în apărarea ei, în toată Europa), ci doar au trimis-o la ocnă*. Ce ar fi fost dacă la noi, în 1921, cel care a înăbuşit răscoala ţăranilor din Tambov2-’ (din nou Tambov!) ar fi fost asasinat de o liceana de şaptesprezece ani? Oare câte mii de liceeni şi intelectuali n-ar fi fost împuşcaţi numaidecât, fără judecată, în valul de „răspuns” al terorii roşii?

  Pentru revolta de la o bază a flotei militare (Sveaborg), când au murit câteva sute de soldaţi nevinovaţi. – Au fost împuşcaţi opt, din opt sute de condamnaţi pe diferite termene. (Pe câţiva dintre ei revoluţia din februarie i-a eliberat din legendarele ocne de la Zerentui, unde în timpul revoluţiei au fost descoperiţi doar douăzeci şi doi de ocnaşi politici.)

  Cum au fost pedepsiţi studenţii (pentru o mare demonstraţie din Petersburg în anul 1901), ne povesteşte Ivanov-Razumnik, care îşi aminteşte: închisoarea din Petersburg semăna cu un picnic studenţesc: hohote de râs,

 

  * A eliberat-o din ocnă revoluţia din februarie. În schimb, începând din anul 1918, M. Spiridonova a fost arestată de CEKA de câteva ori. Ea a avut parte de îndelunga Marea Pasienţă a socialiştilor, a fost deportată la Sarnarkand. Taşkent, Ufa. Mai departe urina ei se pierde într-un izolator politic, a fost împuşcată (după unele zvonuri – în Oriol). În Occident a fost publicată o carte despre Spiridonova, are şi fotografii: toţi aceşti revoluţionari fervenţi în modesta sărăcie sovietică în timpul exilului din Samarkand. – Oare de ce nu fug acum?

  Coruri, deplasarea liberă dintr-o celulă îutr-alta. Ivauov-Razumnik a avut chiar neobrăzarea să-i ceară comandantului închisorii să-l lase la spectacolul Teatrului de Artă din Moscova, care se afla în turneu, căci pierdea biletul de pomană! Pe urmă a fost condamnat la „exil” în Simferopol – asta a fost alegerea lui – şi, cu rucsacul în spate, a colindat toată Crimeea.

  Despre aceeaşi perioadă, Ariadna Târkova scrie: „Ancheta noastră era în curs de desfăşurare, dar regimul nu era prea sever”. Ofiţerii de jandarmi le propuneau să comande prânzul la cel mai bun restaurant, al lui Dodon. Potrivit mărturiei neobositului şi mereu curiosului Burţev, „închisorile din Petersburg erau cu mult mai umane decât cele europene”.

  Pe Leonid Audreev, fiindcă a scris apelul adresat muncitorilor din Moscova de a dezlănţui insurecţia armată (!) pentru răsturnarea (!) autocraţiei… L-au ţinut într-o celulă cincisprezece zile întregi! (Şi lui i se părea că e puţin şi adăuga: trei săptămâni.) Iată câteva însemnări din jurnalul lui, referitoare la acele zile*: „Celula! Mda, nu-i chiar aşa de rău. Instalez patul, apropii taburetul, lampa, îmi aşez ţigările, o pară… Citesc, măuânc para – exact ca acasă. Şi mă simt vesel. Da, da, vesel.” – „Stimate domn! Stimate domn!” îl strigă de la ghişeu gardianul. Au sosit multe căiţi. Şi bileţele din celulele vecine.

  În general, Andreev a recunoscut că, în ceea ce priveşte încăperea şi hrana, a dus-o mai bine în celulă decât pe vremea când era student.

  Tot atunci, Gorki, în Bastionul Trubeţkoi-^, a scris piesa Copiii soarelui.

  După potolirea revoluţiei din 1905-1907, mulţi dintre activiştii ei, precum, bunăoară, un Diacikov-Tarasov, o Anna Rak, u-au aşteptat să fie arestaţi, ci au plecat pur şi simplu în străinătate, şi iată-i, după Februarie, întorcându-se eroi, ca să cârmuiască viaţa cea nouă. Şi erau multe sute dintre aceştia.

  Vârfurile conducătoare ale bolşevicilor au editat despre ele o autoreclamă cât se poate de deşănţată sub forma volumului al 41-lea al enciclopediei „Granat”: Oamenii politici ai URSS şi ai Revoluţiei din Octombrie.

  — Autobiografii şi biografii. Ori pe care dintre acestea ai citi-o, rămâi uluit, comparând cu măsurile din zilele noastre, cât de puţină pedeapsă au îndurat pentru activitatea lor revoluţionară. Şi, în special, cât de favorabile au fost condiţiile lor de detenţie. De pildă, Krasin-^: „Şederea la Taganka şi-o amintea întotdeauna cu mare plăcere. După primele interogatorii, jandarmii l-au lăsat în pace (oare de ce?

  — A. S.), şi el îşi dedica involuntarul timp liber unei activităţi tenace: studia limba germană, a citit în original aproape toate scrierile lui Schiller şi Goethe, s-a iniţiat în opera lui Schopenhauer şi Kant, a studiat logica lui Mill^, psihologia lui Wundt^… Etc. Pentru exil, Krasin îşi alege Irkutsk, capitala Siberiei adică, oraş unde întâlneai civilizaţie şi cultură.

  Radek în puşcăria din Varşovia, 1906: „Am stat şase luni la închisoare, pe care le-am petrecut excelent, studiind limba rusă, citindu-i pe Lenin, Plehanov, Marx; în detenţie am scris primul articol… Şi am fost grozav de Mândru când am primit (în puşcărie) un număr din revista lui Kautsky29 cu articolul meu”.

  Sau, dimpotrivă, Semaşko30: „Detenţia (Moscova, 1895) a fost neobişnuit de grea”: după trei luni de şedere în puşcărie – exilat pentru trei ani… În Eleţ, oraşul natal!

  Faima de „cumplita Bastilie rusească” au creat-o în Occident oameni care sau înmuiat în puşcărie, precum Parvus31, cu amintirile lui pompos-sentimen-tale înfrumuseţate, scrise pentru’ a se răzbuna pe ţarism.

  Aceeaşi linie poate fi urmărită şi la personalităţi mai mărunte, în mii de biografii aparte.

  Iată, am la îndemână o enciclopedie, e drept – nepotrivită, fiindcă e literară, şi mai e şi veche (anul 1932), „cu greşeli”. Până când aceste „greşeli” vor fi corectate, să luăm la nimereală litera „K”.

  Karpenko-Karâi32. Ca secretar la poliţia orăşenească (!) în Elizavetgrad, furniza revoluţionarilor carnete de identitate. (Să traducem pe limba noastră: un funcţionar al serviciului de evidenţă a populaţiei furniza carnete de identitate unei organizaţii clandestine.) Pentru asta a fost… Spânzurat? Nu, exilat pentru… 5 (cinci) ani… În cătunul său de baştină, cum s-ar zice – în vilegiatură. A devenit scriitor.

  Kirillov V. T.33 A participat la mişcarea revoluţionară a marinarilor din Marea Neagră. A fost împuşcat? Ocnă pe viaţă? Nu, trei ani de exil în Ust-Sâsolsk. A devenit scriitor.

  Kasatkin I. M.3’* În puşcărie scria povestiri, şi ziarele i le publicau. (La noi nici cel care şi-a ispăşit pedeapsa nu e publicat.)

  Lui Karpov Evtihi3-’, după două (!) exiluri i-au încredinţat direcţia Teatrului imperial Alexandrinski