— Nici până astăzi nu i-am restituit aceşti bani, se întoarse el către mine, privindu-mă ţintă; apoi se aşeză pe locul său din colţ şi mă întrebă brusc pe un ton cu totul schimbat şi cu voce înăsprită: Îmi închipui că ai venit la mine cu un scop oarecare; despre ce este vorba?

  I-am relatat imediat totul în ordine strict cronologică, adăugând că deşi mi-am revenit acum îndeajuns din zăpăceala clipelor acelora, mă simt încă şi mai încurcat: mi-am dat seama că este o chestiune foarte importantă pentru Lizaveta Nikolaevna, că aş vrea mult s-o ajut, dar că din nenorocire nu numai că nu ştiu cum să-mi ţin făgăduiala, dar nici nu prea îmi dau seama ce anume i-am promis. Apoi îi confirmai încă o dată cu toată seriozitatea că nu a fost în intenţia Lizei să-l inducă în eroare într-un fel oarecare, fiind absolut străină vreunui asemenea gând ascuns; că s-a iscat de fapt o inexplicabilă neînţelegere şi că ea este foarte amărâtă de plecarea lui atât de bruscă.

  Mă ascultă cu multă atenţie.

  — Poate că, într-adevăr, după obiceiul meu, am făcut o gafă adineauri… Iar dacă ea n-a înţeles de ce am plecat în felul acesta… cu atât mai bine pentru dânsa.

  Se sculă, se duse la uşă şi o întredeschise ascultând spre scară.

  — Ai vrea s-o vezi pe acea persoană?

  — Doar atât, dar cum s-o fac? sării eu bucuros.

  — Păi, să mergem pur şi simplu acolo cât timp e singură. Altminteri, dacă află el că am fost la dânsa, o stâlceşte în bătaie. De multe ori am vizitat-o aşa pe furiş. Mai deunăzi a trebuit să-l smulg cu forţa de lângă ea când se apucase iar s-o bată.

  — Ce spui?

  — Ce puteam face? L-am apucat de păr şi l-am tras ca s-o scap. A vrut să sară la bătaie cu mine, dar l-am speriat puţintel şi cu asta totul s-a terminat. Mă tem însă că într-o zi, întorcându-se beat, îşi va aduce aminte şi o s-o ia la bătaie şi pentru asta.

  Coborârăm imediat.

  V.

  Uşa spre încăperile lui Lebeadkin era doar închisă, fără să fie încuiată, şi am intrat nestingheriţi. Toată locuinţa consta din două cămăruţe mici, mizere, cu pereţii înnegriţi de fum, pe care literalmente atârnau în fâşii nişte tapete murdare. Cândva, cu ani în urmă, era aici o cârciumă, înainte ca Filippov, proprietarul, s-o fi mutat în casa cea nouă. Celelalte încăperi, care serviseră altădată drept local propriu-zis, erau acum încuiate; iar aceste două cămăruţe îi fuseseră închiriate lui Lebeadkin. Mobilierul, cu excepţia unui fotoliu vechi cu un braţ lipsă, consta din simple bănci şi mese de brad. În cealaltă cameră, în colţ, se afla un pat acoperit cu o plapumă de cit, aparţinându-i acestei m-lle Lebeadkina, iar căpitanul, culcându-se să doarmă, se trântea de fiecare dată pe duşumea, adesea aşa îmbrăcat cum era. Peste tot se vedeau firimituri, gunoaie, urme de apă vărsată; o cârpă mare, groasă şi udă zăcea în mijlocul primei odăi, chiar pe duşumea, şi tot aici într-o băltoacă de apă se vedea un papuc scâlciat. Era limpede că nimeni nu deretică aici, sobele nu se încălzesc, mâncare nu se găteşte; n-aveau nici samovar, după cum am înţeles din lămuririle sumare date de Şatov. Căpitanul şi sora lui sosiseră în localitate absolut fără nici un fel de bagaj, ca nişte cerşetori şi, după cum spunea Liputin, el a început prin a bate pragurile unor case cerşind; dar căpătând pe neaşteptate o sumă de bani, s-a apucat imediat de băutură, umbla tot timpul ameţit şi nu-i păsa deloc de neorânduiala din casă.

  M-lle Lebeadkina, pe care râvneam atât de mult s-o văd, şedea cuminte şi neauzită într-un colţ din a doua încăpere, la masa de bucătărie din lemn de brad, pe o bancă. Nu ne-a adresat nici un cuvânt când am deschis uşa, nici nu s-a mişcat de la locul ei. Şatov spunea că uşa lor nici nu se încuie, iar o dată uşa din antreu a stat deschisă la perete toată noaptea. La lumina unei lumânări mici, subţiri, înfiptă într-un sfeşnic de fier, am reuşit să disting trăsăturile unui chip de femeie de vreo treizeci de ani, cu aerul bolnăvicios, firavă la trup, îmbrăcată într-o rochie veche de stambă, de culoare închisă, cu gâtul lung neacoperit şi cu părul întunecat, strâns la ceafă într-un coculeţ de mărimea unui pumnişor de copil de doi ani. Ne privi destul de veselă; afară de sfeşnic, în faţa ei, pe masă, se aflau o oglinjoară în cadru de lemn cum se pot vedea la ţară, un pachet de cărţi de joc, un volumaş uzat de cântece şi o chiflă albă nemţească, din care cineva muşcase o dată sau de două ori. Se putea observa că m-lle Lebeadkina se dă cu cremă şi cu fard pe obraz şi-şi drege cu ceva buzele; sprâncenele ei frumos arcuite, subţiri şi brune, de asemenea erau date cu negru. Pe fruntea îngustă, dar înaltă, cu tot fardul, se desenau destul de clar trei cute lungi. Ştiam că este şchioapă, dar în faţa noastră ea nu se mai ridică să umble. Cândva, în prima tinereţe, această fată slăbită poate că era destul de atrăgătoare; dar ochii ei blânzi, calzi, cenuşii şi acum erau minunaţi; o lumină visătoare, plină de bucurie naivă se revărsa din privirea ei blândă, aproape radioasă. Această bucurie calmă, lină, care se exprima în zâmbetul ei, mă surprinse nespus, mai ales după tot ceea ce auzisem despre cravaşa căzăcească şi toate sălbăticiile fratelui ei. Părea curios că în loc de un sentiment penibil de silă sau de sfiiciune amestecată cu teamă, pe care-l încearcă omul în prezenţa unor asemenea fiinţe bătute de Dumnezeu, am simţit că-mi face pur şi simplu plăcere chiar din prima clipă s-o privesc şi doar un fel de milă, nicidecum de silă, m-a cuprins ulterior.

  — Uite aşa stă mereu şi literalmente