Krjijanovsk3^, în plină „dezlănţuire a reacţiunii stolâpiniste”, s-a întors din surghiun şi (rămânând membru al comitetului central clandestin), fără nici un fel de oprelişti, a început să-şi practice meseria de inginer. (La noi ar fi fost fericit dacă s-ar fi angajat lăcătuş la MTS.)

  Cu toate că Krâlenko nu figurează în Enciclopedia literară, totuşi la litera „K” este drept să ne amintim şi de el. Pe întreg parcursul clocotului său revoluţionar, el de trei ori „a evitat cu succes arestul” *, şi arestat de şase ori, a efectuat îu total paisprezece luni de închisoare, în anul 1907 (să nu uităm -an de reacţiune) a fost acuzat: de propagandă şi agitaţie în rândul trapelor şi de participare la o organizaţie militară, dar este achitat de tribunalul militar regional, în 1915 – „pentru că. S-a sustras obligaţiunilor militare” (iar el este ofiţer şi e vreme de război!), acest viitor comandant suprem al forţelor armate (şi ucigaş al altui comandant suprem38) a fost pedepsit, fiind… Trimis într-o unitate de pe front (care nici măcar nu era disciplinară)! (Uite aşa guvernul ţarist presupunea că o să-i înfrângă pe nemţi şi în acelaşi timp o să…

  Potolească revoluţia.) Şi la umbra aripilor lui de procuror neretezate au fost târâţi vreme de cincisprezece ani condamnaţii atâtor procese ca să-şi primească glonţul în ceafă.

  În perioada aceleiaşi „reacţiuni stolâpiniste”, V. A. StaroselskP^, guvernatorul din Kutaisi, care furniza îu mod deschis carnete de identitate şi arme revoluţionarilor, le punea la dispoziţie planurile poliţiei şi ale trupelor guvernamentale, a scăpat, mi se pare, doar cu două săptămâni de recluziune*.

  Cine are destulă imaginaţie – să traducă pe limba noastră!

  Tot în acest segment al „reacţiunii” apare îu mod legal revista bolşevică, filosofică şi social-politică, „Mâsl” [„Gândirea”]. Iar „reacţionara” „Vehi” [„Jaloane”]40 scrie deschis: „autocraţie vetustă”, „răul despotismului şi al robiei” – nu-i nimic, daţi-i drumul, la noi se poate!

  Măsurile drastice erau atunci insuportabile! Uii retuşor de fotografii din lalta, V. K. Lanovski, a desenat execuţia marinarilor de pe nava „Oceakov’^l şi a pus-o în vitrina sa (era ca şi cum astăzi ai pune într-o vitrină de pe strada Kuzneţki Most din Moscova episoade cu înăbuşirea revoltei din Novo-cerkassk). Ce a făcut însă guvernatorul din lalta? Din pricină că Livadia^ era foarte aproape, a procedat cu deosebită străşnicie: în primul rând, a ţipat la lanovski! În al doilea rând, a distras… Nu, n-a distrus atelierul fotografic al lui lanovski şi nici desenul cu execuţia, ci o copie a acestui desen. (Veţi spune: şmecher lanovski. Dar să notăm că nici guvernatorul n-a ordonat ca vitrina să fie spartă în faţa lui.) În cel de al treilea rând, lanovski a primit una dintre cele mai cumplite pedepse: rămânând în continuare la lalta, să nu apară pe stradă… Când trece familia imperială!

  Burţev, într-o revistă din emigraţie, a terfelit până şi viaţa intimă a ţarului, întorcându-se în patrie (1914 – avânt patriotic), a fost împuşcat? Un an, nici acela întreg, de temniţă, cu privilegiul de a primi cărţi şi a avea condiţii de scris.

  Abram Gotz^3, în timpul aceluiaşi război, era surghiunit în Irkutsk şi conducea un ziar care promova principiile Conferinţei de la Zimmerwald44, adică era împotriva războiului.

  Toporul a fost lăsat slobod să taie. Şi el va tăia până la capăt Când însă Şliapiiikov, liderul „opoziţiei muncitoreşti”, vechi metalurgist, a fost, în 1929, deportat pentru prima dată (la Astrahan), n-a avut „dreptul să întreţină legături cu muncitorii” şi chiar i s-a interzis să lucreze ca muncitor, cum şi-a dorit.

  Menşevicul Zurabov, care a provocat scandal în cea de a Doua Dumă de Stat (a ponegrit armata rusă), nici măcar nu a fost dat afară din şedinţă, în schimb, fiul lui, din 1927 n-a mai ieşit din lagărele sovietice. Iată care sunt proporţiile celor două epoci!

  Câud Tuhacevski a fost, cum se zice, „represat”, adică a căzut victimă terorii staliniste, nu doar întreaga lui familie a fost nimicită şi întemniţată (nu mai pun la socoteală că fiica lui a fost exclusă din facultate), dar au fost arestaţi şi cei doi fraţi ai lui cu soţii cu tot, cele patru surori cu bărbaţii lor, iar toţi nepoţii şi nepoatele au fost împrăştiaţi pe la casele de copii, schimbându-li-se numele în Tomaşevici, Rostov ş.a. Soţia lui a fost împuşcată îutr-un lagăr din Kazahstan, mama cerea de pomană pe străzile din Astrahan, apoi a murit*. Acelaşi lucru se poate spune despre rudele altor sute de împuşcaţi celebri. Aşadar, vedeţi ce înseamnă persecuţia!

  Particularitatea principală a persecuţiilor (nonpersecuţiilor) în epoca ţaristă a fost, poate, tocmai aceea că nu sufereau în nici un fel rudele revoluţionarilor. Natalia Sedova (soţia lui Troţki), în 1907, când Troţki era un criminal condamnat, se întoarce în Rusia fără a întâmpina vreo oprelişte. Oricare dintre membrii familiei Ulianov (care, în perioade diferite, aproape toţi au fost arestaţi) obţine când vrea aprobarea să plece în străinătate. Când Lenin era considerat „criminal căutat de jandarmi” pentru că instiga la răscoală armată, sora lui, Anna, îi transfera în mod legal şi cu regularitate bani la Paris în contul lui de la „Creditul lyonez”. Şi mama lui Lenin, şi mama Nadejdei Krupskaia^, soţia lui, primeau pensii destul de mari de la stat de pe urma soţilor decedaţi, şi ar fi absurd să creadă cineva că au avut neplăceri în această privinţă.

  Tocmai în astfel de circumstanţe, Tolstoi şi-a format convingerea că nu este necesară libertatea politică, necesară e perfecţionarea morală.

  De bună seamă, libertatea nu-i este necesară celui care deja o are. Cu asta suntem şi noi de acord: la urma urmelor, da! Fondul chestiunii nu constă în libertatea politică. Scopul evoluţiei omenirii nu este o libertate goală. Nici chiar o rânduială politică fără cusur a societăţii, da! Problema constă, desigur, în temeiurile morale ale societăţii! Doar că asta-i la