privire spre lacul imens, al cărui mal era numai la vreo treizeci de paşi de izbă.

  — În sfârşit, suntem doar noi, şi nici nu-i vom lăsa pe alţii să intre! Vreau să-ţi povestesc totul, totul chiar de la început.

  Sofia Matveevna, îngrijorată la culme, îl opri:

  — Ştiţi, Stepan Trofimovici…

  — Comment, vous savez déjŕ mon nom? zâmbi el fericit.

  — L-am auzit pronunţat adineauri de Anisim Ivanovici, când aţi stat de vorbă cu dânsul. Iată ce aş îndrăzni să vă spun…

  Şi începu să-i şoptească grăbit, uitându-se mereu spre uşa închisă, ca să nu audă nimeni, că în satul acesta nu e bine. Toţi ţăranii de aici, deşi sunt pescari, se ocupă mai mult cu găzduirea călătorilor contra plată, luând de la ei cât vor. Satul nu se află pe un drum de mare circulaţie, ci cam într-o parte; dar călătorii vin pentru că aici se opreşte vaporul şi când se întâmplă să nu vină vaporul, din cauza timpului rău, atunci se adună în câteva zile multă lume şi toate izbele din sat sunt pline, iar gazdele atâta aşteaptă: pentru cel mai mic lucru cer preţuri întreite, iar stăpânul casei acesteia este un om îngâmfat şi jecmănitor, pentru că trece prin partea locului drept cel mai bogat; are un năvod care costă nu mai puţin de o mie de ruble.

  Stepan Trofimovici se uita la Sofia Matveevna cu câtă aprindere vorbea despre aceste lucruri şi o expresie de reproş i se arătă pe faţă; de câteva ori schiţă un gest ca s-o oprească. Dar ea stărui şi îşi spuse gândul din care se putea înţelege că a mai fost pe aici vara cu „o doamnă foarte nobilă” din oraş şi au trebuit să rămână peste noapte până la sosirea vaporului care a întârziat două zile şi că a păţit atâtea, încât se îngrozea chiar amintindu-şi.

  — Iată, dumneavoastră, Stepan Trofimovici, aţi cerut această cameră numai pentru dumneavoastră… V-o spun, ca să vă previn… Dincolo, în cealaltă încăpere, s-au adunat alţi călători, un om mai în vârstă şi un om tânăr, o doamnă cu copii, iar mâine în toată casa se va aduna lume multă până la ora două, deoarece vaporul, care de două zile este aşteptat, vine sigur mâine. Pentru o cameră separată şi pentru masa pe care aţi comandat-o şi pentru faptul că ceilalţi călători au fost lăsaţi la înghesuială, ei vor pretinde atâta, încât nici prin capitale nu există asemenea preţuri… Dar el suferea, suferea în modul cel mai sincer.

  — Assez, mon enfant, te implor; nous avons notre argent, et aprčs, et aprčs le bon Dieu. Mă şi surprinde că dumneata cu vederile dumitale superioare… Assez, assez, vous me tourmentez, zise el nervos: în faţa noastră e tot viitorul, iar dumneata… dumneata mă sperii cu ce ni se poate întâmpla în acest viitor.

  Imediat se apucă să-şi povestească toată istoria, şi cu atâta grabă, încât de la început nici nu se înţelese nimic din ce spunea. Expunerea aceasta ţinu destul de mult. Se servi ciorba de peşte, se servi găina friptă, li se aduse la urmă şi samovarul, el tot mai vorbea… Toată istorisirea lui suna cam bizar şi bolnăvicios; de altfel, şi arăta realmente bolnav. Era o încordare bruscă şi intensă a forţelor sale intelectuale, după care, desigur, şi acest lucru îl prevedea Sofia Matveevna în tot timpul povestirii, ar fi urmat inevitabil o depresie profundă cu o scădere extraordinară