dacă a intervenit o asemenea neînţelegere. Ofiţerul acesta este totuşi prezent aici, l-au adus cu ei şi s-a instalat în casa lor în calitate de rudă. De altfel, şi în ce o priveşte pe Daria, cam prea repede şi-a recunoscut Praskovia bănuiala neîntemeiată: fără îndoială că ar mai fi avut ea ceva de spus, dacă ar fi vrut s-o facă până la capăt…”

  A doua zi dimineaţa, Varvara Petrovna avea gata proiectul ei de a lămuri cel puţin una dintre nedumeririle ivite – un proiect remarcabil prin natura lui neaşteptată. Ce s-o fi petrecut în inima ei când l-a făurit? E greu de spus; de altfel, nici nu mă încumet să descifrez anticipat toate contradicţiile din care fusese ticluit. Ca un cronicar, mă voi mărgini doar să expun evenimentele exact aşa cum s-au produs, iar eu n-am nici o vină dacă acestea vor părea neverosimile. Şi totuşi trebuie să atest încă o dată că spre ziuă nu mai rămăsese în mintea ei nici o bănuială în ceea ce o privea pe Daşa. De altfel, o asemenea bănuială nici nu apucase să se înfiripe chiar de la început; avea prea mare încredere în Daşa. Pe de altă parte, nici nu putea admite gândul că Nicolas al ei ar fi putut să se îndrăgostească de… „Daria” ei. Aşadar, în dimineaţa următoare, când Daria Pavlovna turna ceai la masă, Varvara Petrovna o urmări cu privirea atentă îndelung şi poate pentru a douăzecea oară începând de ieri îşi spuse cu toată convingerea:

  — Prostii!

  Ceea ce îi reţinuse întru câtva atenţia era înfăţişarea cam obosită a Daşei şi starea ei oarecum mai apatică, mai potolită decât până atunci. După ceai, potrivit obiceiului statornicit o dată pentru totdeauna, se aşezară amândouă la brodat. Varvara Petrovna porunci să-i facă un raport detaliat asupra impresiilor ei din străinătate, mai ales despre peisaj, locuitori, oraşe, obiceiuri, arta localnicilor, industrie, adică să spună tot ce apucase să observe. Nici o întrebare despre familia Drozdov şi despre viaţa ei în această familie. Daşa, care şedea lângă dânsa la măsuţa de lucru şi o ajuta să brodeze, povestea de mai bine de o jumătate de oră, cu glasul ei puţin scăzut, egal şi monoton.

  — Daria, o întrerupse brusc Varvara Petrovna, n-ai nimic mai deosebit de spus, un secret pe care ai fi vrut să mi-l împărtăşeşti?

  — Nu, nimic, răspunse Daşa după un pic de gândire şi o privi pe Varvara Petrovna cu ochii ei senini.

  — Ceva care să-ţi stea pe suflet, pe inimă, pe conştiinţă?

  — Nimic, repetă Daşa cu o fermitate aproape ursuză.

  — Întocmai aşa am crezut şi eu! Să ştii, Daria, că în privinţa ta n-aş putea avea nici o îndoială. Acum stai şi ascultă. Treci pe scaunul acesta, aşază-te în faţa mea, vreau să te văd în plină lumină. Aşa. Ascultă, vrei să te măriţi?

  Daşa îi răspunse cu o privire lungă, întrebătoare, de altfel nu prea mirată.

  — Stai şi ascultă. În primul rând, există o diferenţă de vârstă şi încă foarte mare; dar tu ştii mai bine decât oricine altcineva că este o mare prostie. Tu eşti fată cu scaun la cap şi în viaţa ta nu trebuie să intervină nici o greşeală. E drept că el este încă un bărbat frumos… Într-un cuvânt, Stepan Trofimovici, pe care l-ai stimat întotdeauna. Ei, ce zici?

  Daşa o privi cu o expresie şi mai întrebătoare şi de data aceasta nu numai cu mirare, dar şi roşindu-se.

  — Stai şi ascultă; nu te grăbi! Cu toate că ai o sumă frumuşică, potrivit testamentului meu, dar după ce mor ce se întâmplă cu tine, fie chiar şi având bani? Te vor înşela, îţi vor lua banii şi vei fi pierdută; dar aşa, ca nevasta unui om celebru, e altceva. Să vedem acum chestiunea asta şi din alt punct de vedere: să zicem că mor eu acum, cu toate că i-am asigurat existenţa, ce se va întâmpla cu el? Iar în tine am o mare nădejde. Aşteaptă, n-am spus totul: el este uşuratic, nedescurcăreţ, aspru, egoist, are nişte deprinderi meschine, dar tu trebuie să ştii să-l preţuieşti, fie numai şi pentru faptul că alţii sunt şi mai răi decât el. Doar nu vreau să te mărit cu cine ştie ce ticălos, să nu care cumva să te gândeşti la aşa ceva! Dar mai ales va trebui să-l preţuieşti pentru că te-am rugat eu, o repezi ea, brusc enervată, auzi! Ce te încăpăţânezi?

  Daşa continua să tacă şi să asculte.

  — Stai, aşteaptă. El e ca o muiere, dar cu atât mai bine pentru tine. De altfel, o muiere jalnică; nici nu s-ar cădea să-l iubească o femeie. Şi totuşi merită să fie iubit pentru faptul că e complet lipsit de apărare şi tu să-l iubeşti pentru asta, pricepi ce vreau să-ţi spun? Pricepi?

  Daşa dădu din cap afirmativ.

  — Am ştiut eu, la mai puţin nici nu m-am aşteptat din partea ta. El te va iubi pentru că trebuie, trebuie să te iubească, va trebui să te adore! ţipă cam enervată Varvara Petrovna. De altfel, şi fără nici o îndatorire, el se va îndrăgosti de tine, îl cunosc prea bine. Şi apoi, voi fi şi eu în preajma voastră. Nici o grijă, voi fi prezentă mereu. Va încerca probabil să se plângă de tine, să te bârfească, va şuşoti despre tine cu primul venit, se va tângui, veşnic se tânguie; îţi va trimite scrisori din camera vecină, şi uneori câte două pe zi, dar fără tine nu va fi în stare să trăiască, şi ăsta e esenţialul. Să-l faci să te asculte; de n-o să ştii s-o faci, vei fi o proastă. Va striga că vrea să se spânzure, te va ameninţa, să nu-l crezi; nu vor fi decât prostii! Să nu crezi şi totuşi să fii cu ochii în patru, ar putea la un moment dat s-o şi facă, ceasul rău; cu de-alde el se poate întâmpla şi aşa ceva;