nu fiindcă e om tare, ci din slăbiciune s-ar spânzura; de aceea să nu întinzi coarda până la ultima limită, şi asta este cel mai important principiu într-o căsătorie. Nu uita de asemenea că este un poet. Ascultă, Daria: nu există fericire mai mare decât să te jertfeşti. Şi afară de asta îmi vei face şi mie o mare plăcere, ceea ce contează foarte mult. Să nu-ţi închipui cumva că am luat-o razna din prostie; îmi dau seama de ceea ce vorbesc. Eu sunt o egoistă. Fii şi tu egoistă. Doar nu te silesc; eşti liberă să hotărăşti după voia ta; cum o să spui, aşa o să fie. Ei, ce te-ai aşezat, spune şi tu ceva!

  — Mie îmi este egal, Varvara Petrovna, dacă trebuie neapărat să mă mărit, rosti ferm Daşa.

  — Neapărat? La ce faci aluzie? zise Varvara Petrovna şi o privi ţintă.

  Daşa tăcea împungând cu acul în canava.

  — Cu toate că eşti deşteaptă, uite că ai spus o prostie. Este adevărat că m-am gândit să te mărit neapărat acum, dar nu din cauză că ar fi negreşit o mare nevoie, ci fiindcă aşa mi-a trăsnit mie, şi neapărat cu Stepan Trofimovici. Dacă n-ar fi fost Stepan Trofimovici, nici nu m-aş fi gândit să te mărit, cu toate că ai împlinit douăzeci de ani… Ei?

  — Cum doriţi dumneavoastră, Varvara Petrovna.

  — Vasăzică eşti de acord! Stai şi ascultă. Ce te grăbeşti, n-am terminat încă: potrivit testamentului îţi las cincisprezece mii de ruble. Ţi-i dau imediat după cununie, din care opt mii îi dai lui, adică nu lui în mână, ci mie. El are o datorie de opt mii de ruble; eu am să-i acopăr datoria, dar el trebuie să ştie că din banii tăi. Şapte mii îţi vor rămâne în mână, dar să nu-i dai nici o rublă sub nici un motiv. Să nu-i plăteşti niciodată datoriile. Dacă plăteşti o singură dată – n-o să contenească să le facă. De altfel, eu am să fiu mereu în preajma voastră. Anual veţi primi de la mine câte o mie două sute de ruble pentru întreţinere, iar pentru nevoi mai urgente o mie cinci sute, pe lângă locuinţă şi masă, care vor veni tot din partea mea, ca şi până acum; numai servitoarea să v-o angajaţi voi. Subsidiile anuale le vei primi global, ţi le voi înmâna eu personal. Dar fii şi tu bună la inimă: uneori dă-i şi lui câte o sumă pentru diferite cheltuieli, îngăduie-le şi prietenilor lui să-l viziteze o dată pe săptămână, dacă încearcă să-i aducă mai des, dă-i afară. După cum îţi spun însă, eu voi fi aici. Această subvenţie nu va înceta nici dacă mor eu şi vei continua s-o primeşti până la moartea lui, mă auzi, numai până la moartea lui, pentru că e de fapt o subvenţie pe care o dau pentru el, nu pentru tine. Iar tu vei primi, în afară de cele şapte mii de ruble, care îţi vor rămâne neatinse, dacă vei fi fată deşteaptă, opt mii prin testament. Şi mai mult nu vei căpăta nimic, asta ţi-o spun ca să ştii. Ei, ce spui, consimţi? Dar îmi răspunzi odată ceva sau nu?

  — V-am şi spus, Varvara Petrovna.

  — Nu uita că eşti liberă să faci cum vrei, cum o să spui tu, aşa o să fie.

  — Aş avea doar o întrebare, Varvara Petrovna. Dar Stepan Trofimovici v-a spus ceva în această privinţă?

  — Nimic. Nu mi-a spus încă nimic şi nici nu ştie, dar… Îţi va vorbi şi el, chiar acum!

  Varvara Petrovna sări repede din loc şi îşi puse pe umeri şalul negru. Daşa se împurpură iar la chip, urmărind-o cu o privire întrebătoare. Varvara Petrovna se întoarse deodată brusc spre ea, cu faţa roşie de mânie.

  — Eşti o proastă, se năpusti ea spre Daşa ca un uliu, o proastă nerecunoscătoare! Ce-ţi trece prin gând? Nu cumva îţi închipui că voi îngădui să fii compromisă măcar atâtica! În genunchi se va târî în faţa ta, rugându-te; el trebuie să moară de fericire, iată cum vor fi aranjate lucrurile! Ştii doar că n-o să las să fii jignită! Ori îţi închipui cumva că se va lăcomi la banii tăi, la aceste opt mii de ruble, iar eu încerc acuma să te vând? Eşti o proastă, o proastă, toate sunteţi nişte proaste nerecunoscătoare! Dă-mi umbrela!

  Şi porni ca o furie pe jos pe trotuarul umed de cărămidă şi pe potecile aşternute cu scânduri spre pavilionul lui Stepan Trofimovici.

  VII.

  Este adevărat că n-ar fi lăsat-o pe Daria să fie nedreptăţită sau jignită; dimpotrivă, mai ales acum, ea se considera binefăcătoarea ei. Indignarea cea mai nobilă şi ireproşabilă i se aprinse în suflet când, punându-şi şalul pe umeri, surprinse îndreptată asupră-i privirea neîncrezătoare şi jenată a pupilei sale. O iubea sincer încă de pe când era fetiţă. Pe bună dreptate zisese Praskovia Ivanovna referindu-se la ea: „favorita dumitale”. De mult încă hotărâse Varvara Petrovna că „Daria are un cu totul altfel de caracter decât fratele ei” (adică Ivan Şatov); că este blândă şi cuminte, capabilă de un mare sacrificiu, se distinge printr-un devotament deosebit, e extrem de modestă şi foarte raţională şi, mai ales, ştie să fie recunoscătoare. Până în prezent, probabil, Daşa îndreptăţise toate aşteptările ei. „În viaţa acestei fiinţe nu vor exista greşeli”, spusese Varvara Petrovna când fetiţa împlinea doisprezece ani, şi întrucât avea însuşirea de a se ataşa cu încăpăţânare şi pasiune de orice vis care o captiva, de orice iniţiativă nouă a ei, de orice gând care i se părea luminos, hotărâse îndată s-o crească pe Daşa ca pe propria ei fiică. De la început pusese pentru ea deoparte un capital şi adusese în casă o guvernantă, pe miss Creegs, care stătu pe lângă fetiţă până la vârsta de şaisprezece ani, dar după aceea nu se ştie din ce cauză fusese concediată. Veneau profesori de liceu ca s-o înveţe, printre care şi un francez