Misa Haidarov va mai săvârşi multe evadări. Chiar în perioada cea niai blândă a lui Hruşciov, când cei ce vor să evadeze stau în banca lor, aşteptând să fie eliberaţi legal, el şi amicii lui (care nu mai sperau să fie iertaţi) au încercat să evadeze din lagărul disciplinar unional Andzioba-307: complicii lor aruncă grenade artizanale sub turnurile de pază, pentru a distrage atenţia. Până ce fugarii vor tăia cu topoarele sârma ghimpată de la. Zona interzisă. Vor fi însă opriţi de tirul automatelor.

  O evadare după plan se pregăteşte de la sine. Se confecţionează o busolă: o cutie de plastic, pe care se pun carturile. O bucăţică de andrea magnetizată se fixează pe un flotor de lemn. Apoi se toarnă apă. Asta-i busola. Apa de băut va fi mai comod să fie turnată într-o cameră de roată de automobil, în timpul evadării poate fi cărată ca mantaua în bandulieră. Toate aceste lucruri (şi alimentele, şi îmbrăcămintea) sunt cărate treptat la DOK (Combinatul de prelucrare a lemnului), de unde au de gând să fugă, şi acolo sunt ascunse într-o groapă de lângă joagăr. Un şofer dintre angajaţii liberi le vinde o cameră de cauciuc. Plină cu apă, se află şi ea în groapă. Uneori, noaptea,

  Soseşte câte o garnitură de tren, pentru descărcat lasă în zona de lucra deţinuţi pe timpul nopţii. Acesta este momentul când trebuie să evadezi! Unul dintre angajaţii liberi, pentru un cearşaf adus din lagăr (preţurile noastre!), a tăiat deja două fire de sârmă ghimpată vizavi de joagăr, şi era foarte aproape noaptea cu descărcatul buştenilor! S-a găsit însă un deţinut kazah, care le-a descoperit groapa-ascunzătoare şi i-a denunţat.

  Arestare, bătăi, interogatorii. Pentru Tenno prea multe coincidenţe semă-nând a evadare. Când i-au expediat la închisoarea din Kenghir, şi Tenno stătea cu faţa la perete şi cu mâinile la spate, a trecut pe acolo şeful KVC, un căpitan, în dreptul lui Tenno s-a oprit, exclamând:

  — Grozav, n-am ce zice! Ba ai mai făcut parte şi din echipa artistică de amatori!

  Cel mai mult îl miră faptul că un răspânditor de cultură s-a dovedit a fi un fugar! În ziua spectacolului a primit o porţie suplimentară de casă, iar el a evadat! Ce le-o mai fi trebuind…?

  La 9 mai 1950, la cea de a cincea aniversare a Victoriei, Tenno, marinar combatant, a intrat într-o celulă din faimoasa puşcărie a Kenghiralui. În această încăpere aproape întunecată, cu o mică ferestruică în partea de sus, nu era aer, dar mişunau ploşniţele, toţi pereţii erau mânjiţi de sângele celor strivite, în această vară s-a instalat o arşiţă de 40-50 de grade, toţi stau întinşi despuiaţi. Sub prici e mai răcoare, dar, într-o noapte, doi au sărit de acolo, ţipând: fuseseră invadaţi de păianjeni.

  În puşcăria din Kenghir se strânsese o societate aleasă, colectată din felurite lagăre, în toate celulele – evadaţi cu experienţă, o colecţie rară de vulturi, în sfârşit, Tenno a nimerit printre evadaţi convinşi.

  Se afla aici şi Ivan Vorobiov, căpitan, Erou al Uniunii Sovietice, în timpul războiului a luptat ca partizan în regiunea Pskov. Om hotărât, fire independentă. Are la activ câteva evadări neizbutite, şi va mai avea. Spre nenorocirea lui, uu poate deprinde culoarea puşcăriaşului, felul de a fi, limbajul, legile şi tradiţiile celor condamnaţi pentru hoţie şi banditism, care ajută mult unui evadat. El şi-a păstrat simplitatea omului de pe front, are un şef de stat-major, împreună schiţează planul terenului şi se consfătuiesc, stând întinşi pe prici. Nu este în stare să se adapteze la specificul lagărului: disimularea şi perfidia, şi este mereu vândut de turnători.

  Le-a trecut prin cap ideea: să-l imobilizeze pe gardianul care distribuie mâncarea de seară, dacă va fi singur. Cu cheile lui să deschidă toate celulele. Să năvălească la ieşireea din închisoare şi să pună stăpânire pe ea. Apoi, deschizând uşa închisorii, să se repeadă ca o avalanşă spre postul de gardă al lagărului. Să atace prin surprindere santinele şi să iasă în afara zonei când se lasă întunericul.

  Când i-au scos să lucreze la construcţii de locuinţe, a apărut planul să evadeze prin tuburile de canalizare.

  Dar planurile n-au ajuns să fie înfăptuite, în aceeaşi vară, toată această societate aleasă a fost încătuşată şi dusă, Dumnezeu ştie de ce, în Spassk. Acolo au fost instalaţi într-o baracă separată, bine păzită, în cea de a patra noapte, evadaţii convinşi au scos grilajul de la fereastră, au ieşit în curtea cu materiale, acolo au ucis fără zgomot un câine şi de aci, pe acoperiş, trebuiau să treacă în imensa zonă comună, însă acoperişul de tablă se îndoia sub tălpile lor, şi, în liniştea nopţii, a început să bubuie ca tunetul. Supraveghetorii au dat alarma. Insă când au venit în baracă, toţi dormeau liniştiţi, şi grilajul era la locul său. Supraveghetorilor li s-a năzărit, pur şi simplu!

  Nu le-a fost sortit, nu le-a fost sortit să stea prea mult pe loc! Evadaţii convinşi, ca şi olandezii zburători, sunt minaţi mai departe de ursita lor zbuciumată. Şi dacă n-au evadat, atunci sunt transferaţi. Acum, întreagă această companie sfredelitoare este transferată, cu cătuşe la mâini, la închisoarea lagărului din Ekibastuz. Aici le sunt alăturaţi evadaţii ghinionişti locali -Briuhin şi Mutianov.

  Ca vinovaţi, ca beneficiari ai regimului disciplinar, ei sunt scoşi să lucreze la vărărie. Varul nestins îl descarcă din camioane pe vânt, şi vămi se stinge în ochii lor, în gură, în trahee. La descărcatul cuptoarelor, trupurile lor goale, transpirate sunt îmbibate cu pulbere de var stins. Această otrăvire zilnică, inventată pentru îndreptarea lor, îi determină doar să dea zor cu evadarea.

  Planul se impunea de la sine: varul este cărat cu camioanele, vor evada cu un camion. Vor străpunge zona, aici este făcută numai din sârmă ghimpată. Trebuie să ia o maşină cu rezervorul de benzină cât mai plin. Printre fugari se află un şofer de elită