Dar cum să obţii roşcata din obraji? Să-ţi mânjeşti uşor obrajii cu sânge. Cu sâugele lui.

  Uu fugar care se pregăteşte de evadare nu poate să privească şi să asculte „pur şi simplu” ca ceilalaţi oameni. El trebuie să privească şi să asculte fără să scape din vedere scopul său – evadarea. Şi să nu treacă pe lângă nici un amănunt fără să-i dea o interpretare. Fie că este dus la interogatoriu, la plimbare, la toaletă – picioarele lui numără paşii, picioarele lui numără treptele (nu va fi nevoie de toate astea, totuşi numără); trunchiul său notează cotiturile; ochii capului său aplecat la comandă examinează pardoseala: din ce e făcută, dacă e întreagă, ei se rotesc până la limitele accesibile ale circumferinţelor şi cercetează toate uşile, cele duble şi cele simple, ce clanţe şi ce încuietori au, în ce parte se deschid; capul apreciază destinaţia fiecărei uşi; Urechile ascultă şi compară: acest sunet se aude şi din celula mea, iată dar ce înseamnă!

  Celebra clădire în formă de „K” de la închisoarea Lefortovo, cu deschidere spre toate etajele, galerii metalice şi agent de circulaţie cu fanioane. Trecerea spre clădirea secţiei de anchetă. Interogatoriile se desfăşoară în cabinete diferite – cu atât mai bine! Asta îţi dă posibilitatea să studiezi amplasarea tuturor coridoarelor şi uşilor pavilionului de anchetă. Oare cum ajung aici anchetatorii din exterior? Pe lângă această uşă cu ferestruică pătrată. Verificarea principală a legitimaţiilor nu se face, fireşte, aici, ci la postul de gardă de afară, dar sunt notaţi sau observaţi şi aici cumva Atenţie, iată unul care coboară şi îi spune altuia de sus: „Aşadar, eu am plecat la minister!” Perfect, această frază îi prinde bine unuia care evadează.

  Cum ajung mai departe la postul de gardă – va trebui să ghiceşti, să porneşti corect, fără ezitări. Există probabil o cărăruie bătătorită prin zăpadă. Ori asfaltul trebuie să fie mai închis la culoare şi mai murdar. Şi cum trec pe la postul de gardă? Prezintă legitimaţia? Sau când intră, o lasă la portar, iar acum îşi spun numele şi o primesc înapoi? Sau îi cunosc pe toţi după figură, şi va fi o greşeală să-ţi spui numele, trebuie doar să întinzi mâna?

  Poţi afla multe răspunsuri, dacă nu vei adânci întrebările absurde ale anchetatorului, ci îl urmăreşti temeinic. Ca să-şi ascută creionul, el scoate o lamă de ras din nu ştiu ce legitimaţie din buzunarul de la piept Dintr-o dată apar întrebările:

  — Ăsta nu-i permis de intrare. Permisul o fi la postul de gardă? „ – carnetul semăna foarte bine cu permisul de şofer. Deci, vine cu automobilul? Înseamnă că are cheia la el? Îşi parchează oare maşina în faţa porţii de la intrare? Va trebui aici, fără să iasă din cabinet, să citească numărul pe talonul tehnic, ca să nu se încurce afară.

  Nu au garderobă. Mantaua marinărească şi căciula şi le agaţă aici, în cabinet Cu atât mai bine.

  Nu trebuie uitat nimic, nu trebuie scăpat din vedere nici un lucru important, şi să te încadrezi în patru-cinci minute. Când el va zăcea doborât la pământ:

  1. Să dezbrace tunica şi să îmbrace tunica anchetatorului, mai nouă şi cu epoleţi;

  2. Să scoată şireturile de la ghetele lui şi să le pună la ale sale, care îi scăpau din picioare – asta va lua cam mult timp;

  3. Să pună lama lui de ras într-un loc special, dinainte pregătit, în tocul de la gheată (dacă îl vor prinde şi îl vor arunca în prima celulă – să-şi taie venele);

  4. Să-i cerceteze actele, să ia pe cele necesare; ’.-

  5. Să memoreze numărul automobilului şi să găsească cheia;

  6. În servieta groasă a anchetatorului să-şi vâre propriul dosar penal şi s-o ia cu sine;

  7. Să-i ia ceasul;

  8. Să-şi înroşească obrajii cu sânge;

  9. Corpul să-l târască în spatele biroului de scris sau după perdea, pentru ca persoanele care vor intra să creadă că a ieşit şi să nu pornească urmărirea;

  10. Să răsucească vata în ghemotoace şi s-o plaseze sub obraji;

  11. Să îmbrace mantaua şi să-şi pună căciula anchetatorului;

  12. Să taie firele de la comutator. Dacă la scurtă vreme o să intre cineva, găseşte întuneric, răsuceşte comutatorul şi o să creadă că s-a ars becul şi, probabil, anchetatorul s-a dus în alt cabinet Şi chiar dacă vor schimba becul, n-or să-şi dea prea repede seama despre ce este vorba.

  Uite aşa s-au strâns douăsprezece operaţii, cea de a treisprezecea fiind însăşi evadarea… Toate astea trebuie puse în aplicare la un interogatoriu de noapte. Va fi mai rău dacă se va dovedi că acel carnet nu este permis de conducere. Atunci, înseamnă că el vine şi pleacă de fiecare dată cu autobuzul anchetatorilor (sunt transportaţi special, căci este pe timp de noapte!), şi celorlalţi anchetatori li se va părea ciudat că Levşin n-a aşteptat să se facă patru-cinci dimineaţa şi a plecat în plină noapte pe jos.

  Încă un lucru: trecând pe lângă ferestruica pătrată, să-şi ducă batista la faţă, ca şi când şi-ar sufla nasul; şi concomitent să se uite la ceas; şi, pentru liniştirea santinelei, să strige în sus: „Perov! – (prietenul lui). Eu am plecat la minister! Vorbim mâine!”

  Fireşte, sunt foarte puţine şanse, deocamdată doar trei-cinci la sută. Nici o speranţă, nici un element cunoscut în privinţa postului de gardă exterior. Dar nu poţi să mori aici ca un rob! Să slăbeşti într-atât, încât să te laşi călcat în picioare! Dar lama de ras va fi în tocul ghetei!

  Şi la unul dintre interogatoriile nocturne îndată după bărbierit, Tenno a venit cu bara de fier ascunsă la spate. Anchetatorul conducea interogatoriul, înjura, ameninţa, iar Tenno se uita la el şi se mira: oare cum de nu simte ca ceasmlle-i sunt numărate?

  Era