class="p1">  Chiar în ultimele zile ale lunii august se reîntoarseră în ţară, în sfârşit, şi Drozdovii. Apariţia acestora, care fu urmată îndată de aceea atât de aşteptată a rudei lor, soţia noului guvernator, stârni senzaţie în societatea noastră. Dar despre toate aceste evenimente interesante voi vorbi mai târziu; acum mă voi mărgini numai la faptul că Praskovia Ivanovna îi aduse plocon Varvarei Petrovna, care o aştepta cu atâta nerăbdare, o enigmă de dezlegat, dintre cele mai îngrijorătoare: Nicolas îi părăsise încă de la începutul lunii iulie şi, întâlnindu-l în valea Rinului pe contele K., plecase împreună cu el şi cu familia lui la Petersburg. (N. B. Toate cele trei fiice ale contelui erau la vârsta măritişului.)

  — De la Lizaveta, dată fiind mândria şi îndărătnicia ei, n-am putut afla nimic, încheie Praskovia Ivanovna, dar am văzut cu ochii mei că între ea şi Nikolai Vsevolodovici s-a întâmplat ceva. Nu-mi dau seama de cauze, dar mi se pare că va trebui chiar dumneata, buna mea prietenă Varvara Petrovna, s-o întrebi despre aceste cauze pe Daria Pavlovna a dumitale. După părerea mea, Liza se simte ofensată. Sunt nespus de bucuroasă că ţi-am adus-o în sfârşit pe favorita dumitale şi ţi-o predau, cum s-ar zice, din mână în mână şi cu asta m-am descotorosit de o povară.

  Aceste cuvinte perfide fuseseră rostite pe un ton destul de iritat. Era limpede că „femeia aceasta fleşcăită” le pregătise dinainte, savurând anticipat efectul pe care-l vor produce. Dar pe Varvara Petrovna n-o puteai surprinde cu vorbe enigmatice şi efecte sentimentale. Drept urmare, ceru imediat cât mai precise şi complete explicaţii. Praskovia Ivanovna coborî de îndată tonul şi isprăvi chiar prin a izbucni în lacrimi, pusă pe cele mai prieteneşti efuziuni. Această doamnă irascibilă, dar şi sentimentală, aidoma lui Stepan Trofimovici, ducea necontenit dorul unei prietenii adevărate şi plângerea ei principală împotriva Lizavetei Nikolaevna consta tocmai în faptul că „fiică-sa nu vrea să-i fie prietenă”.

  Şi totuşi, din noianul de explicaţii şi efuziuni nu se putu înţelege decât un singur lucru: că într-adevăr între Liza şi Nicolas intervenise o neînţelegere, dar de ce natură era această neînţelegere Praskovia Ivanovna, în mod evident, nu reuşise să-şi dea exact seama. Iar în ce o priveşte pe Daria Pavlovna, nu numai că renunţase la sfârşit la toate acuzaţiile împotriva ei, dar o şi rugase insistent pe Varvara Petrovna să nu dea cuvintelor sale anterioare nici o importanţă, pentru că le spusese într-un moment de „enervare”, într-un cuvânt, totul apărea foarte confuz, ba şi destul de suspect. După cele relatate de ea, neînţelegerea s-ar fi iscat din cauza „firii îndărătnice şi zeflemitoare” a Lizei; „iar Nikolai Vsevolodovici, om mândru cum era, deşi îndrăgostit, n-a putut suporta aceste zeflemeli şi i-a răspuns tot prin zeflemeli”.

  — Curând după aceea am cunoscut noi un tânăr, se pare că nepot al „profesorului” dumitale, de fapt poartă acelaşi nume…

  — Fiu, nu nepot, o corijă Varvara Petrovna. Praskovia Ivanovna nu izbutise niciodată să reţină exact numele lui Stepan Trofimovici şi prefera să-i spună „profesorul”.

  — Fiu să fie, cu atât mai bine, deşi îmi este absolut egal. Un tânăr obişnuit, foarte vioi şi degajat, dar nimic mai mult. Ei bine, eu cred că aici Liza nu prea a procedat frumos, atrăgându-l pe acest tânăr, ca să-i aţâţe gelozia lui Nikolai Vsevolodovici. Dar nici nu prea înclin s-o condamn pentru aceasta: tertipuri de fată, mă rog, foarte fireşti şi chiar amuzante. În schimb, Nikolai Vsevolodovici, în loc să se aprindă puţin de gelozie, dimpotrivă, s-a şi împrietenit cu acest tânăr, ca şi cum n-ar fi observat nimic sau i-ar fi fost absolut indiferent. Pentru Liza a fost de-ajuns. Tânărul a plecat curând (nu ştiu unde se grăbea), iar Liza a profitat de orice prilej ca să-şi arate nemulţumirea faţă de Nikolai Vsevolodovici. Băgând de seamă că el mai stă uneori de vorbă cu Daşa, a început să se înfurie şi de atunci n-am mai avut nici eu viaţă liniştită, prietenă dragă. Doctorii mi-au interzis orice enervare şi mult lăudatul ghiol al lor m-a scârbit teribil, încât m-au apucat durerile de dinţi şi crizele de reumatism. Chiar în presă scria că Lacul Geneva provoacă dureri de dinţi; cică are această proprietate. Deodată Nikolai Vsevolodovici primeşte din partea contesei o scrisoare şi imediat pleacă de la noi, chiar a doua zi. De altfel, şi-au luat rămas-bun prieteneşte şi Liza, conducându-l, părea foarte veselă, fluşturatică şi râdea în hohote. Dar să ştii că toate acestea au fost numai o poză. După plecarea lui a devenit îngândurată, nu i-a mai pomenit niciodată numele, interzicându-mi şi mie să-i vorbesc despre dânsul. Te-aş sfătui mai bine, dragă Varvara Petrovna, ca deocamdată să nu atingi cu Liza tema aceasta, mă tem să nu dăuneze chestiunii noastre. Văzându-te însă că taci, va deschide ea prima vorba şi atunci vei afla mai bine. Părerea mea este că se vor împăca, dacă bineînţeles Nikolai Vsevolodovici se va ţine de cuvântul dat că o să se întoarcă aici fără întârziere.

  — Îi voi scrie imediat. Dacă toate se reduc la ceea ce mi-ai spus, nu poate fi vorba decât de o mică neînţelegere; prostii! De altfel, şi pe Daria o cunosc prea bine; şi astea-s prostii.

  — Cât despre Daşenka, mărturisesc, sunt vinovată. N-au fost decât nişte convorbiri obişnuite, şi acelea în auzul tuturor. De fapt, prea mă indispuseseră toate astea, draga mea. De altfel, şi Liza, am văzut eu, a început după aceea să-i vorbească Daşei cu aceeaşi prietenie ca şi înainte…

  În aceeaşi zi, Varvara Petrovna îi scrise lui Nicolas implorându-l să vină acasă măcar cu o lună înainte de termenul fixat de el. Şi totuşi ceva rămăsese pentru ea cam neclar şi necunoscut. Se gândi la asta toată seara şi toată noaptea. Punctul de vedere al „Praskoviei” i se părea prea naiv şi sentimental., Praskovia a fost toată viaţa ei o sentimentală, încă din anii pensionului, medita ea, nu este Nicolas omul care să fugă de zeflemelile unei fetişcane. Trebuie să fie o altă cauză,