— Studiile economice la

  *în treacăt fie spus, în cursul anchetei judiciare s-a stabilit că Anna Ulianova a primit de la Vilna [Vilnius] o telegramă cifrată:., Sora e grav bolnavă „, ceea ce însemna:. Armele sunt pe drum”. Anna nu s-a mirat, deşi nu avea nici o soră la Vilna, şi, nu se ştie de ce. I-a arătat telegrama fratelui Alexandr. E clar că ea a fost complice, în vremea noastră ar fi avut asigurată o condamnare de zece ani. Dar Anna nici măcar n-a fost pusă sub cercetare! Legat de acelaşi caz, s-a stabilit că altă Anna (Serdiukova), o institutoare din lâkaterinodar, ştia sigur de atentatul împotriva ţarului, dar a tăcut. Ce ar 11 aşteplat-o în zilele noastre? Împuşcarea. Pe când atunci i-au dat… Doi ani.

  Revista marxistă „Novoe slovo” [„Cu viii tul nou”], în detenţie primea masă plătită, cu dietă la comandă, lapte, apă minerală de la farmacie, de trei ori pe săptămână – pachete de acasă. (La fel şi Troţki, la Petropavlovka’^, a putut să aştearnă pe hârtie primul proiect al teoriei revoluţiei permanente.)

  Pe urmă totuşi l-au împuşcat, conform sentinţei dată de troica19? Nu, nici măcar nu i-au dat închisoare, ci doar l-au exilat în lakuţia, pe viaţă? Nu, în ţinutul binecuvântat al Minusinskului, şi doar pentru trei ani. L-au dus acolo cu cătuşe, în vagon-zak? O, nu! El călătoreşte ca om liber, încă trei zile umblă fără oprelişti prin Petersburg, pe urmă şi prin Moscova, trebuie să lase instrucţiuni conspirative, să stabilească legături, să ţină consfătuirea cu revoluţionarii rămaşi. Lui i s-a permis să meargă şi în exil pe cont propriu, asta înseamnă: să călătorească laolaltă cu pasagerii liberi – Lenin n-a cunoscut niciodată nici convoi, nici închisorile de tranzit până îu Siberia (fireşte, nici la întoarcere). Apoi, la Krasnoiarsk, el trebuie să mai lucreze două luni la bibliotecă, să isprăvească Dezvoltarea capitalismului… Şi această carte, scrisă de un exilat, vede lumina tiparului fără nici un fel de oprelişti din partea cenzurii (comparaţi cu situaţia din zilele noastre)! Însă din ce mijloace o să trăiască el în acel sat îndepărtat, căci nu-şi va găsi de lucra? Păi a cerat să fie întreţinut pe spezele statului, i se plăteşte mai mult decât are nevoie (cu toate că şi mama lui este destul de înstărită şi îi trimite tot ce comandă). Nu se pot crea condiţii mai bune decât i s-au creat lui Lenin în unicul lui exil. Hrana săţioasă, extrem de ieftină, carnea din abundenţă (un berbec pe săptămână), laptele, legumele, plăcerea neîngrădită de a merge la vânătoare (nemulţumit de câinele său, ai lui sunt gata, în mod serios, să-i trimită un câine din Petersburg; fiindcă la vânătoare muşcă ţânţarii – îşi comandă mănuşi din piele de căprioară), au făcut să se tămăduiască de stomac şi de alte boli ale tinereţii şi să se îngraşe destul de repede. Nici un fel de obligaţii, serviciu ori alte angarale, şi chiar soţia şi soacra nu se oboseau prea tare: pentru două ruble şi jumătate pe lună, o ţărăncuţă de cincisprezece ani făcea toate treburile casei. Lenin nu avea nevoie să câştige bani din activitatea literară, a refuzat propunerile din Petersburg de a se angaja într-o activitate literară plătită. – Scria şi tipărea numai ceea ce îi putea crea un nume literar.

  Şi-a executat exilul (putea să şi „evadeze” fără dificultate, însă din precauţie n-a făcut-o). I l-au prelungit în mod automat? I l-au schimbat în exil pe viaţă? Nicidecum, aşa ceva era contrar legii. I s-a permis să locuiască la Pskov, însă nu avea voie să vină în capitală. Dar el merge la Riga, la Smoleusk. Nu este urmărit. Atunci, împreună cu un prieten (Martov), duce un coş cu literatură ilegală în capitală, şi o duce chiar prin Ţarskoe Selo, unde se făcea un control drastic (el şi Martov au făcut pe grozavii). În Petersburg este înhăţat E drept că scăpase de coş, dar mai avea asupra lui o scrisoare către Plehanov, scrisă cu cerneală simpatică, dar nerevelată, care conţinea planul de creare a ziarului „Iskra” 20. Însă jandarmii nu se deranjează pentru astfel de fleacuri; trei săptămâni de arest la celulă, iar scrisoarea rămâne în mâinile lor nerevelată.

  Cum se sfârşeşte această escapadă ilegală din Pskov la Petersburg? Cu douăzeci de ani de ocnă, ca la noi? Nu, cu aceste trei săptămâni de arest. După care este slobozit definitiv, acum poate să călătorească prin Rusia, să pregătească centrele de difuzare a „Iskrăi”, pe urmă şi în străinătate, să aranjeze editarea („poliţia nu vede nici un impediment” să-i elibereze paşaport pentru străinătate)!

  Ce să mai vorbim. El şi din emigraţie va trimite în Rusia pentru enciclopedie („Granat” 21) un articol despre Marx! Care va fi chiar tipărit în ea*. Şi nu numai acesta.

  În sfârşit, desfăşoară o intensă activitate subversivă dintr-o mică localitate austriacă din vecinătatea frontierei cu Rusia. Şi vă închipuiţi că u-a trimis nimeni nişte bravi agenţi secreţi să-l răpească şi să-l aducă în ţară viu. N-ar fi fost deloc dificil.

  Uite aşa se poate urmări slăbiciunea şi lipsa de fermitate a persecuţiilor ţariste – prin exemplul oricărui social-democrat important (al lui Stalin în mod deosebit, dar aci se strecoară nişte suspiciuni suplimentare22). Lui Kamenev, la percheziţia de la Moscova, din 1904, i-a fost confiscată „corespondenţa compromiţătoare”. La interogatoriu, el refuză să dea explicaţii. Şi cu asta, basta. Este exilat… La domiciliul păruiţilor.

  Este adevărat că eserii au fost persecutaţi mult mai aprig. Dar să vedem cum mai aprig? Oare era de mică importanţă infracţiunea lui Gherşuni (arestat în 1903)? Sau a lui Savinkov (în 1906)? Ei au dirijat asasinatele celor mai importante personalităţi ale imperiului. Dar nu au fost executaţi. Cu atât mai mult nu s-au hotărât s-o execute pe Măria Spiridonova, care n-a ucis decât un consilier de stat, trăgând în el de la câţiva metri (şi s-a stârnit mare tărăboi